Prin plecarea lui Moni Bordeianu, unul dintre fondatorii formației de muzică “Sfinții,” din Timișoara anilor ’60, pe drumul în lumină fără întoarcere, trupa de rebeli frumoși nu se va mai putea reuni niciodată. Florin Bordeianu, alias Moni sau Mony, s-a stins în Germania la vârsta de 75 de ani. Luna aceasta ar fi împlinit 76. Un diabet dur i-a scurtat viața.
Moni Bordeianu a fost textier, toboșar și mai apoi vocalist al trupei ad-hoc ”Sfinții,” care și-a schimbat rapid numele în “Phoenix.”
Într-o eră habotnic proletcultistă, era și greu să te numești “Sfinții.” Când i-a cunoscut pe componenții trupei, era cel mai tânăr dintre ei. A bătut la început în dube, apoi s-a pus pe scris texte și și-a descoperit calitățile de vocalist. A avut în nărăvașul și intransigentul Nicu Covaci un mare susținător. Textul său “Nebunul cu ochii-nchiși” se pare că se referea la proaspătul secretar general al Partidului Comunist, de la acea vreme, Nicolae Ceaușescu.
citește și: Reflecții pe marginea unui interviu istoric
Născut în 1949 la Beșenova Nouă (azi Dudeștii Noi), Moni Bordeianu provenea dintr-o familie mixtă, mama șvăboaică, iar tatăl, român. A deprins încă de mic sunetul naturii. A fost crescut doar de mamă, tatăl divorțând. Magii – creatorii unei fantastice povești muzicale – au ales membrii trupei doar din familii mono-parentale. Toți componenții formației aveau ceva în comun: au crescut fără tată: Claudiu Rotaru, Moni Bordeianu, Nicu Covaci, Béla Kamocsa.
Așa cum avea să recunoască mai târziu, Moni n-avea studii de specialitate. A făcut în particular câteva ore de vioară. Întreaga carieră, s-a bazat pe urechea muzicală.
Curajoasa trupă avea să aducă, în orașul de pe Bega, sunetul muzicii “Beat” și ritmurile „The Beatles.” Odată cu schimbarea numelui în Phoenix, au adaptat pentru prima oară folclorul românesc la muzica rock. La început, baladele lor erau un fel de etno-folk. Apoi, influențați de Rolling Stones, The Beatles, Shadows, au îndrăcit ritmul care i-a consacrat.
Poate că dacă nu ar fi trimis bunica lui Moni chitări electrice, boxe, microfoane, stative din America, trupa nu s-ar fi format niciodată. Moni a fost norocul și gloria primilor ani.
Moni a fost stilul, Nicu – forța și determinarea
Conform mărturiilor lui Nicu Covaci, liderul de necontestat al trupei: “Moni a avut rolul decisiv în alegerea inconştientă a stilului formaţiei, în anii ’60. Ajunsesem cu toţii la un nivel ridicat de acurateţe tehnică, iar Moni se străduia să reproducă fidel piesele vocale pe care le alegeam, copiind orice artificiu şi nuanţă de coloratură din interpretarea soliştilor preferaţi pe atunci, Paul McCartney, Lennon, Mick Jagger. Pierdea ore în şir în faţa oglinzii, încercând să-şi ţuguiască buzele ca Mick Jagger sau să învârtă cu eleganţă microfonul. Avea un talent deosebit pentru mişcare şi dans, era înzestrat cu o graţie naturală, demnă de invidiat. Se dovedea a fi cel mai bun dansator din grupul nostru, atât pe scenă, cât şi în particular.” Cartea “Phoenix, însă eu,” apărută în 1994, prezintă începuturile triumfătoare ale unei trupe altfel.
Ce a fost Meca, dar Lola?
Moni a compus împreună cu Nicu toate piesele originale din primii ani ai Phoenix-ului, cunoscuți și ca „perioada beat.” Cântau la Meca (Cantina Facultății de Mecanică din cadrul Politehnicii Timișoara), apoi la Lola (un fel de club pentru muncitorii veniți din țară). Primeau 500 de lei de persoană pentru o seară de muzică, conform mărturiilor sale.
De asemenea, Moni a scris texte pentru câteva cântece. Prima compoziție a tandemului Covaci/Bordeianu a fost „Știu că mă iubești (și tu)!,” înregistrată în 1964 în studiourile Radio România. Textul melodiei „Nebunul cu ochii închiși” (de pe al doilea EP) a fost scris de Bordeianu, fiind inspirat de „The Fool on the Hill,” din repertoriul The Beatles.
Depunându-și împreună cu familia formularele mici pentru a pleca în Occident, Moni a primit viza de emigrare la bunica în SUA, în 1970, pe motivul “reîntregirii familiei.” Avea doar 21 de ani. Niciodată n-a știut dacă vizita bunicii la un congres american i-a grăbit plecarea (Nixon se pregătea de-o vizită la București) sau regimul s-a săturat de prestigiul de care se bucura trupa.
A dus-o greu în America. La început, a împachetat lenjerii de corp într-o fabrică, apoi a montat parbrize, pentru ca mai apoi să ajungă mezelar, în Germania.
Prietenia cu maestrul criticii de bună calitate
Moni s-a bucurat de susținerea constantă a lui Cornel Chiriac de la Radio ”Europa liberă,“ încă de la primul festival de muzică de la Iași. Realizatorul emisiunii “Metronom” era deja cunoscut. Avea influență la conducerea postului de radio. Astfel, i-a aranjat lui Moni să cânte în studioul din New York al “Free Europe.” Mai câștiga un ban în plus, deși făcea zilnic 144 de mile până la destinație. Nelăsându-se mai prejos, Moni i-a înlesnit lui Corneliu Chiriac primirea “Green-card-ului” american. Ce folos? Securitatea avea să-l ucidă pe cel mai mare critic muzical român din toate timpurile.
După ce Nicu Covaci, cu imboldul sau lipsa de vigilență a autorităților, a reușit să-i scoată din țară, pe ceilalți membrii ai trupei, ascunși în boxele uriașe, Moni s-a grăbit să plece în Germania, pentru reunificarea trupei. Era prin anul de grație 1977. Au cântat o vreme sub numele de Transsylvania Phoenix. Fericirea n-a durat prea mult. S-au certat și s-au despărțit.
Apoi s-a angajat într-o fabrică de mezeluri din Germania, de unde s-a și pensionat.
A publicat o carte de dialog “Nebunul cu ochi închiși.”
Dumnezeu, să-l hodine!
VOCILE LUMII
Nebunul cu ochii-nchiși
„Pe un munte, într-o țară / foarte-ndepărtată / stă un om cu ochii-nchiși / si spune ce ne-așteaptă.
Lumea nu-l ascultă / îl crede un nebun / căci vorbele lui sunt / ca niște lovituri de tun.
El stă singur și liniștit / Dar în ochii lui închiși / Vede al lumii asfințit / Nebunul cu ochii lui închiși,” fragment din textul muzical „Nebunul cu ochii-nchiși” de Moni Bordeianu.
