Polemicile lui Eminescu cu unii dintre contemporanii săi s-ar putea la fel de bine prelungi și cu epigonii acestora. Înaintașii pe care i-a deranjat marele poet și gazetar s-au reprodus pe scară largă. Gândurile eminesciene despre unele categorii sau teme merită reamintite pentru a vedea că ”toate-s vechi și nouă toate”.
Iată ce le-ar putea spune astăzi gazetarul Eminescu, neomarxiștilor progresiști care idolatrizează mistic înnoirea cu orice preț.
”Permită-ne confrații a le-o spune:semnul dumnezeiesc prin care se deosebesc adevărații reformatori de panglicarii ce vor să ia ochii mulțimii cu lucruri nouă, steaua în frunte cu care se nasc în lume este iubirea trecutului, simțul istoric. ”Nu voi să stric legea veche, zise Isus Nazarineanul, voi s-o restabilesc” – ”Nu voi să ating biserica, zice Luther, voi s-o fac cum a fost” – ”Voim să punem la loc bunele și bătrânele datini ale țării”, zice Matei Basarab; ”Vă cer trecutul țării mele îndărăt cu Domnia ei, cu legile ei vechi, cu datinele ei”, zice Tudor către împăratul Turciei, și numai în trecut văd toți rădăcinile regenerării.”
Despre flagelul corupției și absența meritocrației:
”Nimic nu e mai periculos pentru conștiința unui popor decât priveliștea corupției și a nulității recompensate, decât ridicarea în sus a demeritului. Această priveliște îi ia poporului încrederea în valoarea muncii și în siguranța înaintării prin merit. Dându-i-se zilnic exemplu că, fără a ști ceva și fără a fi muncit, cineva poate ajunge bogat și om cu vază, arătându-i-se zilnic împroprietăriri de oameni ce n-aveau alt drept decât favorurile oamenilor zilei, contagiul intelectual și moral devine din endemic, epidemic, trece de la restrânsul grup al campinilor la grupuri din ce în ce mai numeroase de cetățeni…”
Tinerimea beizadelelor de atunci are urmași astăzi printre cei cărora le-a cumpărat familia diplome în Occident, ca să ni-i aducă apoi pe cap să ne conducă mai departe dinastic.
”Căci acest tineret s-au fost dus într-o țară bolnavă în privirea vieții sociale… Acolo, în loc să-n învețe lucruri folositoare, adică cum se ară și se samănă mai cu spor, cum faci pe copii să priceapă mai bine cartea, cum se lecuiește o durere de stomac, cum se țese pânza și se toarce inul, cum se fac talpe trainice la cisme și alte lucruri folositoare de acest soi, s-au pus aproape toți pe politică, să afle adică și să descopere cum se fericesc neamurile și cum se pun la cale țările…”
Trăim în epoca manipulării deșănțate, a fake news-ului care e mereu în tabăra celorlalți. Parafrazându-l pe Sartre, am putea spune că ”fake news-ul sunt ceilalți”. Victima ușoară a manipulării rămâne poporul mai mult ca oricând:
”Demosul este însă adeseori un suveran nestatornic, inesperient, lesne crezător; preocupațiuni zilnice și absorbirea vieții lui într-un vecinic prezent, negândirea lui nici la trecut, nici la viitor, lesniciunea de a-i distrage atenția prin serbări publice, prin întreprinderi hazardate, prin expediente factice, îl fac adesea impropriu de a gândi mai adânc asupra unei cestiuni de interes public, îl fac accesibil pentru fraza mare și surd pentru un adevăr. De aceea e bine dacă ochi sobri, care disting măreția înscenării de însuși fondul piesei ce se joacă, îi atrag atenția asupra acestui din urmă, pe când simțurile lui sunt uimite de partea decorativă a vieții publice.”
Despre ”statul eșuat și ticălos”, cum l-au botezat ultimii doi conducători ai țării noastre, regăsim adevăruri perene.
”Statul e azi mâna prin mijlocul căreia cei lași se răzbună asupra potrivnicilor lor politici”.
”A adormi România prin protestațiuni patriotice și a face în același timp, pe cât se poate, treburile străinilor, iată trăsătura comună a tuturor guvernelor roșii”.
”Nici o reformă din câte se propun nu se face din punct de vedere obiectiv, pentru că așa ar fi bine să se facă, ci pentru că e oportun, pentru că un interes de partid o dictează”.
Astăzi e la modă să te declari cetățean al planetei pământ, toți mor de grija globală atunci când trăiesc în virtual și nu mai vor să audă de particularitatea lor națională. Însă uitarea de sine duce la moartea de sine.
”Ce-i pasă fanariotului al cărui tată nu știa o vorbă românească, ce-i pasă lui că se vinde un pământ pe care el, cosmopolitul, cetățeanul universului, antichrist, s-au născut din întâmplare numai? Ce le pasă lor că se ia o bucată din Țara Românească? Patria lor, universul rămâne intact. Ce le pasă că se robește o parte a poporului românesc? Poporul lor, omenirea, rămâne intactă”.
Eminescu este un filozof social de geniu. De fapt, articolele și eseurile sale îl înscriu în categoria de elită a scriitorilor sociali. Profețiile sale sumbre ne răscolesc și astăzi sufletele neconsolate de nedreptatea vremurilor urâte pe care le trăim.
”Nu se poate într-adevăr o critică mai amară a întregului sistem care ne stăpânește decât faptul că în România, c-o populație atât de rară, emigrează tocmai românii din cauza guvernului propriu, ca să scape de ai lor…”
”Aici, unde vânzătorii patenți de țară trec de mari patrioți, aici în Babel, unde cuvintele și-au pierdut înțelesul lor originar, aici unde cei ce vor avea nenorocirea de a trăi vor invidia repaosul celor din mormânt”.
