Securitatea înainte de toate. Locuitorii sunt sfătuiţi să nu facă plimbări fără rost. Centrul istoric și traseele de deplasare ale participanților sunt împânzite cu camere de supraveghere ultraperformante. Totul e zeiss. Şi-n semafoare cred că-s cipuri. Nu ştiu. Or fi. Până şi capacele de canal au fost sigilate. Nici spiritul lui Conrad Haas nu poate pătrunde. Dar oare ştiu oaspeţii despre artileristul de geniu care a ridicat în secolul XVI prima rachetă în trei trepte peste haloul gravitaţional al Pământului?
Cu patru secole înainte de acţiunile mult lăudate ale NASA de pe Cape Canaveral, un neamţ venit din Dornbach s-a săturat să se joace cu artificiile şi a construit rachete. Asta pe timpul când Luxembourg-ul lui Juncker era câmp al mierlelor.
Big Brother-ul e instalat în toată splendoarea. Câţi or fi citit Orwell? Civili cu antenuţe bâjbâie pe străzi. Zici că Sibiul e platou de filmare pentru Agentul 007.Parcările sunt închise. Oraşul pare sub asediu. Aşa o fi înainte de desantul marilor armade?
Nici musca nu poate zbura. Oricum, o plouă pe aripioare. Şcolile se închid. Patru zile de bucurie pentru cei mici. Autobuzele circulă doar pe la periferii.
Clădirile centrale sunt proaspăt zugrăvite. Butaforia e de Hollywood. Noroc că cinstiţii oaspeţi nu coboară în beciurile vechiului burg.
Cocheta primărie e punctul central. Acolo au loc reuniunile festive.
Deşi plouă ca pe Arca lui Noe, corturi albe sticlesc la picuri. În pieţele unde altădată se ridica stâlpul lui Rudolf acum e doar liniştea de dinaintea blitz-urilor. Iohann, fă-te că lucrezi!
Restaurantelor din zona centrală le e interzis să vândă băuturi alcoolice. Whisky-ul e doar pentru premianţi. Grangurii servesc. Nu stau pe sec. Că nu e priveghi. Pe aşa o vreme, arborii, puţinii rămaşi, ar trebui împânziţi cu ţoiuri. Iar la cină, de li s-ar citi poemul lui Ioan Mureşan: „Vai săracii, vai săracii alcoolici, / cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună! / Dar mai ales, mai ales dimineața când merg clătinându-se pe lângă / ziduri / și uneori cad în genunchi și-s ca niște litere / scrise de un școlar stângaci“, toţi ar fi în extaz.
Sigur că, deşi pare, atmosfera nu e de parastas. E o bifă din ciclul „ţup, ţup, am fost şi noi pe a(r)ici“. Pe afiş se spun lucruri trăsnite. Despre viitor. Buget şi predicţii. Poveşti. Cum nu mai răsare Luna.
Vine şi premierul Olandei, Mark Rutte. Aceeaşi persoană care s-a repezit la Dăncilă să facă lobby pentru Damen. Erau la bătaie 1,6 miliarde euro pentru fregate.
Pentru că Universitatea nu e spaţiu al Executivului, a spus recent în Elveţia, în faţa studenţilor: „Solidaritatea între noi este crucială, dar pentru a arăta acest lucru toate ţările, fiecare persoană din statele membre, trebuie să urmeze aceleaşi criterii pe care ni le-am stabilit chiar noi, ca să putem atinge anumite obiective“. Adică să avem voie şi noi să scutim penalul ING de crime financiare?
Orice pasăre prezentă în sala festivă ar trage un tweet: Nu mai veniţi cu bazaconiile pe care nici voi nu le respectaţi. Sigur că peste cinstita adunare a mai-marilor lumii europene nu va intra niciodată parchetul. Baştanii calcă pe parchet, nu invers.
Dacă ar exista şi la ei anticorupţia, de la Juncker până la cinstiţii foşti demnitari s-ar face dosare mai mari decât cele ale Securităţii de la Popeşti-Leordeni. Dar nu e scris în cărţi ca ei să fie proscrişi. Proscrişi sunt cei care nu se predau.
Dar despre cinstitele feţe, numai de bine. Cred că s-au săturat şi ele de atâtea prosternări ale supuşilor din Est. După alegerile din 26 mai, mulţi dintre oaspeţi vor fi fericiţii posesori ai unor tichete de vacanţă. Cu pensioare grase, vor povesti nepoţilor despre trecut.
Orice om limpede la cap nu crede o iotă din ce rezoluţii or fi.
Totul va fi select. E sigur. Galant. Aristocratic. De bun-gust. Într-un oraş simbol al medievalismului timpuriu se vor ciocni cristaluri, se vor trage de mustăţi şi se va râde de fraierii care protestează pe lângă pieţe, pe lângă boii lipsă.
Aici e singura problemă. Sciatica lui Juncker se va lovi de boxerul lui Dide? De ce să nu se cinstească împreună? Au luptat pentru aceeaşi cauză.
Cum îl vor mulţumi oficialii pe revoluţionarul de profesie care şi-a sacrificat Revisalul pentru a fi pe stradă ca bocterii zi-lumină, nu ştim. E şucărit că nu-şi poate căra trupa de zgomote în Piaţa Mare. Să se mulţumească şi el cu una (mai) mică.