Culmea, justiţiarii mai au tupeul să iasă în agoră şi să-şi exprime opinii de genul aşa au fost vremurile sau aşa a vrut poporul. Astăzi, tot în numele poporului, justiţia e mult mai perfidă. Dacă aşa-zişii magistraţi din procesul Ceauşeştilor au fost dovediţi (niciodată judecaţi) complici ai loviturii de stat, date de Ion Iliescu şi junta sa kaghebistă, unii dintre justiţiarii de azi îşi ascund obedienţele. Totuşi, în ciuda angajamentelor luate de statul român împotriva torturii şi a vieţii degradante în penitenciare, a instituirii Mecanismului național de prevenire a torturii în locurile de detenție, mai există un culoar al condamnaţilor la moarte, cum bine l-a definit avocatul Dan Chitic.
Tortura nu a fost abolită
“Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant,” e o frază din Constituţia României.
Cu toate acestea, în sistemul penitenciar din România, în ciuda recomandărilor Comisiei Europene şi a angajamentelor luate de statul român, mai există abuzuri şi teroare împotriva deţinuţilor, ale căror drepturi sunt încălcate flagrant.
Practic, printr-un sistem subversiv, anacronic şi ilegal, condamnaţilor de către instanţele de judecată li se mai aplică o altă sentinţă. Celor care nu consimt să colaboreze, să toarne şi să pactizeze cu sistemul sunt trimişi pe culoarul morţii.
Cum se face acest lucru?
Deţinuţii periculoşi pentru democraţia justiţiarilor cu epoleţi sunt lichidaţi, pas cu pas, cu tortura de tip picătura chineazească.
Li se refuză dreptul elementar la dietă celor bolnavi, la un proces echitabil celor care îşi ispăşesc jumătate din pedeapsă, la tratamente în spitalele specializate, o cale sigură spre moarte.
Ultimul pe lista condamnaţilor la moarte
După ce pe patronul ziarului “România liberă,” Dan Adamescu l-au omorât cu zile pentru că nu a vrut să predea “Astra” grupurilor interesate, după ce pe judecătorul Stan Mustaţă l-au ucis în plimbări anacronice între spitale, după ce lui Sorin Frunzăverde i s-a refuzat tratamentul cancerului de către forţele aliate de susţinere a preşedintelui Iohannis, pentru care el culmea a luptat, iată că astăzi o nouă victimă apare la orizont: Sorin Ovidiu Vântu.
Un magistrat refuză să scrie de mai bine de un an motivarea sentinţei, astfel încât avocaţii săi să poată face apel.
Deţinutul este grav bolnav. Pe fondul înrăutăţirii sănătăţii sale, din lipsa unei diete corespunzătoare, şi a contactării unei tuberculoze în spital, SOV riscă să-şi piardă patru degete de la un picior, conform alarmei publice a avocatului Chitic, omul care se luptă de ani buni cu un sistem criminal.
Asta nu a contat pentru o judecătoare de la Sectorul 5 care a respins cererea de liberare condiţionată pe motiv de boală şi de încheierea unui ciclu prevăzut de lege. Procurorii au cerut prelungirea detenţiei lui SOV cu încă un an. Practic juraţii cătăniei numite magistratură de sector l-au trimis pe culoarul morţii. Cum să mai aştepte nouă luni, când are deja semne de cangrenă? Practic, l-au condamnat la moarte.
Subversiunea a pregătit terenul crimelor cu premeditare
În orice ţară normală la cap, un astfel de caz ar fi răscolit opinia publică. Numai că laboratoarele cu anticorupţia au pregătit din timp terenul, folosind ceea ce în psihologia socială se numeşte subversiunea.
Doar nu credeţi că urlătorii “la puşcărie” s-au născut într-o obstretică a urii? Mulţi dintre români, fără să-şi dea seama, au devenit victimele sistemului.
Strategii teroririi au pregătit din timp terenul. Au cultivat complexele şi frustrările unor indivizi firavi psiho-sociali, în timp ce prin influenceri de tip reţea au bombardat naţiunea cu frici colective. Prin acţiuni de manual, clar exemplificate de cărţulia lui Roger Muchelli, au hipnotizat masele cu „visul prosperităţii prin deschiderea puşcăriilor.” În acelaşi timp, prin mecanisme specifice de teroare psihologică au inhibat capacităţile de reacţie senzorială şi cognitivă, obişnuite la o naţiune neimpilată, în care, în mod obişuit, populaţia ar fi reacţionat la samavolnicii.
Un popor creştin a fost dezumanizat de o juntă care a ocupat prin teroare nu numai ţara şi minţile oamenilor
Dacă ai privi câtă ură colcăie în figura unui indignat, care strigă “la puşcările,” îţi dai seama că s-a inventat subomul, justiţiar, că aşa l-au învăţat mecanismele, rotiţele, fără ca el să-şi dea seama că e un papagal în colivie.
Totul e ca la carte
Roger Mucchielli, un fost ofițer comunist, a scris broșura pe tema dezinformării, ‘’Subversiunea.’’ Aceasta explică într-o manieră școlărească diversiunile la care suntem expuși în ultimele zile. Sau, și mai scurt: ‘’Spuneți-le ce vor să audă!’’, era un sfat al tovarășului Lenin. La adăpostul consimţirii victimelor, călăii execută deţinuţii proscrişi de sistem.
Probabil că în istoria niciunui stat european nu s-a lucrat ca la carte într-un mecanism de tip neogulag. Îl hipnotizezi pe neîmplinitul social şi el devine goarna garnizoanei. În spatele urletului justiţiarului de operă bufă, sistemul ucide. De aceea nu există voci care să strige: mai sunt deţinuţi pe culoarele morţii.
Sunt curios câţi dintre indignaţii, deveniţi coriştii nelegiurilor, au citit Procesul lui Kafka. Câţi ştiu că victima Josef K. a fost ucisă ca un câine?
Duios, pe bulevarde, junta urii îşi strigă indignarea. Vechile tribunale ale poporului sunt rebrenduite. Urmaşii brigadierilor au palmele arse de bucurie. Trăim un adevărat univers distopic.
