Un fenomen interesant este acela în care mari gânditori români au pătruns în adâncul mentalului românesc, descoperind părţi din schema matrice a fiinţei româneşti, dar fără ca asta să-i conducă spre un discernământ critic. În multe cazuri, ceea ce au găsit nu le-a provocat spiritul critic, fie şi din conformism sau oportunism. Aşa că au preferat să se aşeze cu fundul pe vatra românească. E şi cazul lui Nae Ionescu, gânditor talentat, căruia Mihail Sebastian, în desele evocări din Jurnalul său, îi reproduce la un moment dat următoarea idee: „Străinii nu vor înţelege nimic din România, dacă vor voi să o judece după criteriul libertăţii individuale. E o valoare pe care nu o cunoaştem, pe care am împrumutat-o de aiurea şi peste care evoluţia organică, firească a neamului românesc trece nesocotind-o obligatoriu.“
Nae Ionescu era un autohtonist absolut. La un moment dat propunea utopic decablarea României de la circuitul economic european, iar statul român să devină eminamente agrar. Un naţionalism izolaţionist care a fost confiscat mai apoi şi de către comunişti, Ceauşescu fiind purtător de stindard. În general, noi, românii, avem tradiţie în practicarea naţionalismului izolaţionist, vezi legionari, comunişti, precum şi în alte forme mai puţin dure, gen pamflet sau talk-show. Neavând acces la naţionalismul expansionist specific marilor puteri a trebuit mereu să ne mulţumim cu acest naţionalism autoflatant pe moment şi păgubos pe termen lung.
Dar de ce este atât de important acest principiu al libertăţii individuale? De ce nu este el un simplu concept, aşa cum poate părea, un moft intelectual? Pentru că din absenţa sa derivă foarte multe dintre înapoierile noastre.
Fără să fie un adept al acestui principiu, fiind promotorul logicii colectivismelor, Nae Ionescu intră cu briciul tăios al minţii sale de geniu într-o zonă nodală a fiinţei româneşti. În lipsa acestui principiu al libertăţii individuale nu poate exista o democraţie autentică. Criteriul libertăţii individuale de care vorbeşte Nae Ionescu nu atinge doar zona libertăţilor facile, e vorba și de ceva mai adânc care permite individului să aibă zona sa de putere socială. E inserat în celula profundă a ţărilor civilizate acest principiu al libertăţii individuale, care reprezintă și fundamentul democraţiilor liberale vestice. În felul acesta devine posibilă democraţia şi nu oligarhia ce atrage după sine şi polarizarea claselor, tipică ţărilor pseudo-democratice. De la nivelul societăţii până la relaţiile interinstituţionale, totul poate fi afectat de această carenţă elementară, calea spre abuz fiind larg deschisă.
Ieşind din zona teoretică şi venind în ziua de azi, putem constata că acest deficit constitutiv este perpetuat cu mare succes la noi. Consecinţele sunt: o societate fără forţă, un stat mafiot, oligarhic, o populaţie sărăcită, ţinută în sclavagismul pomenilor date de stat. Acest spirit de turmă, bine întreţinut de politicieni, conservă privilegiile oligarhiei. Libertatea individuală, drepturile civile – toate acestea sunt principala ameninţare pentru cei care nu vor să lase cătuşele cu care ţin legată o populaţie, precum sunt legaţi între ei cu lanţuri deţinuţii duşi la muncă, pentru a nu putea fugi.
Aceste date de profil creează mediul favorabil şi pentru alţi viruşi, precum socialismul populist. Viaţa românească putând fi curentată oricând, având în vedere că la orice palier al societăţii domină supuşenia linguşitoare, instinctul gregar, absenţa spiritului critic, laşitatea de-a fi tu însuţi şi de a-ţi exprima personalitatea.
Din păcate, e posibil ca Nae Ionescu să fi jucat rolul de profet pentru că, la aproape un secol de atunci, vorbele sale au actualitate şi acest principiu al libertăţii individuale pare a fi în continuare nesocotit de către neamul românesc.
