6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiSe văd roadele mandatelor de rectori-politruci

Se văd roadele mandatelor de rectori-politruci

Se aplică mult cântatul proiect “România Educată”, controlat, în partea de mediu academic de mafia universitară, de rectorii-politruci, de “dinozaurii” care nu dispar de la conducerea marilor universități de stat.

Ca adevărați baroni locali, ei au făcut noua lege a învățământului superior, ce le permite alte două mandate la conducerea universităților finanțate de la buget, pe care le-au transformat în propriile moșii.

Totul, cu girul lui Klaus Iohannis.

Vedem acum roadele managementului acestor “profesioniști” (cum sunt ei catalogați de partidele politice).

România a fost din nou umilită la nivel Mondial.

Times World University Rankings 2024, unul dintre cele mai importante clasamente ale instituțiilor de învățământ superior din lume, plasează universitățile din țara noastră pe poziții absolut rușinoase.

Nicio universitate românească nu a reușit să se claseze în primele 800 instituții de învățământ superior din lume.

Sigur, conducerile politice ale marilor universități de stat se vor apăra susținând că aceste topuri nu reflectă neapărat performanța academică, ținând cont de bugete etc.

Scuze penibile.

Universitățile noastre atacă foarte puțini bani europeni, iar proiectele pe care le realizează sunt destinate chermezelor camarilelor politice.

Bani de la stat sunt, dar, din nou, sunt tocați pe bunul plac al acestor baroni locali cu pretenții de intelectuali.

Vin alegeri în universitățile de stat și, într-un stat democratic, acești manageri dezastruoși ar trebui să deconteze prestația penibilă.

Dar nu se va întâmpla acest lucru în “România Educată” a lui Klus Iohannis, deoarece și-au adus familiile și slugile în poziții cheie de conducere a universităților, iar noua lege a învățământului superior, scrisă cu ghearele lor, le dă și mai multă putere.

Apropo de cine a scris legea!

Marian Preda, care a jucat rolul de negociator din partea marilor universități de stat cu fostul ministru Sorin Cîmpeanu, a fost “redactor” al noii legi, în biroul fostului șef al Educației.

Teatru ieftin și penibil.

În mandatul de rector al lui Preda, Universitatea din București nu a mai putut nici măcar să viseze la o poziție în primele 1.000 instituții de învățământ superior din lume.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă