3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiSUA nu ne mai ameninţă cu lupta anticorupţie

SUA nu ne mai ameninţă cu lupta anticorupţie

Wess Mitchell, asistentul pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al Secretarului de Stat al SUA, a făcut o declaraţie comună cu un reprezentant al Guvernului Dăncilă, cu privire la implementarea Parteneriatului Strategic între România și SUA. Din documentul oficial, aşa cum au sesizat unele dintre platformele de promovare ale statului de drepţi, lipsesc prevederile „antice şi de demult”, cu referire la lupta anticorupţie şi la statul de drept.

Interesant este că Mitchell este în Administraţia Trump pe acelaşi post pe care-l ocupa Victoria Nuland în cea a lui Obama.

Lucrurile par să se întoarcă la o normalitate. Mesajul transmis de un responsabil american, specializat pe zona noastră, pare a ne arăta că Departamentul de Stat îşi va schimba atitudinea faţă de cel mai loial partener din regiune al SUA. Trecem într-o nouă etapă. Business to business. Cum îi place capitalistului să spună.

Dar ce câştigăm noi, ca ţară?

Intenţia mesagerului american pare a fi aceea de încurajare a clasei politice de la București să participe la crearea unei centuri politice ”sanitare” care să despartă Germania de Rusia. Dacă studiem cu atenţie speech-ul său din Aula Universităţii Bucureşti, observăm nu numai nuanţe, ci şi o serie de predicate, cum a fost cel împotriva Germaniei: ”Alături de UE şi multe dintre statele sale membre, ne opunem Nord Stream 2”.  Wow, ar putea exclama un student cunoscător al politicilor geostrategice!

Prin Nord Stream 2 s-ar crea un culoar Rusiei de trimitere a gazelor naturale în inima Europei. Dacă americanii se opun, fi-vom noi de partea intereselor Germaniei şi a Rusiei? No way. Mai ales că nimic nu am câştigat în ultimii zece ani de la cele două mari puteri economice. Faptul că eu rămân consecvent maşinilor germane nu mă face mai nătăfleţ ca să pot aproba expansiunea Rusiei, mai ales că ştiu cum la Viena, la Berlin e cool să fii rusofil.

Trimisul american n-a venit de dragul României. Să fim bine înţeleşi. Parlamentul nu prea era de acord cu off-shore-ul din Marea Neagră, acolo unde un gigant american va exploata gazele naturale. Posibil să vedem o aplecare a majorităţii spre interesele unei corporaţii mai mari decât industria germană de maşini.

Cumpărăm rachete Patriot în valoare de aproape 4 miliarde de dolari de la Raython, o companie privată, fără off-set, acea prevedere legală prin care o parte a înzestrării militare se fabrică în ţara cumpărătoare sau se dă ceva la schimb. Fiind o achiziţie guvern-guvern, a zburat regimul de compensaţie. Şi atunci cu ce astupăm golul? Cu un plin de carburant sau de gaz? Sigur că i-am aşteptat mai bine de jumătate de secol pe americani. O juntă nebună a izgonit Chevron-ul, care dorea exploatarea gazelor de şist. Nu mai putem persevera în eroare. Avem nevoie de investitori americani. Dar în Marea Neagră mai e şi OMW, cu un acţionariat volatil.

Dacă tot cumpărăm fiare matlasate cu soft big-power, e timpul să ne mai lase în pace cu  tema obositoare şi călâie a luptei anticorupţie.

Avem nevoie şi noi de legea lobby-ului, la fel ca în SUA, pentru a descătuşa energiile. Dar şi de retragerea agenţilor în Unităţi. Puţină lume ştie că în vechea administraţie democrată ambasada de la Bucureşti se opunea făţiş legii lobby-ului. Controlul prin justiţia curată era mai “usefull” pentru interesele Unchiului Sam.

Republicanii conduc azi SUA. Din istorie se ştie că marii producători de arme finanţează Partidul Republican. Un nou război le-ar satisface nevoia de cash-uri.

Politica, oriunde în lume, e o sumă de interese. Doar vuvuzelele serviciilor secrete trâmbiţează altceva. În scurt timp se vor reorienta. Întotdeauna serviciile secrete simt mai repede unde se prefigurează noul pol de putere.

Acum, când şeful CIA s-a schimbat, iar mesagerul vede cu alţi ochi realitatea românească, e timpul să-i spunem adio şi la pensie Laurei Codruţa Kövesi, fantoma care a ţinut în corzi o Românie întreagă mai bine de un deceniu. Poate i s-a transmis lui Wess Mitchell în reuniunile cu uşile închise că în Parlament o comisie specială lucrează la modificarea legilor privind securitatea naţională. O legislaţie mai suplă, mai clară ar uşura munca agenţilor şi dreptul lor la odihnă în cazarmă. În cazul unui nou război, vom fi de partea aliatului strategic. E clar. Dar nu putem da tot timpul sânge şi ei doar cartuşe. E timpul redimensionării şi recalibrării relaţiilor româno-americane. Cu Merkel ne-am lămurit. E limpede că „Iohannis go home” va fi următorul pas. Pas cu pas, susţinutul corporaţiilor europene, Dacian Cioloş, nu iasă din bula de 3%. Ghinion ar spune purtătorul de geacă roşie.

Timpul se reinterpretează. Odată cu modificările atât de necesare ale legilor justiţiei, partenerul american trebuie să înţeleagă că nu-i foloseşte nicicum o stare de tensiune într-o societate pe care oricând se poate baza.

Recent, în CSAT, s-a vorbit despre un posibil război hibrid împotriva României. Atenţie! În această situaţie nu se activează Articolul 5 din Tratatul de bază al Alianţei Atlanticului de Nord, prin care se stipulează că un atac militar asupra unui stat membru NATO este un atac împotriva întregii alianţe. Nu ne putem sprijini pe Germania, pe Angela Merkel, care vorbeşte mai mult cu Vladimir Putin decât cu propria pisică. Avem nevoie de o reinterpretare a parteneriatului strategic cu SUA. Dacă se va striga apt combatant anul viitor la chemarea la oaste şi a rezerviştilor, ce vor face tefeliştii? Vor trăi din tăvălitul pe şosele şi din Give Peace a chance? Nu merge, bărbaţii adevăraţi merg la oaste, nu se tăvălesc prin pieţe.

Apropo, giganţii americani când îşi fac apariţia să producă ceva bunuri pe teritoriul ţării noastre? Nu de altceva, dar şi românii merită mai mult decât iau mexicanii de la Ford, General Electric, Texaco ca salariu net pe lună.

Trebuie să simtă şi omul simplu că nu degeaba i-am aşteptat peste jumătate de secol pe americani.

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă