Nu cred că strategii partidelor aflate la guvernare în România înțeleg ce se întâmplă cu pulsul electoral al țărilor europene, la aproape doi ani de război inutil între SUA și Rusia, Ucraina fiind doar un proxy.
Azi, vom prezenta efectul Bratislava.
Coaliția progresist-liberală din Slovacia s-a înfrânt. La alegerile parlamentare anticipate din weekend, SMER, formațiunea lui Robert Fico, lider etichetat “pro-rus” de către jurnaliștii de cazarmă, a obținut 23,37 % din voturi. Partidul „Slovacia progresistă,” aflat la guvernare, al președintelui țării, Zuzana Čaputová, a capotat, adunând doar 16,86 % din voturile exprimate.
Prezența masivă la vot, peste 68 % dintre alegători, arată că slovacii au ieșit cu cățel și purcel pentru a le da în bot progresiștilor.
Pro-elgibitista Čaputová e kaput
A condus o coaliție de partide liberal-socialist-progresiste, care au fost mai preocupate de implementarea agendei globaliste, decât de gestionarea nevoilor oamenilor. Trei ani de brambureală politică, de văzduhism ideologic, de ineficiență guvernamentală au încheiat epoca travestirii neomarxiștilor în liberali. Există cel puțin o satisfacție pentru falanga sorosistă de la Bratislava: a rezistat mai mult decât coaliția de tristă amintire a oxfordiștilor în Bulgaria.
citește și: Cronica prăbușirii Americii în socialismul-progresist
Urmărind rezultatele alegerilor din Slovacia, strategii lui pește prăjit de la București ar putea crede, la o primă lectură, că s-a întors “Dragnea de Bratislava teleormăneană” înapoi la putere.
Robert Fico, noul Voldemort al presei de sistem, intenționează să modifice legile justiției și să scoată politicienii de sub acuzațiile penale. Dragnea reloaded, ar sări ca arși epoleții. Coșmarul le-ar fi rug. Șoricii li s-ar întări, în gulere cu țepi.
Situația e mult mai complexă decât simpla lozincă “omul rușilor a preluat puterea la Bratislava.”
Robert Fico e un politician rasat. Trecut prin ciur și dârmon. L-au alungat sorosiștii de la putere, prin mitinguri în foi de varză, una mai aspră decât cealaltă. Pretextul a fost uciderea unei ziariste de investigație, care a luptat împotriva corupților.
Rețelele societății în civil, controlate de americani, au scos imberbii în stradă. Fix în anul 2019, anul demonizării Vioricăi Dăncilă.
Agenții străinătății au reușit să-i păcălească pe slovaci. Acum, aceștia le-au întors masa-n cap.
Cum de n-au furat progresiștii voturile? Cum nu? Au luat 16 % – e un banc de online
Bătălia electorală dintre progresiști și suveraniști, desfășurată pe parcursul unei luni de zile, în Slovacia, e lesne de explicat.
Hârșitul în ale politichiei, premierul răsturnat de la putere, în 2018, Robert Fico, și-a pus pe el zalele suveraniste. Era, până mai ieri, un socialist sadea. A prins fereastra de oportunitate deschisă și s-a folosit de ea. Mai știm despre Fereastra Overton? Fereastra Overton este gama de politici publice, formulate pe gustul publicului, la un moment dat. Mai este cunoscută și ca fereastra discursului.
Aici e cheia. În alegerile din Slovacia n-a biruit Putin, cum ar crede pieptănații pe creier sau tablele pe post de gânditori guvernamentali din Palatul Victoria.
Fico a avut o strategie simplă. Întoarcerea la popor. N-a promis marea și sarea! Nu s-a angajat că va coborî sateliții de pe cer. Ci doar lucruri simple. A jurat că-n timpul mandatului său, niciun glonte produs în Slovacia nu va mai fi trimis ucrainienilor. N-a zis nimic despre stoparea ajutoarelor umanitare! „Războiul din Ucraina a început în 2014, când fasciștii ucraineni ucideau victime civile de naționalitate rusă,” a afirmat într-un videoclip, rostogolit de presa de propagandă și etichetat ca putinism curat.
Slovacii țin cu rușii. Mai mult nu s-a putut
Bun cunoscător al pulsului social – dar n-a stat degeaba două mandate în funcția de premier! – a știut că jumătate dintre slovaci țin cu rușii în acest război. N-are rost să facem incursiuni istorice, pentru a explica de ce slovacii au un apetit crescut pentru inamicii Ucrainei. Cititul cărților nu dăunează grav sănătății și minții. Formarea și consolidarea națiunii slave din Imperiul Austro-ungar a fost susținută de țarii de la Sankt Petersburg, mai europeni decât Papii, la acea vreme.
A spus ceva ce place publicului. S-a dus baba cu colacii inchiziției democratice, cu anticorupție cu tot, în Slovacia! O poate constata orice student la sociologie. Dar arhitectura socială se citește în real, nu în imaginarul sondajelor plătite degeaba.
Doar pentru neposedații duhului progresist, citez din Programul politic al revenitului partid la guvernare: “SMER – SSD consideră ca prioritate restabilirea formatului V 4, dintre Polonia, Cehia, Ungaria și Slovacia. Abordarea distructivă a fostului guvern slovac față de V4 a reprezentat o amenințare directă la adresa intereselor național-statale ale Slovaciei.”
Colegii jurnaliști din capitala Slovaciei îmi descriu cât de delicioase au fost contrele dintre Fico și Čaputová, doamna președinte, care n-a scăpat de acuza că e agentă americană. Domnia sa a lucrat în Fundația pentru o Societate Deschisă, patronată și finanțată de George Soros.
Lecția lui Fico pentru România: spune ce vrea publicul să audă, nu ce dictează Bruxelles-ul
Analiștii de cazarmă sar ca arși că viitoarea președinție a UE va fi în mâinile unui pro-rus sadea. Adică, din iulie, în brațele lui Fico. Dar nu e dracul atât de negru, precum îl zugrăvesc comanditarii rețelelor de influență ale corporațiilor.
Robert Fico nu va scoate Slovacia din NATO și nici din UE. Va fi, însă, o voce puternică, alături de cea a lui Viktor Orban, primul premier care l-a felicitat pentru come back.
Ce e rău să existe o opoziție puternică în blocul comunitar? Nu ziceau tablele democrației să protejăm adversarul ca pe propriul frate?
Robert Fico nu va fi ca Georgia Meloni, un intrus în suveranism. Nici el nu e un suveranist sadea. A folosit doar fereastra de oportunitate. În plus, îl va avea ca aliat de guvernare pe moderatul Peter Pellegrini, liderul Hlas.
Cine va juca rolul lui Fico de România? Aici, fiorii sunt cât casa. Ieri, ar fi demarat negocierile dintre PSD și PNL pentru liste comune, zic unele surse. 1 + 1 nu fac 2 în politică. 76 % dintre români sunt un dead-set pentru euroatlantiști. Blocul Democratic PSD-PNL va da AUR-ului o primă electorală. Cel puțin așa spun expertizele din domeniu. Noua alianță poate avea sorți de izbândă, doar într-o singură condiție: alegerile parlamentare să fie în aceeași zi cu cele locale.
VOCILE LUMII
Program politic al SMER – noul partid de guvernământ
“SMER – SSD este îngrijorat de scăderea încrederii cetățenilor slovaci în instituțiile europene. Cu toate acestea, partidul respinge ideea că reducerea credibilității UE în Slovacia se datorează exclusiv condițiilor politice interne ale Slovaciei. SMER – SSD combină excepționalitatea UE cu dreptul politicienilor slovaci și al cetățenilor Republicii Slovace de a avea o opinie critică cu privire la funcționarea organismelor UE. SMER – SSD susține deschis că Uniunea Europeană nu este guvernată corespunzător și că multe dintre deciziile sale provoacă dezaprobare publică în Slovacia,” scrie în documentul program al SMER.