După dezbaterea dintre Kamala Harris și Donald Trump, am rămas cu un gând: cum ar fi ca cei doi să se înfrunte, într-un univers paralel? Cred că spectacolul ar fi unul demn de Oscar. O combinație perfectă între retorica elegantă și calculată a vicepreședintelui în funcție și energia debordantă și imprevizibilă a fostului președinte.
Preambul – Două lumi, două realități
În colțul din dreapta ecranului, purtând mănușile diplomației, Kamala Harris. Pășește în ring cu o siguranță studiată, gata să folosească fiecare întrebare ca pe o oportunitate de a aduce eleganță și precizie în discurs. Întinde mâna, salută și se recomandă adversarului politic. În colțul din stânga, în costumul său obișnuit, Donald Trump, un maestru al improvizației verbale și al spectacolului.
Fapte? Cine are nevoie de ele?
Adevărul și faptele au de suferit. Trump, cunoscut pentru o relație destul de flexibilă cu adevărul, a încercat să lanseze afirmații senzaționale, iar Harris a corectat fiecare eroare. Doar că Trump știe că oamenii vor și emoții, nu doar fapte, iar el este campionul pe care îl simți, nu îl verifici. A fost ca o cursă de mașini unde fiecare concurent conducea vehiculul său pe benzina propriilor idei.
Harris și Trump: duelul de pe șoseaua promisiunilor
Kamala Harris a venit pe scena dezbaterii cu o strategie clară: să se adreseze alegătorilor cu mult calm, claritate și o siguranță care a contrabalansat energia bruscă și impredictibilă a fostului președinte. A fost ca și cum Harris conducea un sedan elegant și sigur, iar Trump un monster truck care zdrobea totul în cale, dar, din păcate, și o bună parte din propriul mesaj.
Trump a rămas fidel stilului său bombastic, aruncând cu declarații ca și cum ar fi tunat un motor, doar că zgomotul devenea pe alocuri mai puternic decât claritatea ideilor. Am văzut, pentru prima dată, un Trump fragil, cu multe replici, e-adevărat, dar nu atât de articulate, precum cele ale Kamalei. Când vine vorba despre dezbateri, nu e doar despre cât de tare vorbești, ci și despre ce fel de benzină pui pentru motor, nu?
Un semn al vremurilor sau doar o eroare de GPS?
Kamala Harris a avut un GPS bine calibrat, care o ghida pe un drum fără gropi, în timp ce Trump părea să se bazeze pe instinct și să ignore toate semnele de avertizare. Mi s-a părut că Harris, nu doar că a evitat coliziunile, dar a și stabilit o traiectorie sigură. În schimb, Trump, cu stilul său de conducere impulsiv, a părut să rateze câteva ieșiri importante de pe autostradă.
Ce m-a impresionat
Harris a fost ca un pilot care știe să facă față virajelor periculoase, cu o grație aproape robotică. Nu s-a lăsat distrasă de încercările lui Trump de a o scoate de pe traiectorie și a continuat să conducă. Trump, același carismatic și agresiv, dar parcă prea haotic. Harris a reușit să nu cadă în capcanele lansate de Trump. A avut controlul asupra vehiculului său retoric și a ajuns la destinație fără prea multe zgârieturi. E o lecție simplă în dezbateri: uneori, nu e vorba despre cât de repede mergi, ci despre cât de sigur ajungi.
Trump: pe contrasens cu publicul?
În loc să vină cu răspunsuri structurate și soluții clare, Trump a continuat să facă drifturi spectaculoase în jurul subiectelor, lăsând alegătorii mai amețiți decât convinși. Deși unii susținători pot fi încă fascinați de spectacolul său, majoritatea a simțit că Harris a câștigat prin simplul fapt că nu a încercat să impresioneze prin cascadorii periculoase.
Concluzia: O dezbatere – film artistic
O fi câștigat Harris nu pentru că a fost spectaculoasă, ci pentru că a fost coerentă? O fi fost învingător Trump și carisma lui flamboyantă? Mizează americanii acum mai mult pe stabilitate și predictibilitate, mai ales într-un moment de incertitudine politică și economică? A livrat Harris exact ce trebuie?
Dezbaterea dintre Kamala Harris și Donald Trump a avut și idei și spectacol. Iar cei care au urmărit show-ul, au rămas cu un zâmbet și, poate, cu o doză bună de exasperare. Dacă Harris ar încerca să demonstreze că politica trebuie să fie serioasă și bazată pe fapte, Trump ar continua să o trateze ca pe un spectacol de televiziune în care ratingul contează mai mult decât orice.
Până la urmă, am văzut o confruntare între cele două Americi: una care încă mai speră într-un discurs logic și coerent și cealaltă, care se bucură de focul de artificii al haosului. Ce am învățat de la liderii americani? Că e mult sclipici și retorică redundantă. Că e ca-n viață! Amestecăm realitatea cu ficțiunea, până când devin imposibil de distins. Uneori, da, mai puțin, înseamnă mai mult!
