Rezultatele alegerilor parlamentare ne aruncă într-un peisaj politic fragmentat, cu un PSD care rămâne principala forță politică, dar fără o majoritate suficientă, pentru a guverna singur și cu un AUR pe locul doi, consolidându-și poziția ca alternativă națională. În acest context, suntem în fața unor scenarii pentru formarea unui guvern care implică negocieri și posibile alianțe între partide cu ideologii divergente și orgolii personale. Șapte partide intră în Parlament, în urma alegerilor parlamentare din 1 Decembrie, după cum arată rezultatele publicate de Biroul Electoral Central.
Dar, haideți să vedem ce s-a întâmplat în 2020, la precedentele alegeri și cum au evoluat sau involuat partidele până acum.
De la momentul 2020, PSD a pierdut 33 de mandate, iar PNL 59 de locuri în Parlament, pierderi semnificative. De asemenea, USR rămâne fără 21 de mandate, față de cât câștigase în 2020. Avem, în schimb, o ascensiune majoră a AUR și intrarea în Parlament a altor două partide suveraniste, S.O.S și POT.
Așadar, suntem în fața unei schimbări majore în preferințele electoratului. PSD rămâne principalul partid, situându-se în jurul valorii de 22%. PNL a scăzut considerabil, ajungând la aproximativ 14%, ceea ce arată clar o pierdere de încredere în rândul electoratului. USR a înregistrat o scădere, oscilând în jurul a 12 procente și sugerând dificultăți în menținerea bazei sale electorale. AUR, în schimb, a cunoscut o ascensiune spectaculoasă, cu un scor de 18%, devenind al doilea partid pe scena politică.
Avem de-a face cu o polarizare a electoratului și o erodare a încrederii în partidele tradiționale, concomitent cu o creștere a popularității formațiunilor suveraniste. De asemenea, avem și o volatilitate crescută a preferințelor politice, pe fondul nemulțumirii generale față de actuala guvernare și a contextului socio-economic dificil.
Ce variante s-ar putea contura, în perspectiva unui viitor Guvern, care are nevoie de 235 de voturi în Parlament care să treacă? Iată câteva:
Guvern de coaliție tradițională PSD (124 mandate) – PNL (75 mandate) – UDMR (31) – Minorități(17): pragmatism și stabilitate (247 mandate)
O alianță între PSD, PNL, UDMR și Minorități ar avea o majoritate fragilă în Parlament. Acest scenariu ar fi justificat de evitarea unei guvernări instabile, dominate de tensiuni ideologice. PSD și PNL au mai colaborat în trecut, iar UDMR, cunoscut pentru abordarea sa pragmatică, ar putea juca un rol de mediator. Totuși, această coaliție ar fi departe de electoratul ambelor partide care nu mai acceptă compromisul doctrinar. În plus, tensiunile dintre liderii PSD și PNL, ar putea genera dificultăți în guvernare, după ce și-au distrus imaginea în campanie.
Guvern PSD (124 mandate) – AUR (92 mandate) – S.O.S România (36 mandate) – POT (31 mandate) – UDMR (31 mandate): tentativă de guvernare suveranistă (314 mandate)
Această variantă a unei coaliții între PSD, AUR și S.O.S România, la care ar veni și UDMR, bazată pe teme naționaliste și sociale, ar fi o noutate absolută în România. Aceasta ar avea suficiente voturi pentru o majoritate, dar ar ridica probleme, legate de coeziunea pe termen lung, partide cu priorități diferite și stiluri diferite de electorat. Deși AUR a crescut în popularitate, retorica sa radicală ar putea alunga o parte din electoratul moderat al PSD. O alianță cu PSD la guvernare, ar crea revoltă și în sânul propriului electorat. Ar fi o sinucidere politică, spun voci din ambele partide.
Guvern AUR (92 de mandate) – PNL (75 mandate) – S.O.S (36 mandate) – POT (31 mandate) – UDMR (31 mandate) un alt tip de guvernare suveranistă (265 mandate)
În această combinație, tensiunile cu partenerii internaționali ar fi inevitabile, ca și în cealaltă variantă de guvernare majoritar suveranistă, mai ales dacă s-ar propune măsuri radicale care contravin normelor UE. Un astfel de guvern ar avea susținători entuziaști printre cei nemulțumiți de politica actuală, dar ar putea genera și îngrijorări serioase, în rândul elitelor economice și internaționale.
USR, izolat de PSD și partidele suveraniste sau parte în fiecare dintre aceste variante
USR (59 mandate), cu un sprijin semnificativ din diaspora, este puțin probabil să intre într-o coaliție cu PSD sau AUR, din cauza diferențelor doctrinare și a disputelor ireconciliabile. În schimb, ar putea opta pentru un rol de lider al opoziției, criticând guvernarea pentru lipsa reformelor, ca și până acum.
Varianta unui guvern minoritar, ar fi una fragilă
Dacă negocierile între partide eșuează, am putea asista la un guvern minoritar PSD sau chiar la unul condus de PNL, cu susținere punctuală, din partea altor formațiuni. Aceasta ar fi o soluție temporară, vulnerabilă la moțiuni de cenzură și instabilitate politică.
Orice variantă de guvernare însă, va fi în jurul PSD. Dacă PNL intră în opoziție, așa cum și-ar dori europarlamentarul Rareș Bogdan, acest partid va dispărea.
Liderul UDMR Bihor, Cseke Attila, câştigător al unui nou mandat de senator, a declarat că UDMR a obţinut în aceste alegeri legislative un rezultat istoric, fiind cel mai bun rezultat din ultimii 24 de ani, dar şi că urmează „un mandat nu uşor” în Parlamentul României, în care sigur nu vor discuta cu forţe parlamentare extremiste – AUR, S.O.S. şi POT.
Realitatea pe care nimeni nu o poate ignora este curentul suveranist, anti UE și NATO, care câștigă teren în Europa. Totuși, la noi, AUR a câștigat în diaspora prima poziție. În aceste condiții, ar fi dificil de imaginat că oameni care trăiesc în străinătate, sunt anti-europeni și au votat cu un partid radical, anti-Occident.
Un Guvern al normalității ar trebui să reprezinte toate opțiunile românilor. PNL, deși în cădere liberă și dușman al PSD vine cu 75 de mandate, avem și constantul UDMR, cu 31 de mandate, o Uniune luată în calcul de toate partidele care au format guverne. Nu putem ignora că avem un partid, S.O.S care se uită spre Est, cu un electorat de aproape 7%, avem 12% dintre români cu idei progresiste care au votat USR, suveraniști, prin AUR, susținuți de 18% dintre românii cu drept de vot și PSD, un partid care rămâne lider în opțiunile electorilor. Un Guvern format din toate aceste partide pare utopic, dar are o masă la care s-ar putea așeza, ca să negocieze pentru interesul național.