Prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed Bin Salman, pare că se răzbună pe Joe Biden, cel care în campania electorală din SUA l-a făcut paria din cauza presupusului său rol în uciderea jurnalistului din SUA, Jamal Khashoggi. Jocul tânărului de 37 de ani este aprig comentat. Datorită lui, Biden nu se poate ține de cuvânt. Au loc alegeri parțiale. Președintele a promis americanilor că galonul va reveni la prețurile vechi. Nu-i așa. Pentru că Bin Salman dă cu tifla unei alianțe vechi.
Ajuns de două săptămâni prim ministru, Bin Salman joacă tare. Investește peste jumătate de miliard de dolari în marile companii energetice rusești. Sponsorizează mari cluburi de fotbal. Se pregătește de Olimpiada de Iarnă din 2029, punând deșertul pe harta sporturilor montane!
Fericiți că luptă contra decarbonizării, au pierdut din vedere prețul barilului
Dar cea mai mare lovitură dată SUA și administrației Biden de către Bin Salman a fost decizia recentă a OPEC de a reduce producția de petrol cu două milioane de barili zilnic, cam cât e producția Quatar-ului pe zi, în ciuda rugăminților din vară a lui Joe Biden de a crește producția, în vederea scăderii prețului.
Propaganda susține că Mohammed Bin Salman face jocul lui Vladimir Putin. Ultima convorbire dintre cei doi dictatori este, în mintea susținătorilor războiului, o probă a colaborării dintre șeicul arab și liderul autoritar de la Kremlin.
Dar dacă abilul Prinț Moștenitor nu exploatează slăbiciunea Rusiei? Aduce păcură ieftină din Rusia, pentru uz intern și exportă astfel mai mult țiței, care se vinde pe piața mondială la prețuri mult mai mari. De asemenea, a folosit criza actuală, pentru a cumpăra cu 600 de milioane de dolari, acțiuni ale celor trei mari companii energetice ale Rusiei – Lukoil, Rosneft și Gazprom – intrând în inima celui mai important sector economic al Rusiei.
Dar cu Dinu, ce-ați avut?
Se zice că și Dinu Patriciu ar fi fost susținut financiar de către CIA pentru a pătrunde în inima administrației Kazahstanului, prin compania de stat KazMunaiGaz. Petrodolarii sunt mai puternici decât vechile alianțe.
Speculând interesul american pentru fondarea statului Israel, regele Abdulaziz al Arabiei Saudite, în timpul unei întâlniri istorice, în 1945, cu președintele SUA Franklin Roosevelt, a fost de acord să dezvolte o colaborare economică și militară. În schimbul accesului companiilor americane la petrolul ieftin, Arabia Saudită a primit armament și logistică de luptă cu țările rivale din regiune.
Relația dintre Riad și Washington s-a răcit după atacurile Turnurilor Gemene din 11 septembrie 2001, când regele Arabiei Saudite a oferit sprijin mișcărilor teroriste.
citește și: Bogații europeni trag o „informală” pe strada aurarilor din Praga
Privind înapoi, fără mânie, Arabia Saudită și-a atins până acum toate obiectivele de politică externă. A reușit să evite dependența de Uniunea Sovietică, în timpul Războiului Rece, a jucat un rol în slăbirea influenței sovietice în Orientul Mijlociu, a înlăturat concurența Rusiei făcută OPEC, făcând-o membră cu drepturi depline. Arabia Saudită a reușit să mărească cota de piață a OPEC cu 6%, în ultima decadă și să înăsprească controlul asupra prețurilor la pompe. Prințul Moștenitor conduce acum un bloc consolidat de producători de petrol. Ignoră presiunea americană, făcută pentru a nu crește prețurile.
Deși încă de mic, îl diviniza pe Putin și încerca să-i imite gesturile, Mohamed Bin Salman joacă de la egal la egal cu marii lideri ai lumii. A reușit să elibereze, în urma intervenței sale la Kremlin, 30 de prizonieri ucraineni.
Prințul caută să rupă legăturile istorice cu SUA sau doar să se răzbune pe Biden?
Nu dă semne momentan. Joacă în plan militar cu SUA, dar în plan economic își vede propriile interese.
Arabia Saudită are un PIB de 700 de miliarde de dolari. Contribuția petrolului este de 45%. Deține una dintre cele mai moderne rețele de transport de pe continental arab. Folosește cel mai mare port petrolier din lume, Ras Tannurah din Golful Piersic, de unde se îmbarcă petrolierele care iau calea Europei și Americii.
Prințul Moștenitor a stabilit noi punți de comunicare cu Iranul, vechiul rival. Din punct de vedere istoric, Arabia Saudită este locul de naștere al islamului. De acea, Regele Arabiei Saudite se vedea liderul lumii musulmane. Supremația sa a fost contestată, în 1979, de revoluția islamică din Iran, care a creat un nou tip de stat în regiune – un fel de teocrație revoluționară – care avea scopul explicit de a exporta acest model dincolo de propriile granițe, notează BBC.
Mohammed către Blinken: „vino când te chemăm noi!” Și a venit Joe Biden
Este de notorietate refuzului Prințului Moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed Bin Salman, de a se întâlni cu Anthony Binken, secretarul de stat al apărării din SUA. Când cel din urmă se afla la ușile avionului, a primit un mesaj, deloc protocolar, din partea Prințului: “Vino când te chemăm noi!” Asta se întâmpla în primăvară. Ca urmare a crizei ucrainene și a creșterii prețurilor petrolului, Joe Biden s-a urcat în avion și s-a dus in personam la Riad, unde s-a trezit cu un refuz ferm. Arabia Saudită nu crește producția de țiței.
Scântei s-au produs zilele trecute în Congresul și Senatul american, după ce un puternic senator democrat a amenințat că SUA vor îngheța vânzările de arme și cooperarea în materie de securitate cu regatul arab.
De peste zece ani, SUA s-au angajat în lupta anacronică împotriva încălzirii globale și a limitat investițiile în exploatările de gaz și de petrol. Un raport recent al Goldman Sachs susține că, dacă nu s-ar fi făcut greșelile de politici de investiții, încă din 2014, când s-a decis o reducere a perimetrelor de exploatare a resurselor fosile, astăzi, SUA ar fi putut avea 10 milioane de barili pe zi de petrol, cât reprezintă producția Arabiei Saudite.
Joe Biden a promis americanilor că reduce prețul la galon. Partidul său mai are doar câteva săptămâni până la preliminariile pentru Senat și Congres. Iată cum Bin Salman sprijină indirect republicanii. E în terenul de joc, nu ca ai noștri, în afara lui.
VOCILE LUMII
New York Times
„America poate acoperi nevoile sale de consum de petrol și gaze naturale, dar nu deține suficiente capacități de producție pentru a exporta în Europa cantități mari, în vederea compensării lipsa gazului rusesc și de a facilita tranziția Europei către un viitor decarbonizat”, susține editorialistul Thomas L. Friedman de la New York Times.
