Cu 12 ani în urmă, cercetătorii de la MIT (Massachussetts Institute for Technology), au lansat un studiu asupra modului de propagare al știrilor false, în dorința de a înțelege de ce acestea se difuzează mai repede, mai profund și mai departe decât adevărul. Până anul trecut, au verificat cu ajutorul a șase organizații independente de validare a informațiilor un corpus de 126.000 de știri false, și modul lor de propagare în rețeaua Twitter, cu concursul organizației cu pricina.
Ceea ce au descoperit i-a pus pe gânduri, în sensul că oamenii au contribuit la răspândirea știrilor false cu mult mai mult decât aplicațiile sau automatizările din rețea (bots). De ce? Exact datorită faptului că oamenii sunt mult mai influențați de elementul emoțional extrem utilizat de către majoritatea inițiatorilor de știri false. Și că reacționează mai prompt la senzațional.
Acesta fiind motivul pentru care știrile false sporesc dramatic confuzia în rândul populației în situații de criză sau calamități naturale, generează lanțuri de neoprit de decizii greșite la bursă și pot fără probleme deturna masa electorală în vremea alegerilor.
Din toate categoriile de știri false, cele mai de impact au fost, de departe, știrile politice, unde electoratul este deosebit de înclinat să creadă ce e mai rău despre politicieni, fără rezerve și mai ales fără să verifice.
În paralel cu știrile false, sau câteodată chiar la pachet cu acestea, sunt dezbaterile false. Generate sau nu de o știre falsă, dezbaterile din mediul public se caracterizează printr-o halucinantă lipsă de informare serioasă din partea celor angrenați. Am asistat la nenumărate emisiuni televizate de analiză în cadrul cărora niciunul dintre opinenți nu cunoștea la prima mână subiectul aflat in discuție – un om, o întâmplare, un concept, un proiect de lege. Iar dezbaterea se baza pe opinia altor comentatori, sau pe o revistă a presei, sau pe alocuri pe niște declarații ale altor indivizi în alte circumstanțe.
Am avut în timp surpriza să văd cum oamenii se exprimă absolut senin pe teme pe care nu le cunosc, cu cuvinte a căror proprietate nu o au, utilizând concepte pe care nu le stăpânesc. Am văzut cu ochii mei cum vecinul de la parter nu ezită să se pronunțe asupra moralității cuiva doar pentru că trăiește în același bloc. Am văzut cum personalități sau somități în domeniile lor sunt discreditate în câteva minute de către indivizi care nu au nici în clin nici în mânecă cu domeniul respectiv. Am văzut procese de intenție, judecăți de valoare și sentințe date cu cea mai mare ușurință posibilă de către oameni pe care îi recomandă doar faptul că au fost întrebați ceva.
Am văzut cu ochii mei cum se construiește realitatea paralelă din Străinul lui Camus.
