Vizita lui Ludovic Orban la Bruxelles ar fi putut fi istorică. Se bucura de susţinerea celui mai important partid pan-european, PPE. A servit gruparea popularilor europeni ca nimeni altul. I-a asigurat majoritatea simplă a comisarilor europeni. A dărâmat un pilon european al social-democraţiei pentru a face culoar unuia numit de aliaţii lui Merkel. Încă de la reuniunea din Slovenia şi-a demonstrat vasalitatea.
Ceea ce ar fi putut fi un triumf a sucombat în limbajul de lemn al diplomaţiei de bifat agende. În cel puţin patru locuri, cronicarul a consemnat anunţul privind loialitatea României la proiectul european. Premierul a spus palid că îndeplinim toate condiţiile de intrare în Schengen. Nu a certat pe nimeni. Nu le-a ridicat recuzita în cap. Nu şi-a mai amintit de MCV. Doar a cerut intensificarea colaborării, a acţiunilor comune, a îndeplinirii master-planurilor. Simple bla, blauri de curtezană, de parcă dacă ţi-ar merge mai bine guvernarea cu naturelul ridicat al simţurilor închinării. Nimic despre suferinţa naţională a lipsei de autostrăzi.
Orbanul cel bun şi Orbanul cel rău
Nu de puţine ori am argumentat de ce Orbanul nostru e Orbanul cel bun, în contrast cu Viktor Orban, omologul de la Budapesta, care atunci când se duce la Împărăţie dă cu pumnul în masă şi cere mai multe fonduri pentru Ungaria.
A fi serv e un atribut domnesc. Încă din Imperiul Roman, o ştie şi Orbanul românesc, împăratul era servul supuşilor şi nu invers. De aceea în Ardeal se salută cu “servus,” adică sunt în slujba ta.
Ludovic Orban de trei luni de când e la guvernare luptă să demonstreze celor conduc destinele financiare şi politice europene că e servul lor, nu al românilor.
„Ce gândac, băi?”
Dacă ar fi fost Viktor Orban s-ar fi dus să-l caute pe comisarul de mediu, prin cotloanele de pe Altiero Spinelli, şi să-i dea în cap cu rezoluţiile de salvare a croitorului cenuşiu, insecta protejată de UE, stavilă în calea finanţării construcţiei autostrăzii Sibiu-Piteşti. Chiar în zilele în care premierul român era în vizită de curtoazie la Bruxelles, oficialii CE au transmis că nu sunt îndeplinite criteriile de protejare a 11 situri Natura 2000 de pe tronsonul virtualei autostrăzi. Recunosc că nici nu ne-am fi aşteptat să-l ia de guler pe împricinatul Comisiei şi să-l întrebe ce gândac măi?
Iată că povestea Croitoraşului cel viteaz păleşte faţă de insecta croitorul cenuşiu, o rădaşcă pe care noi, copiii fiind, fără Natura 2000, o căutam pe la baza arborilor pentru a-i înţepa pentru insectarul cerut de profa de biologie.
Noii barbari nu mai suportă barbariile. Când curvele ajung înalte funcţionare
Sigur că în perspectiva corectitudinii politice de azi, înţepatul insectei e o acţiune de samavolnicie lucie, chiar o barbarie. Ce mai contează că pe ruta de pe Valea Oltului mor săptămânal oameni în accidente de maşini. Pe acestea nu le contabilizează Bruxelles-ul, ci numărul de insecte salvate.
Dacă nu ar fi o tragedie, ar putea fi o comedie. Cum adică? E mai important croitoraşul cenuşiu decât viaţa unor oameni?
Marile ţări care au constituit Europa modernă nu au fost obligate de nimeni să-şi ţină şerpii la sân şi să facă băi în ape sintetice. Pe atunci nu existau rezoluţii, ci doar interese strategice.
Cine nu vrea autostrăzi?
E limpede pentru orice om cu scaun la cap, individ care nu se duce după fente, că cineva de sus nu doreşte autostrăzi peste Munţii Carpaţi. Fie din raţiuni strategice militare, fie din cele economice. Ţinta este Transilvania. Probabil că strategii globalismului figurilor de ceară au proiectat ţinutul dintre munţi ca pe un poor land, în care noii vizigoţi să vină să admire căruţele şi să facă băi de nămol, altfel nu se explică determinarea de a găsi fel de fel de frecţii administrative pentru a nu ne putea scoate din glod.
Pentru ca perspectiva să ne fie întărită, premierul de la Bucureşti l-a anunţat pe mai marele european peste bugete că va da afară câteva zeci de mii de funcţionari publici, asta aşa ca să mai diminueze din deficitul balanţei comerciale.
Am mai scris, e ciudat că nimeni dintre oficialii Comisiei Europene nu au ţipat că ţinta de deficit excesiv a fost depăşită. Dacă ar fi rămas la Bucureşti un guvern PSD iureş ar fi fost pe agenţiile de ştiri şi de rating.
Acum când multinaţionalele sunt fericite că li s-au redus taxele, când băncile se pot bucura de cele mai mari comisioane la credite din Europa, când fondurilor de pensii private li s-au mai vârât pe gât aproape un miliard de euro, cum să fie cineva împotrivă?
Tehnica blocajului cu fente oengiste
E o tehnică a BLOCAJULUI instituţional de azi. Când nu-ţi convine, tu ca fermier over-lands, ca ciobanii dintr-un anumit punct al Europei să exporte animale vii invoci prin oengeuri dreptul la confort termic al îmblănitelor sau dacă nu merge prima acţiunea scufunzi o navă. Aşa şi cu insecta. N-ai chef să dai bani pentru dezvoltare regională şi pentru reducerea disparităţilor economice ridici steagul Natura 2000, aşa cum ridicau cruciaţii flamurile de luptă pe calea celui mai mare jaf organizat pe la mormintele sfinte.
Se prinde orice neînregimentat că arbitrul umblă cu negrele în relaţiile diplomatice cu cei mai firavi şi mai predispuşi la închinare. Te joci cu românul, pentru că el e credul, vântură mânuţe cu justiţia prin pieţe, crede că dacă duşmanii regimului sunt executaţi prin puşcării, lui îi va fi mai bine.
Mega-afacerea creditului Stand-by
Tot ce a făcut guvernul Orban în ultimele zile arată că pregăteşte ţara spre un nou Acord de tip stand-by cu FMI. Cine să mai calculeze cât reprezintă 1,5% comisionul perceput de administratorii viitorului împrumut de zeci de miliarde, când poporul e virusat cu ciuma roşie?
Aşa, ştrengăreşte se pregăteşte venirea noului pantof găurit care să salveze ţara. Un nou împrumut, că tot stau prin băncile occidentale banii grei cu dobânzi negative.
Banii lor necheltuiţi, daţi cu dobânzi mari
România este un teren perfect de instrumentat nevoi la cerere. Are banca Mondială bani prea mulţi de împrumutat, hop un deficit excesiv, urmat de o coborâre de rating, pentru ca banii daţi să coste cât mai scump.
Pe unde e croitorul cenuşiu? E sub scoarţa copacilor duşi din păduri sau sub gheaţa la mal.
Mai un pic şi ONG-urile cu vocaţie europenistă vor lansa nu numai dezbaterea privind ecosistemele şi barbaria constructorilor români, dar şi campania “Salvaţi croitorul cenuşiu.” Parcă şi vezi cu ochii minţii cum elefanţii din guvern sunt înlocuiţi cu postere ale libărcilor, musai de salvat.
Poporului credul i se va explica de ce insecta poartă numele de Morimus funereus, de ce are sintagma morţii în nume. Dar despre moartea Dianei, cui îi mai pasă?
Urmează dansul libărcilor pentru ca poporul să nu sufere din prea mari tăieri salariale. Să se bucure că i s-a dat şi lui un kirvai.
