E suficient să consulţi pagina oficială „European Structural and Investment Funds – Open Data System“ şi vei observa că, în perioada 2014-2020, României îi sunt puse la dispoziţie 30,8 miliarde euro.
Prin intermediul a 8 programe naționale, beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă, din partea fondurilor structurale şi de coeziune, de 30,8 miliarde euro, reprezentând o medie de 1.548 de euro per persoană, în perioada 2014-2020 – informează noul portal al CE. Această pagină include date cu referire la planificarea și implementarea atât a fondurilor puse la dispoziţie fiecărei ţări, cât şi a plăților UE către România și realizărilor la nivel de țară. Cititorii care vor să fie mai informaţi despre mersul lucrurilor pot explora uşor şi programele altor țări, în secțiunea „Programe“, unde sunt enumerate și programele InterReg relevante pentru ţara noastră.
Sigur că aici se poate imersiona şi Victor Ponta, care acum a trecut de partea foştilor săi adversari. Dar în timpul mandatului fostului premier tocmai s-a încheiat un ciclu de finanţare şi urma programul 2014-2020.
Nu putem să-i punem în cârcă faptul că timp de mai mulţi ani autorităţile de management ale noului sistem nu au fost acreditate.
A urmat dezastrul de la Colectiv, urmat de Guvernul Dacian Cioloş, poreclit chiar de propriii aliaţi din PNL (aliaţii de acum doi ani) „Zero absorbţie“.
Orice expert în fonduri europene recunoaşte că lipsa de voinţă a Executivului de acreditare a acestor autorităţi a dus la amânări succesive.
Guvernul Dăncilă poate fi acuzat de toate relele Pământului, de lipsa de gramatică a ripostei la ura calificată, de purtări necuviincioase faţă de noii stăpâni, dar că în 2018 România a recuperat și decalajele și a ajuns la media europeană, 26% absorbție din total fonduri alocate, oricine poate recunoaşte.
Un om de bună-credinţă nu ia frazele propagandei drept adevăruri absolute. Mai şi caută, mai cercetează, nu de altceva, dar să nu intre ca prostul cu oiştea în gard.
Repetăm, pentru perioada 2014-2020, România are la dispoziţie 30,88 miliarde euro, prin intermediul a 8 programe. Contribuția statului român fiind de 5,8 miliarde euro.
La ora actuală sunt aprobate proiecte, conform datelor de la Ministerul Fondurilor Europene, în valoare de 20,8 miliarde euro, ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din banii alocaţi.
Anul trecut, România a accesat efectiv 7,89 miliarde euro – 26% din total – relevă datele publice.