Practic, petiţionarii cereau rejudecarea răului primordial.
„Republica e nelegitimă“, spunea mai mereu Marilena Rotaru, liderul mişcării, pe vremea când modera „Ora Regelui“. A fost scoasă de pe post invocându-se dreptul republicanilor de a se considera legitimişti.
Este sau nu este România o republică legitimă? Fireşte că nu. O spunem cu predicat de 26 de ani.
Recent, „Evenimentul zilei“ s-a adresat Parchetului General pe baza Legii informaţiilor publice, cerând date despre parcursul anchetei. I s-a comunicat că dosarul este la DIICOT și că procurorii respectivei instituţii au început cercetarea in rem.
In rem derivă din latină şi se traduce prin sintagma „cu privire la faptă“. Este o expresie des folosită de magistraţi pentru a indica împrejurarea că o anumită dispoziţie legală se aplică în considerarea faptei comise, influenţând răspunderea penală a tuturor celor care au participat într-o calitate sau alta la comiterea ei.
Se cercetează astfel împrejurările care au condus la faptă. Fapta fiind „şantajarea Regelui“, care a condus la apariţia corpului străin: Republica. Ce efect a avut „abdicarea Regelui“, prin ameninţarea cu uciderea a o mie de tineri? Se cunoaşte. Comuniştii au neglijat prevederile constituţionale, organizând o adunare parlamentară ad-hoc, fără reprezentativitatea legală.
Falsul juridic şi constituţional este căutat azi. În declaraţiile recente, procurorii susţin că cercetează „restabilirea ordinii legale şi constituţionale“.
Marele jurist român Eleodor Focşeneanu, plecat prea timpuriu dintre noi, a depus o muncă asiduă prin arhive şi a publicat în „România liberă“, în perioada 1990-1992, comentarii pe baza prevederilor actelor juridice apărute în Monitoarele Oficiale ale acelor zile fierbinţi, demonstrând că uzurpatorii n-au ţinut seamă de prevederile legale şi constituţionale.
Ce mai pot cerceta procurorii de azi în condiţiile în care martorii acelor evenimente care au răsucit firescul unei ţări nu mai sunt în viaţă?
Sigur că pot solicita acces la arhivele secrete ale serviciilor de informaţii şi la arhiva Partidului Comunist Român.
Şi dacă se demonstrează evidenţa istorică? Pleacă preşedintele acasă? Se reinstaurează de iure Monarhia? Rămân republicanii doar cu memoria Ploieştiului?
Chiar dacă procurorii au puteri sporite graţie protocoalelor (ieri a mai ieşit la iveală şi un altul, semnat între DNA şi serviciul secret al Armatei, negociat între „sufragerişti“), nu pot decât trimite dosarul către instanţele de judecată. Cine ar putea fi abilitat să judece? Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, că doar nu Curtea Constituţională.
Şi dacă magistraţii celei mai înalte instanţe ar da câştig de cauză petiţionarilor şi ar da sentinţa că „Abdicarea Regelui a fost un fals“, Mihai nu mai poate fi repus pe tron, el fiind deja în Împărăţia lui Dumnezeu.
Procurorii au tărăgănat dosarul până la plecarea la cele veşnice a Monarhului nostru constituţional. Repunerea sa în drepturi, în cazul unui curaj nemaipomenit al judecătorilor, nu ar fi decât un act de reparaţie istorică. Nu văd politicienii capabili să organizeze Adunarea Constituantă pentru revenirea la Constituţia de la 1923. Nici nu au lumină de la Marele Suveran al ordinului zilei.
Şi dacă Dumnezeu vrea să ne vindece rana?
„Căci împotriva adevărului n-avem nici o putere; avem pentru adevăr“, avea să prorocească Apostolul Pavel în epistola a doua către corintieni.
