Să ți se ia casa de către Securitate! Să fii purtat în procese de justiția așa-zis independentă! În apartamentul tău să locuiască un spoliator, un securist? Să pleci într-o lume a performanțelor! Să fii recunoscut de o comunitate mondială! Să faci parte din elita Israelului! Să fii consultat de șefi de state și de guvern! Să dai soluții pentru medicina viitorului! Și să spui că România e cea mai frumoasă țară de pe pământ, acea țară care ți-a luat prin furt munca de o viață, asta înseamnă nu doar un elogiu, e un act de iubire față de țara care te-a născut. Pentru că astfel de declarații se petrec tot mai rar în viața cotidiană, unsă cu clisa groasă a dezacordului, împilat în pusee de ură, ziarul “România liberă” dedică azi un spațiu amplu de expresie unui neurolog unic în lume. Pe acest mare iubitor de România îl cheamă Jean Askenasy.
Poate puțină lume știe că askenasy sunt evreii care au populat secole Europa și au reprezentat elita socială a multor împărății pe vremea când evreii, acea comunitate religioasă, n-aveau un stat, n-aveau o țară. Din 1948 evreii sunt israelieni.
E o impolitețe să le spui evrei când ei sunt locuitori ai Israelului.
Ca o pură întâmplare, citeam în zilele realizării interviului o carte a futurologului de senzație, israelian, Youval Noah Harari: “21 de lecții pentru secolul XXI”. Dacă lecțiile despre inteligența artificială și cum va influența activitatea cerebrală a homo sapiens-ului viitorului m-au impresionat, nu același lucru pot spune despre modul cum bagatelizează religia evreilor și reduce la minimum rolul Talmudului în Istoria religiilor. Din cartea cu același nume a marelui Mircea Eliade, în anii tinereții, am înțeles altceva. Harari, un scriitor de bestseller, nu vede nicio legătură între Talmud și Vechiul Testament.
Puteam vorbi despre neuroștiințe cu un academician recunoscut de mediile mari universitare. Jean Askenasy este o somitate în domeniu. Cunoaște paradigma tehnicității și a pericolelor robotizării viitoare. Este unul dintre puținii savanți care are soluții pentru medicina viitorului. Am preferat să amânăm discuțiile elevate despre acest domeniu, atât de importante pentru revoluția anilor următori, când toate instrumentele vor căuta să domine instrumentiștii (vorba colegului Ion Zubașcu, plecat în lumea drepților), și am rămas la cadrul restrâns al relațiilor româno-israeliene, într-un decupaj deloc diplomatic.
Domnul Jean Askenasy ne-a spus-o clar: România este singura țară din lume care menține relațiile diplomatice neîntrerupte de la fondarea Statului Israel. Adică 70 de ani de prietenie. Încă de pe vremea când președinții americani se temeau să spună pe șleau că susțin tânărul stat din Orientul Apropiat, încă de pe vremea când marele Charles de Gaulle era împotriva Israelului ca putere regională, România regimului comunist a încercat să fie un mediator de pace. Nu știm dacă mandatul era cu voie de la Kremlin sau fără de voie. Fie ca vorba profesorului Askenasy să vină vremea cercetătorilor care să apostileze adevărul și să-l amplifice față de mitul existent. Nu avem calificări în domeniu. Puțini oameni ai zilelor noastre au îndoieli. Mulți au doar certitudini. Pentru că – așa cum am mai spus – dihonia sădită în societate e un efect al muncilor din laboratoarele speciale ale serviciilor secrete, România fiind câmpul tactic de desfășurare a unui război hibrid româno-român.
Jean Askenasy lucrează cu neuronii, cele mai importante celule ale ființei după suflet. Omul e calm. Îngăduitor cu spoliatorii, dar și cu excelențele lor care nu fac diferența dintre evrei și israelieni. Cu greu am reușit să-i smulg un dezacord față de un om în care și-a investit speranțe, fiind tot un minoritar. Totuși, i-a dat o replică dură cu mănușa de mătase. Un lord al medicinei nu putea să coboare la cuvinte simple, cuvenite în fața unui asemenea afront.
Oamenii mari ai lumii sunt cei care nu se rușinează că s-au născut la capăt de lume. Fac din acest capăt un tărâm de vis. Doar sufletele deschise cuprind sentimentele de iubire față de frunza, crenguța sau șorțul bunicii, primele văzute la apariția pe lume.
Să ai rădăcini înseamnă să fii puternic. Jean Askenasy e un exemplu de forță, dar și de dăruire față de o țară care l-a alungat și i-a luat întreaga agoniseală.
Citiți interviul și vă lămuriți ce mulți am putea fi în corul celor ce-și iubesc țara dacă n-ar fi volbura socială a săditorilor de ură.
Spiritele mari se recunosc după privire, după simplitate și cuvinte alese. Astăzi, pentru o zi, Jean Askenasy e cel mai bun român. Să-l cinstim și să-l omenim cu gândurile noastre bune.
Pentru mine a fost o cinste să pătrund în spațiul intim al ideilor unui om legat de mintea umană cum sunt eu legat în trafic de centura de siguranță.
Pentru cei care s-au radicalizat în ură, își detestă țara și-și hulesc conducătorii, această lecție e o predică medievală. Nu le dați să citească! Nu vor înțelege niciodată ce înseamnă înstrăinarea. Dezrădăcinați fi vor mai singuri pe acolo pe unde frustrările le fac con de umbră și le umflă plămânii pentru o nouă injurie.
Interviul din paginile alăturate este pentru acea parte care nu se rușinează. Pentru oamenii care mai speră că spasmul dezrădăcinării e trecător. O lecție de iubire pentru românii secolului XXI.
