Înțelepciunea convențională este că războaiele se termină în negocieri. Însă sfârșitul lor este determinat mai des la urne – sau chiar în sondajele de opinie. Lipsa sprijinului public a dus la capăt războiului Americii din Vietnam, războiul francez din Algeria la final și – odată cu înfrângerea lui Slobodan Miloșevici la urne în 2000 – a pus capăt războaielor din fosta Iugoslavie. Aliații occidentali ai Ucrainei au fost până acum surprinzător de uniți în sprijinul lor pentru Kiev. Însă Vladimir Putin speră cu siguranță că opinia publică occidentală se va răzgândi, lăsând Ucraina în stare de stăpânire.
În discursul său despre starea națiunii rostit cu câteva zile înainte de aniversarea invaziei sale în Ucraina, președintele rus a spus foarte clar că se poziționează pentru un război lung, în speranța că logica politicii democratice va epuiza sprijinul occidental pentru Kiev și va permite Moscovei să prevaleze.
Dar după 12 luni de luptă, fisurile din coaliția occidentală au devenit mai mici și nicidecum mai mari. Un nou sondaj ECFR efectuat în ianuarie 2023 în zece țări europene arată că Europa demonstrează o unitate și o hotărâre surprinzătoare de a susține independența Kievului. Unitatea opiniei publice europene l-ar putea surprinde pe Putin – în același mod în care a făcut-o spiritul de luptă al ucrainenilor? Ce ne spune dinamica opiniei publice din ultimele 12 luni despre următoarea etapă a războiului?
Acest raport documentează reunirea remarcabilă a Europei, explorează trei factori majori pentru această unitate și explică modul în care liderii europeni se pot poziționa pentru provocările viitoare.
Unitate surprinzătoare: adunarea publicului european
În mai 2022, un sondaj major ECFR a arătat că, deși europenii erau uniți în condamnarea războiului și în dorința lor de a rupe relațiile cu Rusia, ei erau profund divizați în ceea ce privește modul în care vedeau încheierea războiului.
Un grup credea că este cel mai important ca războiul să se încheie cât mai curând posibil, chiar dacă acest lucru însemna ca Ucraina să facă concesii Rusiei (noi l-am numit „lagărul păcii”), în timp ce celălalt grup credea că numai înfrângerea clară a Rusiei ar putea aduce pacea , chiar dacă asta a însemnat un război mai lung (l-am numit „lagărul justiției”). Imaginea care decurgea din analiza noastră de atunci a fost cea a „lagărului pentru pace” fiind mai mare decât „lagărul justiției”. Preferința ca războiul să se încheie cât mai curând posibil a predominat în majoritatea țărilor europene pe care le-am sondat, în special în Italia, Germania, România și Franța. Polonia a fost singura țară în care oamenii au preferat să vadă Rusia pedepsită pentru agresiune, chiar dacă asta însemna un război mai lung. Teama noastră la acea vreme era că diviziunea dintre aceste două tabere ar putea submina impresionanta demonstrație de unitate pe care Uniunea Europeană o adunase după invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia la 24 februarie 2022.
Dar nouă luni mai târziu, deși rămân diviziuni importante între și în interiorul țărilor europene, imaginea este în mare măsură diferită.
Ne-am formulat întrebarea diferit în sondajul din 2023, pentru a reflecta noua situație de pe câmpul de luptă, care a arătat că „împingerea înapoi” înseamnă tot mai mult ca Ucraina să-și recapete tot teritoriul, mai degrabă decât să pedepsească Rusia pentru invazia sa. Am adăugat, de asemenea, o a treia opțiune – că dominația occidentală a lumii ar trebui respinsă, chiar dacă aceasta înseamnă acceptarea agresiunii teritoriale ruse împotriva Ucrainei – deoarece am extins sondajul pentru a include China, India, Turcia, Rusia și SUA.
Ceea ce putem vedea astăzi este că propunerea că războiul dintre Rusia și Ucraina ar trebui să se încheie cât mai curând posibil nu mai este atât de populară printre europeni. Există acum mai multe țări – Estonia, Polonia, Danemarca și Marea Britanie – cu o preferință clară ca Ucraina să-și recâștige întreg teritoriul, chiar dacă înseamnă un război mai lung sau mai mulți ucraineni uciși și strămutați. În Germania și Franța, numărul celor care ar dori ca războiul să se încheie cât mai curând posibil a scăzut cu 10 puncte procentuale. Parțial ca urmare a acestui fapt, în Germania, aproape la fel de mulți oameni ar dori ca Ucraina să-și recâștige întreg teritoriul, precum cei care ar prefera ca războiul să se încheie cât mai curând posibil. Și în Franța, este opțiunea de război lung care are în prezent un ușor avans față de încheierea războiului cât mai curând posibil. În Italia și România, opinia predominantă este încă că războiul ar trebui să se încheie imediat.
Rezultatele acestui sondaj confirmă, de asemenea, afirmația noastră din luna mai a anului trecut că – spre deosebire de clișeul jurnalistic potrivit căruia războiul a împărțit UE într-un est și un vest armonios – au apărut cel puțin trei blocuri diferite. În primul rând, există șoimii de nord și de est (Estonia, Polonia, Danemarca și Marea Britanie), unde sprijinul este puternic pentru ca Kievul să își urmărească obiectivele în acest război. În al doilea rând, există vestul ambiguu (Franța, Germania, Spania, Portugalia), unde părerile sunt puternic împărțite în această problemă. Și, în sfârșit, sunt verigile slabe din sud (Italia și România), unde preferința ca războiul să se încheie cât mai curând posibil este în frunte.
Chiar mai izbitoare decât reunirea în jurul ideii de a lupta împotriva războiului, este convergența asupra modului în care europenii percep Rusia.
În fiecare țară intervievată, opinia predominantă este în prezent că Rusia este un adversar (chiar dacă aceasta variază de la 32% în România la 77% în Estonia). Din cei nouă membri ai UE chestionați, doar 2% văd Rusia ca un aliat, iar 12% o consideră partenerul necesar al țării lor. Între timp, două treimi (66 la sută) văd Rusia fie un adversar, fie cel puțin un rival.
Și aceasta este o imagine complet diferită de cea pe care am observat-o în primăvara anului 2021, într-unul dintre sondajele noastre anterioare. Pe atunci, am întrebat oamenii despre percepția lor despre relația Rusiei cu Europa, nu cu țara lor – ceea ce, din nou, face imposibilă compararea directă a rezultatelor celor două sondaje ale noastre. Dar este greu de negat o schimbare majoră în modul în care europenii percep Rusia. În urmă cu doi ani, mult mai puțini oameni (de la 5% în Bulgaria la 38% în Polonia) vedeau Rusia ca un adversar. Cea mai răspândită percepție a fost aceea de a-l vedea ca partenerul necesar al Europei: o viziune împărtășită de peste 30% în Germania, Franța și Spania și de jumătate dintre italieni.
Motoarele unității
De ce s-a format opinia publică în acest fel? Și, mai important, cât de durabil este acest sprijin pentru o victorie ucraineană și un consens asupra Rusiei?
Probabil că nu există o explicație unică pentru această dinamică. Dar datele noastre sugerează că trei factori principali, care se consolidează reciproc, au condus la această reuniune remarcabilă a Europei: succesul Ucrainei pe câmpul de luptă, capacitatea factorilor de decizie europeni de a uni ambele părți ale spectrului politic și rolul Statelor Unite.
Elan ucrainean
În 2022, marea majoritate a respondenților sondajului nostru a fost unită în a condamna Rusia pentru agresiune și a dori să sprijine Ucraina. În fiecare țară chestionată atunci, peste 50% (de la 56% în Italia la 90% în Finlanda) au declarat că Rusia a fost în principal responsabilă pentru izbucnirea războiului – mai degrabă decât Ucraina, UE sau SUA. Și, în mod similar, în fiecare dintre cele zece țări chestionate, majoritatea a fost în favoarea acordării de asistență economică mai mare Ucrainei – variind de la 51% în Italia la 76% în Suedia. Aproape peste tot (cu excepția Italiei și a României) o majoritate a susținut trimiterea de arme și echipamente militare suplimentare și în Ucraina.
Pe atunci, nu am întrebat dacă oamenii credeau că Ucraina ar putea câștiga de fapt războiul – așa că putem doar să speculăm că o astfel de încredere a fost mai restrânsă decât sprijinul pentru Ucraina și mai limitată decât este astăzi. Ceea ce s-a întâmplat între timp este că, după succesele de vară și de toamnă ale armatei ucrainene, o victorie ucraineană pare acum mai realistă. Ucrainenii au reușit să recâștige peste 50% din teritoriile ocupate de Rusia din 24 februarie.
Sondajul din acest an nu a inclus întrebări despre obiectivele de război ale lui Putin sau șansele Kievului de a recâștiga teritoriile ocupate. Rezultatele sondajului sugerează totuși că percepțiile europenilor cu privire la desfășurarea războiului s-au schimbat.
În primul rând, popoarele raportează o schimbare în percepția lor despre cât de puternice sunt Rusia și UE. Europenii împărtășesc acum percepția largă că UE este fie la fel de puternică pe cât o vedeau înainte – sau chiar mai puternică decât credeau anterior. La un an de la începutul războiului, numărul persoanelor care văd UE ca fiind mai puternică decât o percepeau înainte de război este mai mare decât numărul persoanelor care o consideră mai slabă. În cele nouă țări din UE chestionate, o medie de 49% consideră că UE este mai puternică, sau cel puțin la fel de puternică, în comparație cu modul în care spun că o percepeau înainte de război. Între timp, 32% cred că este mai slabă, sau cel puțin la fel de slabă, în comparație cu înainte. În aproape toate țările europene chestionate – cu singura excepție a Italiei – opinia predominantă este că UE este mai puternică sau mai puternică decât slabă sau mai slabă. Doar 19%, în medie, în aceste țări UE spun că UE este mai slabă decât se credeau anterior.
Mai important, aceste percepții despre puterea UE se corelează cu sprijinul acordat Ucrainei pentru a-și recâștiga întreg teritoriul. Din cele nouă țări din UE chestionate, majoritatea (54% în medie) dintre cei care consideră UE mai puternică doresc ca Ucraina să-și recâștige întreg teritoriul, în timp ce 25% doresc să înceteze războiul cât mai curând posibil. Între timp, cei care văd UE ca fiind mai slabă sunt mai împărțiți în acest punct, preferând ca războiul să se oprească rapid (38 la sută) decât ca Ucraina să facă față Rusiei (32 la sută).
O majoritate de europeni consideră, de asemenea, că Rusia este mai slabă acum decât spun ei credeau că este înainte de război. Din cele nouă țări din UE chestionate, o medie de 46% consideră Rusia ca fiind încă slabă sau mai slabă decât înainte, în timp ce 33% o consideră puternică sau mai puternică. Răspunsurile nu prezintă o imagine uniformă. Pentru oamenii din Marea Britanie, Danemarca, Polonia, Estonia și Germania, este clar că războiul a demonstrat slăbiciunea Rusiei. În altă parte, respondenții au o viziune mai echilibrată. Această slăbire percepută a Rusiei poate face mai mulți oameni să creadă că ucrainenii au șanse reale de câștig.
Un alt factor care poate explica schimbarea opiniilor oamenilor este faptul că unele dintre scenariile catastrofale de care oamenii se temeau la începutul războiului nu s-au materializat – mai ales în ceea ce privește escaladarea nucleară. Cel mai recent sondaj demonstrează că, comparativ cu un an în urmă, numărul europenilor cărora le este frică de război nuclear a scăzut, cel mai semnificativ în Franța. În mod similar, în România, percepția că acțiunea militară rusă împotriva țării este cea mai mare amenințare a sa a scăzut de la 21 la 16%.
În timp ce amenințarea cu utilizarea armelor nucleare a fost considerată cea mai mare amenințare în toate cele opt țări incluse atât în sondajul din 2022, cât și în 2023, imaginea este diferită astăzi – costul vieții fiind văzut acum ca cea mai mare amenințare în cele trei mari economii ale UE: Germania, Franța și Italia (chiar dacă amenințarea nucleară rămâne principala preocupare în alte părți). Această ușoară schimbare ar putea fi explicată nu doar prin creșterea anxietății economice, ci și prin scăderea îngrijorării cu privire la un atac nuclear.
Fuzionarea naționaliștilor cu cosmopoliții
Un alt factor în unitatea actuală este felul în care războiul din Ucraina a unit diferitele părți ale opiniei publice europene. Nici acest lucru nu era un dat la începutul războiului. Războiul lui Putin nu este doar o provocare pentru securitatea europeană și pentru economia europeană, ci este și o provocare pentru cultura europeană. Acest lucru a provocat o regândire radicală atât pe partea stângă, cât și pe cea dreaptă a spectrului politic.
Victoria pașnică a Occidentului în Războiul Rece a determinat atât elitele europene, cât și publicul să ia pacea de bună. Europenii au privit din ce în ce mai mult securitatea prin ochii companiilor de asigurări, mai degrabă decât prin ochii planificatorilor militari. După cum a avertizat fostul secretar al Apărării al SUA, Robert Gates, într-un discurs din februarie 2011 la Universitatea Națională de Apărare, „demilitarizarea Europei – unde mari părți ale publicului larg și ale clasei politice sunt contrarii față de forța militară și riscurile asociate cu ea – a trecut de la o binecuvântare în secolul al XX-lea la un impediment în realizarea unei securități reale și a păcii durabile în secolul al XXI-lea”. Sacrificiul nu mai făcea parte din contractul social european.
În acest context, nu doar agresiunea imperială a lui Putin, ci și mobilizarea naționalistă a Ucrainei a contestat modul în care europenii liberali priveau lumea. În timp ce teama de atacul Rusiei i-a forțat să regândească valoarea puterii dure, admirația lor pentru rezistența ucraineană i-a forțat să reevalueze valoarea societății post-eroice. Romantismul luptei lui Volodymyr Zelensky pentru libertate s-a dovedit fascinant pentru liberalii din întreaga Europă, determinându-i să îmbrace clădirile europene cu steaguri ucrainene.
Și în timp ce liberalii, pro-europenii și-au pus la îndoială opiniile cu privire la rolul naționalismului, dreapta naționalistă a fost forțată să-și ajusteze opiniile cu privire la rolul UE. Criza financiară globală și criza refugiaților din ultimul deceniu au slăbit dramatic atractivitatea partidelor europene principale din Europa, catapultând partidele de extremă dreapta în centrul dezbaterilor politice. Dar, odată cu eșecul Brexit-ului și răspândirea covid-19, acest moment eurosceptic dramatic a început să se estompeze, pe măsură ce partidele principale au beneficiat de dorința publicului de a se proteja de haos. Sondajele ECFR din acele perioade au arătat că aceste evenimente au creat un moment în care mulți alegători de dreapta și-au dat seama că suveranitatea poate fi revendicată doar printr-o acțiune combinată, iar multe partide anterior eurosceptice și-au abandonat angajamentele de a părăsi UE sau euro.
Răspunsul la invazia Rusiei în Ucraina poate fi privit atât ca o îmbrățișare a suveranității de către liberali, cât și ca o integrare suplimentară a unora dintre partide de dreapta naționalistă. Rezultatul este o estompare a diviziunii stânga-dreapta în Europa în chestiuni geopolitice – și o mișcare către o fuziune a naționalismului și cosmopolitismului. Acest lucru a fost deosebit de evident în decizia de a oferi Ucrainei statutul de candidat la UE – în care o organizație post-națională care se ocupă de lege mai degrabă decât de război s-a adunat în spatele sprijinului militar pentru o cauză naționalistă.
Această reuniune a liberalilor și naționaliștilor a permis unitatea europeană și a încurajat sprijinul pentru recâștigarea teritoriului Ucrainei. Sondajul nostru de opinie din 2023 arată cum oamenii de ambele părți ale acestei diviziuni politice în interiorul țărilor, precum și între țări, s-au apropiat de opiniile lor despre Ucraina. De exemplu, în sprijinul lor puternic pentru sprijinirea Ucrainei în recâștigarea întregului său teritoriu, alegătorii partidului liberal La Republique en Marche (LREM) al lui Emmanuel Macron sunt uniți cu cei ai partidului naționalist Lege și Justiție (PiS) din Polonia. Cei din LREM (cel mai șoiman dintre partidele franceze) preferă această variantă celei de a opri cât mai curând războiul cu o proporție de 61 la 25; iar cele ale PiS (care este unită cu toate celelalte partide majore poloneze în acest punct) cu 62 până la 18 la sută. Oamenii care au votat pentru Partidul Verzilor din Germania (cel mai șoiman dintre principalele partide ale Germaniei) au o preferință similară, cu o proporție corespunzătoare de 48 până la 23%.
În Italia, alegătorii partidului naționalist Frații Italiei diferă de cei de mai sus prin faptul că scenariul de război lung este mai puțin popular la ei față de preferința de a opri războiul cât mai curând posibil, cu o proporție de 32 până la 42 la sută. Dar, în comparație cu ceilalți rivali naționali radicali, ei sunt în mod clar mai puțin doritori decât alegătorii Lega (11 la 68) sau Mișcarea Cinci Stele (22 la 50). Și rezultatul lor este foarte asemănător cu cel al alegătorilor partidului Mitingul Național al lui Marine Le Pen din Franța (30 la 39, ceea ce este mai puțin radical decât s-ar putea presupune cunoscând istoria partidului ei); și similară cu cea a Vox în Spania (31 la 35) sau Chega în Portugalia (28 la 42). Acest lucru arată că până și electoratele eurosceptice europene sau ale partidelor de extremă dreapta sunt foarte departe de a fi omogene în a favoriza încheierea rapidă a războiului, în detrimentul integrității teritoriale a Ucrainei.
Acest lucru face ca Alternativa Germaniei pentru Germania (AfD), alături de Lega și M5S din Italia, să devină valori anormale europene – mai degrabă decât o normă printre radicalii europeni. Alegătorii AfD nu numai că au o preferință puternică pentru oprirea războiului cât mai curând posibil (cu 59 până la 17 la sută), dar sunt, de asemenea, împărțiți aproape în mod egal dacă Rusia este un aliat sau un partener (42 la sută), sau un rival sau adversar. (48 la sută). Cu toate acestea, opinia predominantă a alegătorilor AfD este încă că Rusia este un „adversar” (37 la sută). Acest lucru este în concordanță cu alegătorii majorității celorlalte partide de extremă dreaptă, care văd Rusia în mare parte ca un adversar – un răspuns dat de 42% dintre alegătorii Mitingului Național, 41% dintre alegătorii Fraților Italiei, 53% din Konfederacja din Polonia. alegătorii și 41% dintre alegătorii Chega. Se pare astfel că Putin a reușit să antagonizeze electoratele celor mai pro-ruse din Europa.
Revenirea Occidentului
În cele din urmă, rolul SUA a fost un factor important în realizarea acestei unități. S-a scris mult despre importanța covârșitoare a sprijinului american pentru efortul militar al Ucrainei. Dar pivotul lui Biden către Europa a avut și un efect semnificativ asupra opiniei publice de pe întreg continentul. În timpul războiului din Irak, Washingtonul a împărțit europenii în părți noi și părți vechi. În schimb, în Ucraina, administrația Biden a contribuit la promovarea unei noi unități între tradiționalii euro-atlantiști și suveraniştii europeni.
Într-unul dintre sondajele anterioare ECFR, majoritatea europenilor au văzut în SUA „partenerul necesar” al Europei, mai degrabă decât un „aliat”. În timp ce anul acesta am întrebat despre percepția oamenilor despre ceea ce au fost SUA față de țările lor, nu față de Europa, imaginea care emană din rezultate poate fi interpretată ca indicând o diferență ușoară, dar semnificativă. În cele opt țări incluse atât în sondajele din 2021, cât și în 2023, majoritatea încă consideră SUA ca fiind un „partener necesar” – dar în Danemarca și Marea Britanie, opinia predominantă este că SUA este un „aliat”, iar în Germania și opiniile Poloniei sunt acum împărțite în mod egal între aceste două opțiuni. Între timp, în 2021, europenii erau mai puțin probabil să-i considere pe americani ca aliați, ceea ce nu a fost cel mai mare răspuns din nicio țară chestionată în acel moment.
Ceea ce este poate și mai frapant este că a avut loc o renaștere a ideii de putere americană în Europa. Lucrările noastre anterioare despre SUA au arătat nu doar că europenii au fost descurajați de politica lui Trump și de amenințările sale de a se retrage din NATO. De asemenea, s-au îngrijorat că SUA își pierde puterea. Rezultatele sondajului din 2021 au relevat o criză a puterii americane, mulți europeni temându-se că SUA vor fi eclipsate de China într-un deceniu. Dar în 2023, în fiecare țară europeană pe care am chestionat-o, europenii văd în mod clar SUA ca mai puternice sau cel puțin la fel de puternice pe cât credeau anterior. Aceasta variază de la 58% în Franța până la 76% în Estonia. Deci, războiul din Ucraina nu arată pur și simplu că Washington s-a întors în Europa cu un lider mai atractiv. De asemenea, le-a amintit europenilor de puterea militară americană.
Iar percepția unei SUA mai puternice merge mână în mână cu percepția unei UE mai puternice. În cele nouă țări din UE chestionate, 63% dintre cei care văd UE ca fiind mai puternică consideră și SUA mai puternică – în timp ce această părere este împărtășită de doar 22% dintre cei care văd UE ca fiind mai slabă decât spun că credeau anterior.
Acest lucru este confirmat și de o altă descoperire surprinzătoare. Contrar sperantelor unor lideri europeni, precum Emmanuel Macron, europenii nu se asteapta neaparat ca Europa sa devina unul dintre centrele puterii intr-o lume multipolara. Întrebați despre forma ordinii globale într-un deceniu de acum înainte, o pluralitate de respondenți din cele nouă țări UE se așteaptă la o lume bipolară, cu tabere rivale conduse de SUA și China, mai degrabă decât una multipolară.
În aproape toate țările, cu excepția Estoniei, răspunsul de fond predominant (de la 24% în România la 32% în Spania și Italia; și 28% în medie) este că lumea va fi împărțită în două blocuri. Al doilea cel mai frecvent răspuns de fond tinde să fie o lume multipolară (dar cu doar 19%, în medie, în cele nouă țări UE chestionate). Totuși, există, de asemenea, un grup mare de oameni care nu știu răspunsul la această întrebare (26 de cenți în medie în cele nouă țări din UE chestionate și un răspuns principal în Marea Britanie, Danemarca, Franța, Polonia și România), ceea ce poate indică un nivel considerabil de confuzie, incertitudine sau pur și simplu lipsă de cunoștințe despre această problemă în rândul publicului european.
Ambiția UE ca actor global autonom pare să fi fost cel puțin retrasă temporar ca urmare a războiului. Confruntați cu perspectiva unei rupturi de o generație în relațiile cu Rusia, ne-am putea aștepta ca europenii să fie mai dornici ca niciodată să se concentreze asupra relațiilor lor cu restul lumii. Dar, în schimb, europenii privesc în interior și se bazează chiar mai mult decât înainte pe SUA.
Concluzie: va dura unitatea?
La un an de la începutul războiului Rusiei în Ucraina, unitatea europeană s-a adâncit și a crescut, surprinzând nu doar Moscova și Washingtonul, ci și europenii înșiși.
Liderii europeni se pot simți încurajați și liniștiți de aceste rezultate, dar ar trebui să fie atenți în optimismul lor. Fiecare dintre cele trei forțe pe care le descriem sunt contingente – și s-ar putea schimba în următorul an – cu un impact mare asupra unității europene.
Dacă posibilitatea unei victorii ucrainene a contribuit la sprijinirea europenilor pentru ca Ucraina să-și recapete întreg teritoriul, este foarte posibil ca schimbarea să fie mai degrabă blândă decât durabilă. Eșecurile militare ar putea eroda sprijinul pentru Ucraina și ar putea duce la o creștere a preferinței ca războiul să se încheie cât mai curând posibil.
Convergența liberalilor și a naționaliștilor poate fi, de asemenea, fragilă. După cum se arată, temerile economice sunt prioritare pe agenda publicului european – iar importanța lor a crescut peste tot. În contextul unui război lung, opinia publică va fi modelată mult mai mult de inflație și de nivelul de trai decât de ceea ce se întâmplă pe front. Alte probleme legate de război au, de asemenea, potențialul de a arunca în aer uniunea fragilă a naționaliștilor și cosmopoliților. De exemplu, marea teamă pentru partidele liberale este că problema refugiaților revine în centrul politicii europene. Ei sunt bântuiți de felul în care criza refugiaților din 2015 a împuternicit extremiștii, a polarizat societățile și a pus partidele centriste pe picior din spate. Scăderea sprijinului acordat refugiaților observată în Turcia – după uriașa compasiune manifestată în primii ani ai războiului din Siria – i-a determinat pe mulți să se teamă că migrația ar putea fi din nou o problemă critică la viitoarele alegeri europene, care ar despărți din nou stânga de dreapta si liberali de la naționaliști.
Dar poate că cel mai mare pericol pentru această unitate este o schimbare la Washington. Președintele Biden a fost aproape la fel de important pentru construirea unității europene dintr-o direcție pozitivă, precum a fost președintele Putin dintr-o direcție negativă. Dar ce s-ar întâmpla dacă Donald Trump – sau un alt republican din America First – s-ar întoarce la Casa Albă? Orice schimbare în politica americană ar lăsa unitatea europeană deosebit de vulnerabilă.
În loc să ia de bună unitatea remarcabilă actuală, liderii europeni ar trebui să folosească spațiul pe care îl creează pentru a-și consolida propria rezistență în lumina acestor factori. Ei ar trebui să facă tot ce pot pentru a echipa Ucraina și a o pune într-un loc pozitiv pentru eventualele negocieri care vor fi necesare pentru a pune capăt războiului. Aceștia ar trebui să pună în aplicare politici pentru a atenua creșterea costului vieții și pentru a împărți sarcina gestionării refugiaților. Și, mai presus de toate, ar trebui să profite la maximum de următoarele 18 luni pentru a deveni imuni la schimbările politice dincolo de Atlantic, prin dezvoltarea capacităților europene și a strategiilor comune pentru diferite scenarii. Dacă europenii reușesc să facă aceste lucruri, ar putea descoperi că opinia lor publică îl surprinde într-adevăr pe omul de la Kremlin.
Metodologie
Acest raport se bazează pe un sondaj de opinie publică a populației adulte (cu vârsta de 18 ani și peste) realizat la începutul lunii ianuarie 2023 în zece țări europene (Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Marea Britanie, Italia, Polonia, Portugalia, România și Spania) . Numărul total de respondenți a fost de 14.439.
Sondajele au fost efectuate pentru ECFR ca sondaj online prin Datapraxis și YouGov în Danemarca (1.064 respondenți; 3-11 ianuarie), Franța (2.051; 3-12 ianuarie), Germania (2.017; 4-11 ianuarie), Marea Britanie ( 2.200; 4-10 ianuarie), Italia (1.599; 4-12 ianuarie), Polonia (1.413; 3-20 ianuarie), Portugalia (1.057; 4-12 ianuarie), România (1.003; 4-11 ianuarie) și Spania (1.013; 4-11 ianuarie); și prin Datapraxis și Norstat în Estonia (1.022; 18-24 ianuarie). În toate aceste țări, eșantionul a fost reprezentativ la nivel național pentru demografia de bază și pentru voturile trecute. În Marea Britanie, sondajul nu a acoperit Irlanda de Nord, motiv pentru care ziarul se referă la Marea Britanie.
Ivan Krastev este președintele Centrului pentru Strategii Liberale din Sofia și membru permanent la Institutul de Științe Umane din Viena. El este autorul cărții Is It Tomorrow Yet?: Paradoxes of the Pandemic, printre multe alte publicații ale sale.
Mark Leonard este co-fondator și director al Consiliului European pentru Relații Externe. Noua sa carte, The Age of Unpeace: How Connectivity Causes Conflict, a fost publicată de Penguin în 2 iunie 2022. El prezintă, de asemenea, podcastul săptămânal al ECFR „World in 30 Minutes”.
