Iranienii au anunțat deja că vor retalia ”asimetric”, vor riposta unde găsesc un front mai vulnerabil, nici într-un caz doar pe fronturile apropiate din Orientul Mijlociu.
Scutul de la Deveselu nu ne apără de atentate
Numai un naiv poate crede că parteneriatul strategic cu SUA ne ne poate face ţintă colaterală în războiul SUA – Iran. Acum întradevăr serviciile secrete româneşti trebuie să fie în alertă maximă.
Dacă scutul de la Deveselu ne apără de un atac cu rachete, oricând jihadiştii pot provoca atentate, unde te aştepţi mai puţin.
Zilele de pace sunt numărate. Acum se amuşinează câinii războiului, pe deoparte cei ai Unchiului Sam, pe de cealaltă a Ayatollahului Ali Khamenei.
Sigur că Administraţia americană va riposta în cazul oricărui atac cu un desant asupra celor mai importante obiective militare ale Iranului.
România, graţie politicii externe vizionare a lui Emil Constantinescu, s-a desprins de axa estică şi acţionează militar de peste zece ani alături de soldaţii americani. Armata română a pierdut aproape 30 de suflete departe de ţară. E sacrificiul despre care cinic vorbea Traian Băsescu. “Noi dăm sânge, voi daţi arme.”
În urmă cu 30 de ani, Ceauşescu se reîntorcea din Iran, unde tranzacţionase grâne contra petrolului. El nu înţelegea cursul istoriei. Pe alte fuse orare, la Malta, se reîmpărţeau sferele de influenţă. La câteva zile gloanţele l-au ciuruit pentru că istoria l-a depăşit şi el a rămas defazat politic.
După războiul din Iugoslavia şi extraordinara determinare a preşedintelui român de atunci, de a da drept de survol americanilor pe teritoriul României şi nu numai, suntem apţi combatanţi alături de SUA.
Parteneriatul strategic nu înseamnă doar crinoline şi ceaiuri dansante, ci şi front. Să nu uităm că armata română a dat jertfe pe teatrele de război.
Care analişti? Propagandă militară pură
Nu intenţionez să fac analize militare. Sunt pline televiziunile de aşa-zişi analişti, cărora le iasă puful soldăţeilor de plumb printre degeţelele de manierişti ai războiului. Ei ştiu tot, dar prin limba de lemn afişată evocă starea de irelevanţă. Cu ei la tabloul de comandă, am muri în primul atac. Fac ce ştiu mai bine: propagandă militară. Să avem rezon. Cum să te uiţi în gura unora care se visează în fotoliul lui Mircea Geoană şi vorbesc despre Deveselu mai mult decât de mamelor lor.
România şi invazia în Irak
Pentru a judeca prezentul cel mai simplu e să faci o introspecţie istorică. La 30 ianuarie 2003, România a semnat „scrisoarea celor opt”, alături de alte 7 state, ce a precedat Invazia din Irak. La invazie au luat parte trupe din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Australia şi Polonia. Eram singura putere militară dintre proaspeţii membrii primiţi atunci în Alianţa Nord-Atlantică pe care Pentagonul s-a sprijinit. De abia peste câţiva ani am început să trimitem soldaţi pe teatrele de război.
Ce sunt câinii războiului?
Revenind la câinii războiului, o simplă lectură a istoriei războioaielor arată că unele au explodat în urma unor crime. Marc Antonio, unul dintre militarii apropiaţi ai lui Iulius Cezar, a dat de înţeles adversarilor fostului dictator roman că vor avea loc negocieri după înmormântarea celui ucis mişeleşte de conspiratorii lui Brutus. În piesa lui William Shakespeare, Iulius Cezar, Marc Antonio răstoarnă orice tratative de pace. Strigă către mulţime: „Plânge„ Havoc! ”Și lasă câinii de război să doarmă.”
Este foarte posibil ca Iranul să pregătească câinii războiului în urma asasinării de către SUA a generalului Qassem Soleimani, șeful forțelor de peste mări ale Gărzilor Revoluționare Iraniene. Într-adevăr, acest atac aerian țintit are potențialul de a fi cea mai semnificativă agresiune americană din Orientul Mijlociu de la decizia din 2003 a președintelui american George W Bush de a invada Irak-ul.
Câinii războiului, asmuţiţi de Ayatollach, pot riposta mişeleşte fără a respecta principiile războiului. Acea retaliere asimetrică, despre care vorbesc oficialii de la Teheran, poate fi o ripostă de orice gen, de la aruncarea în aer a unor obiective, la crimă în masă.
Cine ne apără de atentate?
Pentru a ne proteja nu sunt suficiente doar dublările fondurilor destinate serviciilor secrete ci şi o terapie anti-war. Politrucii militari nu pot fi credibili. Naţiunea română are tot dreptul să fie informată despre riscurile majore care ar putea apărea peste noapte.
O ştie şi un copil, scutul de la Deveselu a fost construit împotriva rachetelor balistice iraniene şi nu împotriva buncărelor ruginite din Crimeea.
Poziţia oficială a statului român în criza iraniană a fost debilă. Nu putem da vina prea plinului de sarmale. La putere au ajuns, cu graţie prezidenţială, salvatorii. Iar în orice fişă a postului, aceştia au atribuţii specifice. Ştie cineva vreo atenţionare? O alarmă, ceva?
Ne-am dat un sfert din bugetul militar pe un an contra unei băşti. N-ar trebui să ştim şi noi cum stăm în aria de ripostă? Sau nu se deranjează preşedintele cu astfel de mărunţişuri, poate că nici el nu le ştie. Îl sună Trump să-l întrebe dacă va consimţi la război? Totul se învârte deasupra noastră.Merkel pleacă la Kiev să discute cu Putin. Ţările UE au opinii palide. Golful e în alertă.
Lui Klaus Iohannis i se întunecă mintea la existenţa S.I.I.J., nu la securitatea noastră naţională. Mai bine ar fi ca eu să mă înşel. Dar până la proba contrarie, rămânem cum am stabilit: ei cu banii în cont pentru rachete nelivrate, noi trăgând de o bască. Poate ne facem un selfie cu basca înainte de război.
