Nici până în prezent nu s-au dat beneficiarilor toţi banii pe care îi aşteaptă aceştia pentru ediţia Start-up Nation 2017 şi aproape că ajungem în anul 2019. Cred că anul viitor va veni şi în cel mai bun caz Start-up Nation 2018 va fi lansat pe noul exerciţiu bugetar.
Dar, de la exerciţiul bugetar teoretic, propus de orice guvern la începutul anului în curs (sau la finalul anului precedent, când se dă Legea bugetului – pentru 2019 nu a fost dată încă nici acum), până la felul în care se derulează practic execuţia bugetară este oricum o diferenţă logică, normală.
Constrângerile bugetare din anul care urmează par însă a pune presiune tot mai mare pe bugetele ministerelor (inclusiv în cazul MMACA – cum se numeşte ministerul pentru IMM). Aceste exigenţe se vor reflecta şi în felul în care va fi sau chiar nu va fi bugetat în anul 2019 Start-up Nation 2018.
Oricum, acest program are destule probleme conceptuale de principiu.
Prima şi, cred eu, cea mai importantă, este că nu există un risc privat dedicat care să fie asociat fiecărui antreprenor. Voi explica în continuare la ce mă refer.
În etapele dezvoltării unei afaceri, porneşti, poate, de la o firmă mică, având capital minim, şi te rodezi, probabil, pe contracte ocazionale, care aduc venituri modeste şi incerte. Dacă perseverezi, prinzi gustul afacerii şi vrei să te dezvolţi. Veniturile tale devin tot mai regulate şi cresc treptat.
În acel moment, îţi spui: „Aş putea să fac mai mult”. De regulă, a doua etapă este folosirea relaţiilor personale cu apropiaţii, în mici aşa-numite „împrumuturi chinezeşti”, cu care să continui să te dezvolţi. Dacă ai reuşit – şi asta se vede în creşterea în continuare a cifrei de afaceri, cu o rată de profit bună, la un moment dat, treci la etapa a treia.
În aceasta, cauţi un aşa-numit „business angel”, adică un afacerist care crede în ideea ta, căruia îi prezinţi un plan de afaceri, în baza căruia te angajezi să îi returnezi investiţia într-un timp dat. Evident, trebuie ca, pe lângă banii returnaţi, să faci profit în continuare.
Dacă reuşeşti, treci la următoarea etapă, a patra: cauţi un fond de investiţii, unde figura se repetă. A cincea etapă este cea în care te transformi în SA, faci o emisiune de acţiuni, te listezi la Bursă şi atragi capital pentru dezvoltare. A şasea este cea în care cauţi un investitor străin.
Din 1.000 de start-up-uri cu venituri ocazionale, un mic număr ajunge la a şasea etapă. Restul se pierd treptat pe drum, dispărând sau stagnând. Aceasta înseamnă risc privat. Investeşti bani şi pierzi sau câştigi. Unde este deci riscul privat la Start-up Nation? Nicăieri.
Programul acesta pare să fie mai degrabă un soi ciudat de asistare socială, instituită sub acoperirea unei aşa-zise încurajări a spiritului antreprenorial. Cu certitudine, cei ce sunt impulsionaţi în afacerile lor sunt aceia care sunt exersaţi, au deja afaceri şi vor astfel să şi le dezvolte. Dar în rest…
Când porneşti de la venituri ocazionale, pe un SRL-D, pe drumul pe care l-am descris mai sus, eşti forţat să te forjezi, să înveţi business-ul tău, să supravieţuieşti pe piaţa ta. O faci, ori dispari. Aceasta este legea pieţei şi duce la competitivitate, pentru că aceia care ajung în al şaselea stadiu descris sunt competitivi.
Unde sunt toate aceste lucruri în Start-up Nation? Nicăieri. Ba, mai mult, acest program distorsionează piaţa muncii, cu mii de mici business-uri pneumatice, artificiale, care apar anual, calculate, ca business plan, ca activând cu salariaţi plătiţi la salariul minim pe economie, într-o economie în care şomerii nu vor să se mai angajeze decât dacă le dai de la 1.000 de euro în sus, altfel preferând să muncească la negru sau să stea, pur şi simplu, şi să se uite acasă la seriale pe Internet.
Cred că un program de această factură fără implicarea mediului de business, care să vină cumva cu riscul privat şi care să fie componenta majoritară a finanţărilor, nu creează competitivitate economică şi nu are un impact pozitiv în mediul de business.
