Pe lângă blestemul pandemiei, noi, românii, suntem loviți și de blestemul ticăloșiei și al prostiei. Ar fi inutil să facem acum exerciții de istorie contrafactuală și să ne imaginăm cum ar fi fost, în aceste vremuri, dacă eram la mâna conducerilor anterioare.
Nu se pune problema de-a fi fost salvați, statul a fost eșuat întotdeauna la noi, dar poate n-ar fi existat această monstruozitate neobrăzată cu care a ajuns să fie tratat cetățeanul român.Acum vedem mai limpede, ca oricând, câtă naivitate au avut unii să creadă că acest cocktail ucigaș de incompetență și ticăloșie care compune ”statul eșuat” ar putea instaura cinstea și dreptatea în această țară! Putregaiurile corupte din ”statul eșuat” au dus lupta anticorupție.
Câta credibilitate mai au deciziile prezente sau trecute, luate de statul pe care conducătorul său suprem din ultimii șapte ani, îl consideră un eșec total?
Nu trece o zi să nu vedem o dovadă de debilitate din partea acestui stat. Restricțiile au fost luate târziu și cu stângăcie. A trebuit așteptat câteva zile pentru a vedea ce se întâmplă cu mall-urile, pentru că angajații ”statului eșuat” nu și-au făcut, din nou, datoria.
Ei nu pot fi decât niște eșuați profesional cu statut social înalt. Aceasta e categoria de mare succes care domină instituțiile ”statului eșuat”. Pe de altă parte s-a decis intrarea în vacanță a tuturor școlilor, inclusiv postliceale, fără să se precizeze regimul în care intră școlile de agenți de poliție.
Prin urmare, ele își continuă nestingherit activitatea în pofida situației epidemiologice catastrofale. Din nou, vorbim de unii angajați ai ”statului eșuat” care nici măcar nu au în minte întreaga configurație a statului. Nu sunt în stare să compună un text juridic corect, cu efecte vitale pentru propriii cetățeni.
Pe unii îi uită, pe alții îi încurcă, ca și cum un medic ar uita că are un pacient de operat și s-ar lua cu altele. Această iresponsabilitate criminală va fi greu de mușamalizat, chiar dacă, nu ne îndoim, se lucrează din greu la asta.
Aici statul nu mai este eșuat, toata energia sa se duce pe aranjamente de culise, matrapazlâcuri de dimineața până seara și pe forfota din jurul luptei pentru conservarea privilegiilor. Un efort fără cruțare în lupta pentru ciolan.
O vedem la scenă deschisă această luptă dusă în fața morților fiecărei zile, dar și a morților vii, cetățenii români, care sunt încremeniți ca niște pești congelați în fața acestui frig istoric. Unii dintre ei stau deja la propriu în frig, iar iarna care urmează va accentua disconfortul termic, sanitar și financiar.
Știam că suntem conduși de unii care n-au nici mirosul și nici gustul istoriei, virusați din naștere să viețuiască într-o subistorie neocolonială, dar acum vedem că n-au nici mirosul aproapelui lor.
Asta nu pentru că ar ținti la mare distanță filozofică, ”departele” din om, miezul naturii umane, ci pur și simplu doar asta pot, să-și etaleze cu nonșalanță și voluptate creatura dezumanizată în plină catastrofă umanitară.
Parcă trăiesc cu o plăcere canibalică momentul, ca aceia din protipendadă, care în timpul războaielor mondiale, departe de schije și gloanțe, organizau petreceri depravate.
Asta arată că nu sunt virusați complet, un singur miros plăcut le-a mai rămas să le îmbie nările și boturile lacome, cel de sânge. Hienele nu eșuează niciodată pentru că nu luptă niciodată, doar așteaptă oportunist și lacom căderile celor din jur.
Ruleta rusească la care suntem jucați cu toții va trece de la o tâmplă la alta. Chiar dacă unii vor scăpa, tot vor avea ghinion pe mai departe. Ghinionul de-a simți cum își așază statul pe umerii lor, greutatea întregului său eșec.
