Congresul Uniunii Salvați România, ținut deunăzi la Teatrul Național, a debutat nu cu imnul național (cum ar fi fost de așteptat de la o așa denumire apocaliptică și de la așa niște delegați gata să îmbrace cămașa morții), ci cu tema muzicală din Game of Thrones – un serial consumist fantasmagoric-medieval (cu mare priză la un public evazionist, oarecum șters pe creier după atâtea ore de muncă multi-națională), având drept temă centrală exercitarea puterii prin violență, de la care probabil se reclamă ideologia partidului salvator. În fapt, atmosfera de la adunare – descrisă de martori neutri – n-a fost de natură să inspire prea multă încredere pentru viitorul acestei țări, dacă va avea ghinionul să încapă iar, ca în anul zero al cioloșiadei, pe mâna neomarxiștilor vopsiți în progresiști, ale căror inspirație de gândire și univers spiritual se opresc la Matrix. Băieții aceștia se simt, se vor, se dau chemați, deși nu i-a chemat nimeni. Lipsa de valori moral-creștine – dar și lipsa de scrupule, subsumată (în mintea lor) nobilului țel de mântuire a națiunii – te izbește la tot pasul în zona USR. Deși la polul opus misticului, pretorienii în cauză au ceva în priviri, în gesturi și în cuvinte din fixitatea mesianică a legionarilor Arhanghelului Mihail, care și ei voiau să salveze România, noroc cu Antonescu că nu i-a lăsat.
Ales candidat la prezidențiale, dl Barna se dă mai lebădă decât ceilalți, dar are și el – deja – schelete în dulap, unul fiind chiar dl Nicușor Dan, fondatorul partidului, pe care – sub steagul denunțării hoției – l-a dat în gât, cât ai clipi, ca să-i ia locul. În discursul pe care l-a ținut la Național, rolul călugărului Vasile, introdus, pe vremuri, de Emil Constantinescu, a fost preluat de o ospătăriță de la IKEA, care, recunoscându-l pe Barna în timp ce-i turna orez în farfurie, i-ar fi șoptit, siderată, un singur cuvânt: „Speranța“. (How touching, dear!) Un călugăr vs o chelneriță la IKEA – distanța dintre cele două simbolistici este cam distanța dintre România tăcută și USR.
În încheierea spiciului, punând pastilele pe colivă, dl Barna a recurs încă o dată la fetișul Matrix. „Știți secvența aceea cu NEO care primește două pastile. Dacă iei pastila roșie, te vei întoarce la viața ta obișnuită și vei vedea lucrurile așa cum le vedeai dintotdeauna. Dacă iei pastila albastră, vei vedea realitatea așa cum este ea. (De fapt, în film, culorile erau inversate, dar se manipulează orice pentru binele partidului.) La fel a fost și pentru mine. Am acceptat acea provocare și am intrat în USR“, a conchis Barna. În ce ne privește, știm doar secvența cu NEO-marxiștii. Căci gura păcătosului adevăr grăiește. Dar câte stele avea cel care i-a propus să intre în USR și să-l debarce pe Nicușor Dan, care, probabil, nu mai răspundea la comenzi – nu ne spune.
Viziunea nu idilică – ci pastilică – a dlui Barna conține ea însăși remediul care o va neutraliza. Căci s-ar putea ca mulți români din țară și din străinătate, seduși inițial de discursul populist al sibianului cu ochi vioi și mari (dar fără umbre de eroi legendari) să înceapă să se simtă abandonați de discursul Matrix al aceluiași, și – odată treziți din narcoza science-fiction cu care le-au îmbârligat mințile emulii Macron de Dunăre – să apeleze, ca să scape, la faimoasa pastilă de a doua zi… Metoda a funcționat și în comunism (când, vorba-ceea, era caz de pușcărie), de ce n-ar funcționa și în democrație, când se găsesc pastile pe toate drumurile!?
În schimb, PSD-iștii care au hotărât să meargă singuri în alegerile prezidențiale nu se mai fac bine cu nicio pastilă. Orbiți de un ego sinucigaș, se aruncă cu capul înainte într-un scrutin cu final de tur doi arhicunoscut: pierderea – din nou – a Cotrocenilor. Practic, după Bunicuța – care, ne amintim, lua și ea pastile (dar albe) la congresul debarcării din 2005 – cucuvele roșii n-au mai apărut în pridvorul de pe Deal (deși cele mov, slavă Domnului, n-au lipsit). Reiese că, indiferent de culoare, cucuveaua stăpânește cu autoritate iconografia post-decembristă, afirmându-se ca o forță imposibil de ignorat.
La CEx-ul de lunea trecută, culmea rezoluției ornitologice a fost atinsă când greii partidului i-au forțat (oare?) mâna dnei Dăncilă, cerând, nici mai mult, nici mai puțin, ca formațiunile cu care ar putea alcătui o alianță pe tema prezidențialelor – ALDE și ProRomânia – să fie convinse, ele, să sprijine candidatul celor trei trandafiri! Așa gogeamite pastilă nu s-a mai văzut. Sintetizată în mojarul Oprișan-Bădălău, noua pastilă conține și prostie fudulă, și fanfaronadă de bâlci, și orbire inconștientă, dar și machiavelâc tras de sfori mai de departe, din cine știe ce unitate conspirată. Se vede cu ochiul liber că orice candidat cu sigla PSD în piept – presupunând că reușește să răzbească în turul doi – n-are cum să mai adune alte voturi, pierzând cu brio în final. Chiar acesta să fi fost prețul supraviețuirii guvernării?
Dacă da, atunci PSD-iștii s-ar putea să aibă o surpriză din partea cui se așteptau cel mai puțin. Dl Tăriceanu – candidând el însuși din partea ALDE – nu numai că e imposibil să sprijine alt candidat în turul întâi, dar amenință că va căuta alte alianțe – ceea ce, evident, echivalează cu ruinarea actualei guvernări. Așadar, candidatura separată din partea PSD poate siguranța (temporar) guvernarea față de agresiunile venite din „exterior“, dar o va distruge negreșit din „interior“. Ce va lua pe mere va da pe pere. Și-atunci, la ce bun tot acest patriotism găunos și păgubos de partid? Ce folos să ranforsezi – printr-un candidat propriu – imaginea partidului, dacă ulterior plătești – sigur – prețul ieșirii de la guvernare?!
Oameni cu capul pe umeri din PSD – chiar dacă, la rândul lor, animale politice (sau poate tocmai de aceea!) –, gen Gabriela Firea sau Paul Stănescu, cer un candidat comun, fie el și din afara PSD, dar sunt în minoritate. De altfel, nu este întâmplător că Dăncilă și Firea – nutrind și ele, în secret și fără știrea soților, gânduri cotroceniste – sunt la cuțite. E vorba de reafirmarea puterii, argumentul suprem care tranșează orice controversă, chiar și împotriva rațiunii.
Dacă te uiți din avion, apare – destul de ciudat – un déjà vu, o fotografie solarizată a alegerilor tocmai din anul 2000. În negura vremurilor din urmă cu 19 ani, PNL–ul (condus atunci de Ionescu-Quintus, fost informator la Securitate) a ieșit, tam-nesam, din CDR și l-a uns candidat – din întâmplare?! – chiar pe dl Stolojan (cel care ne spusese, cu ani în urmă, ce valoare e Iliescu!). Pe de altă parte, președintele Constantinescu, învins de Securitate, l-a învestit drept candidat, din partea CDR, pe dl Isărescu – meșterul Manole al Monetăriei. Maghiarii – deși în CDR – au venit și ei cu un candidat propriu. Petre Roman, marele democrat, a candidat și el, din nou, doar-doar o mai tranzacționa ceva voturi în turul doi, ca în 1996. Voturile tuturor acestor candidați – adunate pentru unul singur dintre ei – ar fi fost suficiente să-l devanseze pe Vadim Tudor, iar posesorul lor să ia președinția în turul doi. Cum însă nu s-a vrut așa, ci invers, Vadim a fost împins să acceadă în turul doi, unde – normal – a devenit victima sigură a lui Iliescu, sprijinit, în disperare de cauză, chiar de partizanii Convenției. Așa s-a ales, pentru al nu-știu-câtelea mandat, Bunicuța.
Se pune întrebarea: cine este acum competitorul care nu trebuie să acceadă în turul doi? Răspunsul este simplu. În turul întâi, în competiție cu PNL-ul dlui Iohannis și, separat, cu Alianța 2020 a dlui Barna, un candidat unic din partea ALDE-PSD-PRO – în persoana dlui Tăriceanu – ar putea lua locul întâi. Cum dl Barna am văzut că ia pastile și vine în marș forțat, rezultă că nici locul doi nu mai e sigur pentru dl Iohannis. Așadar, cea mai bună variantă pentru siguranța președintelui este ca dl Tăriceanu să nu câștige turul întâi, adică să nu fie candidatul unic al alianței menționate. În schimb, președintelui i-ar conveni de minune ca în turul doi să fie împins candidatul separat PSD (cel pe care îl pregătesc acum, în zeci de sondaje inutile, Dăncilă et comp.) – pentru că, atunci, dl Iohannis câștigă sigur. Așadar, al cui joc îl fac PSD-iștii din CEx – supervizați de dna Dăncilă – insistând pe un candidat propriu? Evident, al președintelui Iohannis. Iar dl Barna, ca alternativă, rămâne cu pastilele pe care încearcă să le bage pe gât cui are timp să-l asculte. Dar nu e exclus ca electoratul PSD, nefăcând parte din CEx, să răstoarne farmacia.
Până atunci, în fiecare zi, câte o pastilă de a doua zi!
