Timp de cel puțin trei zile, românii au luat în stăpânire sleitele spirite ale burgurilor germane: München, Köln și Frankfurt. Adunați de peste mări și țări, veniți cu cei mici sau chiar cu bunici, fanii tricolorilor au uimit mapamondul prin civilizație, eleganță și rafinament, în susținerea echipei naționale de fotbal.
Vâna românească a făcut nu doar spectacol, ci a și provocat frisoane pe spinările celor care ne considerau doar un neam de bandante și de muncitori la negru.
Rar ne-a fost dat să vedem un turnir de-o asemenea forță în susținerea unei himere. Până la meciul cu Ucraina, echipa lui Iordănescu jr. intra în calculele probabilistice cu șanse minime de victorii în competiția EURO 2024. Purtată pe brațe temeinic și cu mare frenezie, trupa de suflet, șchioapă cum era, a terminat grupa preliminară pe locul 1, spre cinstea lui Niță et comp. Joacă marți seara cu Olanda. Ne obrăznicim să facem calcule de victorie? Speranța nu ucide. Dimpotrivă! Montează aripi, chiar și Icarului plecat de nebun spre soare.
Din tot ce s-a văzut și s-a auzit, de la hora întinsă în Marienplatz, la sârba din fața Domului din Köln (unde se zice că se odihnesc cei trei Magi de la răsărit), românii au o poftă nebună să creadă în cineva. Să lupte pentru un ideal.
Lumea face pronosticuri. Bate ceapa să priceapă senzorul de fugă. Opiniile contrare sunt repudiate. Majoritatea râde de cei care au ținut cu Ucraina, dintr-un spirit compasiv de slugi. S-a uitat deja nimbul victoriei cu eroii de sute de milioane ai naționalei de la Kiev! Țintele se mută obraznic de sus. Tupeul e fără margini. Dar are, oare, visarea limite abordabile?
Raționalii de serviciu sau din servicii – ce văd că nu era baș 11 m la Hagi jr, că Niță a fost prea norocos, că Radu Drăgușin a fost încălțat cu fesul, că bările n-ar face parte din joc și tușele din aria de protecție a nevricoșilor. Trist e să rămâi în marea de slavă un cârcotaș bătrân, senil și nevoiaș, cum e un coleg de generație ce și-a anunțat plenar susținerea pentru Ucraina în meciul cu țara noastră. Cât de servitor poți să fii, măi gradatule?
Vor mai exista destupători de ștuțuri zelenskiene, care vor crâcni că Florinel Coman, Denis Alibec și căpitanul Nicolae Stanciu au dănțuit în fața hotelului din Würzburg pe maneaua “Made in Romania”, dar cui îi pasă de frustrările lustruitorilor bocancilor de la popotă?
În ecuația meciului cu Ucraina, băieții-n ghete au răzbunat toate angoasele ultimilor ani de izbeliște, de susținere a unora care nu dau doi bani pe românii noștri din Nordul Bucovinei. Slavă Ucraina! s-a transformat în Slavă tricolorilor!, spre disperarea corecților politic ce și-au pus năframă-n cap, perciuni pe silicoane în susținerea “amărâților” galben-albaștri cu Maybach de prin cluburile occidentale.
Am fost de partea lui Niță, a lui Rațiu, ariciul albastru, fiindcă lor sportul le-a dăruit totul. Câți dintre noi știm că Florin Niță a rămas orfan la vârstă fragedă și a fost crescut de-o vecină cu suflet mare? Dar că Andrei Rațiu vine de la Huesca din Segunda Divisió, trăind și muncind o viață, cu minunata lui familie, departe de țară? Nu prea știe limba română, dar cât de ocoș era cu tricolorul pe piept? Acestor falnici români li se cuvin gentilele noastre vorbe, considerate de sicofanți prea băloase, dar cui îi pasă?
Marea de foc a sentimentelor îneacă rațiunea. Aici e frumusețea sportului, orice rob poate visa spre laurii olimpici. De ce să nu vedem partea optimistă a lucrurilor? Grația divină se poate releva în toată splendoarea sa. Visarea, uneori, poate fi o recompensă. Pentru greii lumii, obligația de-a purta mereu țoala grea a campionilor poate fi o rutină stânjenitoare și de aici, speranța iepurelui care sare de te miri unde.
Neamurile mici își exprimă vitalitatea prin credință. Cele mari – aroganța, prin scorurile de la bursa transferurilor.
Dacă e ceva de învățat din iubirea apărută din neant pentru echipa de suflet, formată din copiii generației de aur, e că românii vor să se agațe de ceva, de un ideal catalizator.
Calculele hârtiilor merg mai departe.
O victorie cu Olanda ar aduce naționalei lui Iordănescu o confruntare cu învingătoarea din meciul dintre Austria și Turcia. Pe aceeași jumătate de tablou mai sunt meciurile Anglia – Slovacia și Elveția – Italia. Dacă ajunge în semifinale, România va juca împotriva uneia dintre cele patru echipe. Pe partea opusă a tabloului sunt greii Europei. Pronia ne poate fi martor, dar și scut.
Din entuziasmul fanilor tricolorilor și din spiritul galben ce a invadat marile orașe germane, un singur lucru se relevă clar: românii au nevoie de cineva în care să creadă. Sunt în stare strategii de campanie ai candidaților la președinție să cuantifice imensul val galben de așteptare? Sau rămân doar pozele cu politrucii încălțați cu fesul, unii cu pantofi de lac la budigăi sau cu tufe de Veneția în cap?
Vocile lumii
”Echipa națională are foarte mulți jucători talentați”
Claudiu Bozeșan, fost jucător la Poli Timișoara
În Germania, ”Tricolorii” se pregătesc pentru cele trei partide la Wurzburg, la baza celor de la Kickers, unde un român este legendă. Claudiu Bozeșan (57 de ani) a fost jucător la Poli Timișoara (1987-1989), iar în 1998 a ajuns la Kickers, unde a ajuns și antrenor mai târziu. Fostul fotbalist a apreciat jocul tricolorilor de la EURO și susține că românii din diaspora au mai multă încredere în echipa lui Edi Iordănescu decât cei din țară,” scrie Digi Sport.
