“Proștii noștri nu sunt ca proștii lor.” Enunțul e în măsură să justifice îngăduința publicului. Îndeobște, mai ales de la apariția internetului încoace, oamenii de rând judecă prin etichete. Detestă ce urăsc. Iubesc ce le place. “E proasta noastră,” se aude pe la colțurile liberale.
Ce mai contează că în cazul Vioricăi Dăncilă un imens aparat de propagandă i-a exploatat greșelile? Că aceleași instrumente ale regimentului nu o ridică la același nivel de analiză și pe Raluca Turcan?
Laboratoarele au mereu hârtii măsluite de control.
De ce Turcan nu e atât de proastă ca Dăncilă?
desen realizat de Ștefan Popa Popa’S
Faptul că în mentalul public Turcan nu e percepută la fel de proastă ca Dăncilă e pentru că există anumite motive care compun patologia renunțării. Când realizezi că schimbarea nu ți-a adus ceva mai bun – iar ai tăi nu sunt cu nimic mai bun ca ai lor – te închizi în tine. Psihologii definesc fenomenul drept disonanță cognitivă. Nu accepți, dar devii mai îngăduitor.
Și din această stare, Raluca Turcan iese în câștig. S-a născut la Botoșani într-o zodie norocoasă.
Recent a uimit doar o mică parte din elitele României. A spus că majoritatea parlamentară are obligația să susțină poziția Guvernului. Câtă lume știe că parlamentul investește sau dezinvestește guvernul? Sau care e obligația de rezervă a unui demnitar?
Parlamentul poate demite guvernul și nu invers
Marți, dacă o serie de parlamentari ai puterii votează Moțiunea de cenzură a PSD, Raluca Turcan e pa. Dintr-un personaj public devine o simplă amintire. Despre ce a fost sau despre ce ar fi putut să fie se va mai vorbi din ce în ce mai puțin.
Se spune că liberalii sunt susținuți mai mereu de către deștepți, iar PSD-ul se bazează pe proști.
Păi atunci cum se face că Dăncilă a rămas etalon al prostiei, iar Turcan nu o întrece?
Gafele ministrului sunt memorabile
Jurnaliștii au consemnat zeci de gafe ale fostului vicepremier, actualul ministru al muncii și protecției sociale.
Funcționarii publici din minister obișnuiesc să spună că în comparație cu Turcan, Olguța Vasilescu a fost o lumină. Sigur că există diferențe între cele două personalități. Una e pesedistă, alta liberală.
Mai contează pentru marele public că Raluca Turcan, de-o veșnicie parlamentar, nu știe cum se schimbă norma fundamentală? „Ce înseamna modificarea Constitutiei? Înseamnă modificarea cu o majoritate calificată în Parlament!” – a spus recent din prepuțul gândirii. Știe boborul lui Caragiale că trebuie două treimi? Nici vorbă.
Noua Rosalia, nu Rosalinda
Pentru unii mai calificați în comparațiile literare, Raluca Turcan ar părea să fie noua muză pentru scriitorul de talent Dan Lungu. Ea seamănă mai cu Rosalia decât cu Mica, personajul principal din opera fără egal: “Sunt o babă comunistă.” Pe Rosalia vechiul regim nu a lăsat-o să se facă pictoriță sau croitorească, așa cum își visa, ci direct profesor de desen.
Nici pe Raluca Turcan, noul regim capitalist, nu a lăsat-o să fie cea ce nomenclatorul de profesii definește vânzător (studiile ei moscovite o calificau ca director comercial). A avut momentul astral în viață. Și-a întâlnit omul providential, despre care răii zic că i-ar fi deschis apetitul de politică.
Printr-un exercițiu de imaginație, să încercăm să ne gândim cum ar fi fost tratată Viorica Dăncilă dacă ar fi făcut, asemenea Ralucăi, Universitatea Pușkin din Moscova? Cum și-ar mai fi rupt protestatarele sutienele prin piețele publice și câte lovituri de pet ar fi îndurat premierul.
Și ea are un Moș Costache, la fel ca Otilia lui George Călinescu
Dintr-o perspectivă răutăcioasă, recunosc subiectivitatea impusă editorialistului, Raluca e un fel de Otilia a lui George Călinescu. Și ea a avut un Moș Costache, un bătrân putred de bani, care s-a asigurat că se mărită cu noul Felix Sima, (fostul băiat de la xerox).
Deși nu credem în coincidențe, evidențele par definitorii. Raluca Turcan e o filă din povestea prezentului. Nici nu ne putem imagina cum ar arăta spațiul public, cum s-ar mai delecta media fără vorbele de duh ale Ralucăi Turcan, fostă Tatarcan. Viața ar fi prea monotonă.
După studiile moscovite, a terminat și Comunicarea în București, la SNSPA, dar nu și-a finalizat doctoratul pentru că a muncit mai mult pe tarlaua politică, decât pe islazul ideatic din cărți.
Dacă și-ar găsi literatorul, așa cum și-a găsit demiurgul, ce scenă de roman s-ar putea citi doar din scenariul prescris de ea, în calitate de vicepremier: „Toată țara a fost ca o camera de gardă unde veneau pacienți foarte gravi în fiecare zi! Pur și simplu, prin rotație, cu toții am încercat să ajutăm camera de gardă numită România!” Adevărat scenariu de film, care ar rupe în audiență “Spitalul Amsterdam” de pe Netflix. Dar nu e târziu. Când nu va mai fi ce a fost, va putea da un anunț în “România liberă,” la mica publicitate, “scenaristă fără obligații caută regizor talentat.” E tânără la vârstă. Mai poate fi distribuită în vreun rol, doar nu o să se plictisească în postura de fostă?
Peste vremi, nimeni nu-și va mai aminti că timp de șase luni între anii 2016-2017 a stat pe scaunul Brătienilor, după demisia Alinei Gorghiu.
Vocile lumii
De ce nu iubim leopardul?
Poem
Nu iubim decât ceea ce îmblânzim
îmblânzim selectiv
doar vietăţile care ne ling
ne plac fiarele cu dinţii piliţi
suntem prea firavi să iubim leopardul.
din volumul meu “Medi, cu ochiul sticlos,” apărut la Brumar.
