4.1 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăOp & EdPresa liberă moare, dar nu cade prizonieră

Presa liberă moare, dar nu cade prizonieră

Concedierea lui Tucker Carlson de la Fox Tv, urmată de cea a Don Lemon de la CNN, arată lumii fața hidoasă a post-adevărului, modul plenar de tranziție de la sistemul democratic american, la imperiul minciunii, în formă calificată, cu largul accept al idioților utili.

Poate vor înțelege și cititorii români – așezați la masa știrilor gratis, țâfnoși și cu pretenții – cât de greu se mai poate face astăzi presă liberă în lume. Nu dau un leu pe un ziar, dar critică lipsa de adecvare a opiniilor libere la idioata lor convingere.

Ca o coincidență, atât Carlson, cât și Don Lemon, amândoi au avut emisiuni în prime-time: Carlson Tonight și CNN Tonight.

Carlson, record mondial de audiență

Show-ul lui Carlson a fost ani de zile printre cele mai populare emisiuni  ale televiziunile prin cablu, cu audiențe constante de peste 3 de milioane de telespectatori. În martie, „Tucker Carlson Tonight” a reușit recordul de 3,251 milioane de telespectatori pe emisiune, potrivit datelor Nielsen.

Nu s-a enunțat motivul concedierii sale, dar e subînțeles. A devenit nefrecventabil stăpânilor lumii.

Deși născuți sub astre diferite, Carlson și Lemon au murit mediatic împreună. Aveau amândoi “păcatul” marilor audiențe și respectul față de o profesie, calificată de psihologii americani, la fel de stresantă ca a astronauților.

Presa liberă moare dar nu cade prizonieră

Deși de culoare, Don Lemon a avut ironii la adresa femeilor. A fost acuzat de misoginism, dar cel mai grav, Casa Albă i-a pus ștampila de sexist. Amândoi și-au angajat același avocat.

Uitați-vă la fețele junelor prezentatoare, când prezintă fake-news-uri oficiale, cât de bine se simt în dresajul comportamental!

Virtutea nu se definește decât prin oamenii liberi, tot mai puțini. Poate că nici publicul de azi nu mai merită să fie servit cu adevărurile ieșite din careul concentrațional.

Însă doar nebunii sunt posedați de convingeri, oamenii liberi caută nestingheriți adevărul.

Căderea îngerilor prevestește ceva rău

Pentru mulți fani, Carlson și Lemon erau icoane vii. Dar cine să priceapă ce înseamnă căderea îngerilor? Meteoriții se prăvălesc peste capetele ciuruite de propaganda neomarxistă și nimeni nu nechează vreo împotrivire.

Ca unul care a luat lumină din marile temple ale presei americane și citește zilnic cotidianele (pe abonament), pot proclama (nu mă interesează părerea frivolilor) sfârșitul presei libere în SUA.

Constituția americană, zdrobită

Ordonatorii cinici ai Noii Ordini Mondiale au tăvălit în gunoiul progresist Constituția americană, care prevede în primul amendament că niciun guvern nu poate îngrădi libertatea presei. Dar, iată, securea nu cade peste capetele neînchinate Orientului urii, ci mult mai perfid, Marele Inchizitor, ascuns pe vreo insulă-n Pacific, ordonă execuții publice.

Nu mai are cine să se împotrivească tăvălugul minciunilor luate doar din surse oficiale.

Odată zdrobită Constituția americană, călcată în picioare, dreptul la abuz se va institui plenar ca abuz de drept.

Săracul visător Thomas Jefferson, părintele fondator al SUA, avea să spună că preferă o presă fără guvern, decât un guvern fără presă.

Habotnicii post-adevărului nu suferă, pentru că sunt obișnuiți să mestece bolurile de rahat ale progresismului în farfurii de forma scoicii pișoarului. 

„Decât un guvern fără presă, prefer o presă fără guvern”

„Decât un guvern fără presă, prefer o presă fără guvern,” cui să-i mai spui acest predicat?

Minciunile oficioaselor rețelei ucid zilnic adevărul. Ciuma neomarxistă se întinde devastator, cu largul accept al proletariatului corporatist.

Așa cum am mai spus, adevărul e la Dumnezeu. Și Dumnezeu este adevărul adevărat.

Inchizitorii fricii se luptă cu Atotputernicul pentru a distruge ființa din om. Trist e că mulți, mai ales cei din tinerele generații, nu conștientizează că legitimează răul prin acceptare.

Moartea presei libere e începutul sfârșitului lumii civilizate. Știu, pentru mulți nu contează numele de pe dricul post-adevărului.

Post-adevărul – ghilotina milenaristă

Și în Evul mediu întunecat, execuțiile se făceau în aplauzele hoardelor de cretini care, ulterior se prosternau, după vreun edict Papal, la memoria victimelor devenite sfinți. Ioana d’Arc e doar un simplu exemplu.

Post-adevărul e cea mai perversă acțiune a Antihristului. Dresați să accepte orice aberații drept adevăruri definitorii, iezuiții ordinelor de salvare cu de-a sila îți taie beregata dacă nu le confirmi credințele.

În psihologie, încercarea de-a pune un idiot să gândească poartă numele, puhav lingvistic, de disonanță cognitivă. Adevărul acestuia e absolutist.

Nu mai există în societatea capitalistă dreptul suveran la îndoială. Socrate, cu al lui “știu că nu știu nimic,” ar fi linșat pe rețelele sociale, dominate de posedații de adevăr absolut.

Lumea civilizată se autodistruge. Păcat că raționaliștii n-au voce în agora injectaților cu ură sistemică.

„Nu ucideți adevărul!”

Moare presa liberă și ce dacă? Vin algoritmii și-ți oferă dieta pe plac! Cauți nume de viermi, ți se livrează mâncare de viermi!

Asistăm la ascensiunea perfidă a monstrului ca o șaormă ideologică. Dulcegăriile iadului sunt trufandale pentru neosclavii din multinaționale, interconectați de rețele sistemice.

Și comunismul, la fel ca fascismul, s-a instaurat prin larga acceptare a maselor troglodite.

Încă mai poți striga: Nu ucideți adevărul! Dar riști să fii demonizat de standardizații decerebrați ai Noii Ordini Mondiale.

Zici, dar riști să pari ridicol!

P.S. “Dacă nu te predai, te lăsăm să mori de foame,” mi-a șoptit un împuternicit al sistemului, în timpul unei slujbe de Înviere. I-am răspuns că prefer să mor decât să abdic de la adevăr. Hristos a înviat!  

VOCILE LUMII

Monica Krüger

Acțiunile Fox au pierdut un miliard de dolari, după demiterea lui Tucker Carlson

Presa liberă moare dar nu cade prizonieră

“Valoarea de piață a Fox Corporation s-a prăbușit cu aproape un miliard, după demiterea lui Tucker Carlson. Graficul arată că prețul acțiunilor a scăzut cu 930 de milioane de dolari,” scrie Monica Krüger pe twitter.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Rezidențiat 2024: Peste 10.000 de candidați, în cursa pentru un viitor în medicină

Locurile și posturile scoase la concurs vizează specializări esențiale, cu accent pe deficitul de personal din anumite arii Peste 10.000 de absolvenți de medicină, medicină...

Alexandru Rafila: Descentralizarea rezidențiatului continuă, universităților vor organiza procesul direct

Rafila a atras atenția asupra distribuției inegale a medicilor în teritoriu și a reafirmat necesitatea implicării autorităților locale Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că...

Mircea Lucescu: Am comis prea multe greșeli tehnice

Antrenorul Mircea Lucescu s-a declarat nemulțumit de prestația jucătorilor, după meciul cu Kosovo Mircea Lucescu a criticat evoluția echipei sale după meciul disputat împotriva selecționatei...
Ultima oră
Pe aceeași temă