5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăOp & EdPrimul turist al țării a închis școlile și a plecat

Primul turist al țării a închis școlile și a plecat

Ne apropiem de sfârșitul vacanței de două săptămâni în care președintele Klaus Iohannis și guvernul său i-au trimis pe toți elevii care învață în școli de stat.

Spre deosebire de șeful statului, nu toți elevii au avut posibilitatea de a vizita țări calde, precum Egipt, așa că s-au plimbat pe unde au putut, pe aici, prin țară, prin oraș, prin cartiere, unde COVID-19 este în floare, unde incidența este foarte departe de a se apropia măcar de pragul de 6 cazuri la mia de locuitori, sub care s-ar mai putea ridica din restricții.

Astfel, sunt șanse foarte mari ca mulți elevi să fi preluat virusul, iar, de luni, să-l aducă în școli.

Avem o certitudine, ce ne-a fost servită, la începutul acestei săptămâni, de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu: că de luni se redeschid unitățile preuniversitare de stat pentru cursuri în format clasic, cu prezență fizică.

Nu știm însă pentru cât timp vor putea fi menținute deschise.

Având experiența începutului anului școlar în curs, e normal să fim tentați să credem că după cel mult două săptămâni, se va trece la o masivă închidere a unităților de învățământ.

În luna septembrie, reprezentanții Ministerului Educației subliniau că nu școlile sunt sursa de infectare, elevii venind cu virusul din vacanța de vară.

Știm de la un fost șef de stat că “iarna nu-i ca vara”.

De aici probabil că ar trebui să înțelegem că nici vacanța de toamnă – iarnă nu e ca cea de vară și că nu se răspândește în acceași proporție coronavirusul.

Unii specialiști ne-ar putea spune că virusul se răspândește chiar mai rapid acum, dar oricum nimeni nu-i asucltă.

E clar că virusul nu se răspândește când vacanța este girată de la Palatul Cotroceni.

Într-adevăr, dacă virusului i-ar fi necesară pentru incubare o “peroadă” la fel de îndelungată precum cea necesară șefului statului pentru rostirea unui discurs, nu am avea motive de îngrijorare legate de răspândirea în colectivitate.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Robert F. Kennedy Jr., controversatul critic al vaccinurilor, nominalizat de Trump pentru conducerea Sănătății în SUA

Robert F. Kennedy Jr., în vârstă de 70 de ani, a fost propus de viitorul președinte Donald Trump pentru a conduce Departamentul de Sănătate...

Theo Rose, momente critice în relația cu Anghel Damian: „Ai repostat-o pe fata aia?”

Theo Rose și Anghel Damian sunt un cuplu deosebit de solid din showbiz, iar povestea lor de iubire pare desprinsă din filme. https://www.youtube.com/watch?v=RpGzizNNlVc Cei doi s-au...

România, pe ultimul loc în UE la cheltuielile pentru sănătate per locuitor

În anul 2022, cheltuielile medii pentru îngrijirea sănătății în Uniunea Europeană au fost de peste 3.600 de euro per locuitor, potrivit datelor Eurostat. România ocupă...
Ultima oră
Pe aceeași temă