Băsismul rămâne în istorie ca un regim care a întrecut fanariotismul. Prima victimă a statului băsist, cel ce-a închinat România Marilor Porți, a fost Mona Muscă.
Ajuns președinte, Petrov (ne e greu să-i spunem Traian Băsescu, de fapt Bășeșcu, cum li se zicea, în zona Murflatlar, bunicilor săi) a distrus orice potențial contracandidat.
Mona Muscă avea o cotă electorală uriașă. Cu multe procente peste Petrov, deși era în funcția de președinte. În timp ce organiza “Marea Răpire din Serai” a jurnaliștilor în Irak, o cacealma de proporții, Petrov a fost servit, la cina ce-a poftit, de camarila lui Tăriceanu, cu dosarul Monei Muscă.
Dinu Patriciu, marele antreprenor, era una dintre primele ținte ale statului paralel. Petrov îl voia la pușcărie, pentru a îndeplini acordul nescris cu Partenerul strategic în vederea declanșării Mani Pulite și în România.
Prima victimă a statului băsist: Mona Muscă
Cititorii noștri sunt convinși că lupta anticorupție a fost inițiată la recomandarea marelui hegemon, cu scopul de a pune statalitatea noastră cu botul pe labe.
Dinu Patriciu ar fi fost un sex-simbol al campaniei “furați ca el, ca el să pățiți.” I-a scris degeaba primul ministru Călin Popescu Tăriceanu șefei administrației prezidențiale de atunci, Elena Udrea, pe un bilețel roz, să-l ajute pe investitor. Președintele s-a făcut taifun.
Zgârcenia omului de afaceri, care a luat Rompetrol pe 80 de milioane (ca să o vândă, după câțiva ani pe două miliarde de dolari), era proverbială.
Prezent, ziua în amiază mare, la Palatul Victoria, mogulul liberal a ticluit cu premierul, tot liberal, să o dea în primire pe Mona Muscă, drept trofeu lui Petrov. Așa ca să-i mai îndulcească din pofta de-ai pune lui cătușele.
Astfel, în strânsă colaborare cu serviciile secrete de atunci, au făcut rost de dosarul Monei Muscă de la SRI, prin care să-i dovedească stăpânului, cu mare drag de ghilotinare a rivalilor, că sunt umilii săi servitori.
Împușcau două dorințe cu același cartuș. Tăriceanu nu voia să demisioneze în 2006, așa cum i-a cerut Petrov, dar puneau în schimb ofranda Zeului pe masa.
Mona Muscă a căzut în dizgrația președintelui PNL de atunci
Mona Muscă era ministru al culturii. Din poziția sa de demnitar, deși încă mai era parlamentar PNL, n-a fost de acord cu decizia troicii Sorin Roșca Stănescu – Dinu Patriciu – Călin Popescu Tăriceanu de a rămâne la guvernare ca partid minoritar.
La 8 august 2006, Lavinia Șandru, parlamentar PIN (al lui Cozmin Gușă), anunța de la tribuna forului legislativ că a intrat în posesia documentelor, prin care s-ar fi demonstrat că Mona Muscă a făcut poliție politică. PNL a decis cu celeritate, fără a mai aștepta verdictul CNAS, retragerea sprijinului politic pentru Mona Muscă. Ulterior, a fost exclusă din PNL.
Presa de propagandă a regimului lui Petrov s-a aruncat ca un tăvălug pe capul Monei Muscă. Ce s-a descoperit atunci? Că în calitate de profesor la Universitatea din Timișoara a dat două note informative despre studenții străini. Asta se întâmpla între 1970-1980, când arabii se băteau între ei, prin complexele studențești, pentru diferite cauze. În încăierările lor, bine cunoscute, au fost răniți și mulți polițiști români. Prima oară n-a recunoscut că ar fi semnat note informative. Dar după un timp, a spus că a făcut doar două “caracterizări de bine” la Securitate.
Odată cu plecarea Monei Muscă din politică, s-a stins epoca liderilor prizați de public. A celor în care românii își puneau toate speranțele. Am însoțit-o în multe peripluri electorale. Pur și simplu era sufocată de atâtea îmbrățișări.
„Mona noastră,” lustrată de lustrați
“Mona noastră” – cum i se spunea prin Banat – a plecat fără să trântească ușa. S-a resemnat. Rușinată, a părăsit scena care nu o mai dorea.
Locul unei femei puternice e greu de înlocuit. Așa au apărut politicieni gen Roberta Anastase sau Raluca Turcan.
Căderea capului Moțocului feminin avea să fie uvertura acțiunii de distrugere totală și setarea coloniei perfecte.
citește și: Intelectualitatea chioară l-a văzut doar pe Felix, nu și pe Petrov
Mulți susțin că Mona Muscă a fost ultimul om politic de ținută. Fermitatea sa era proverbială. Deși, în mijlocul maselor, era extrem de ascultătoare. Avea naturalețe. Zâmbetul său copleșea și paraliza orice tentă de rid. Putea discuta despre orice subiect. Avea soluții. Dacă te uiți la imberbii de azi, care se ascund în spatele purtătorilor de cuvânt, te gândești că Mona Muscă a fost galactică, într-o lume de pigmei politici.
Inițiatoare a multor legi, n-a fost o lăutăreasă în politică
A adus în politica românească naturalețea. Gândul bun. Grija față de oameni. N-a profitat de poziții. A muncit mai mult decât orice demnitar. Era proverbială îndârjirea sa în a finaliza proiectele în Ministerul Culturii. Creiona strategii și găsea soluții până noaptea târziu.
Când alții erau pe la agape, Mona Muscă era prinsă cu treabă. O treabă în folosul țării. Ei îi datorăm Legea dreptului de autor, a liberului acces la informaţiile de interes public (Legea 544), prima legislație privind egalizarea şanselor pentru persoanele cu handicap în România etc. A avut inițiativa creării Consiliului Național al Audiovizualului (CNA).
Activii și acoperiții serviciilor s-au năpustit pe ea. De fapt, ea semnase ca inițiatoare proiectul de Lege a lustrației.
Mona Muscă a jucat, asemeni nouă, mereu cu tricolorul pe piept. A avut forță și determinare. Conștiință și cuvânt. Azi curentul Mona Muscă nu mai e frecventabil.
Vocile lumii
Gigi Caliga
economist din Galați
„O eroare istorică, nerecuperată niciodată. Un profil de doamnă, a călcat pe nervii ticăloșilor, din pacate nu a rezistat la asaltul acestor zurbagii. S-a retras cu mare demnitate onorând locul ocupat,” a scris ieri pe pagina mea de facebook economistul gălățean, Gigi Caliga.
