Nu vi se pare ceva ciudat? Din toate negocierile politice pentru formarea noului guvern, din întreaga trudă a președintelui de reprezentare externă, din toate foile numite pompos planuri de reziliență lipsesc românii. Cuvintele prosperitate, patrie, popor nu mai fac parte din lexicul administrației. O mână de țară nu se predă.
În loc de bunăstare, ni se livrează reformă, reziliență, restructurare. Cei trei “R” din comunism revin. Ce cruntă criză de destin. Țeparul de bănci zice: “Se vede prosperitatea românilor!” Orbiți de ura inoculată, grupurile sociale se bat între ele. Nu văd binele promovat de lăutele guvernamentale, decât răul de după plata coșului din supermarket.
Poate că niciodată n-a existat o atât de mare tensiune în societate. Mai mulți factori converg. Interesul puterilor economice de a avea mână de lucru ieftină. Caii troieni din cetate, puși să dea tot din casele românilor. Serviciile care încaieră grupurile sociale. Prea marea iubire de străini. Și nu în ultimul rând, frica de împărtășanie și de comunicare a faptelor bune, toate duc la disoluția programată a unei națiuni, altădată eroică.
Ce greutate are o mână de țară?
Chemați să ucidă “ciuma roșie,” tefeliștii suferă azi de depresie, după alungarea idolilor din turnul de fildeș. Marii admiratori de ficuși prezidențiali strănută la praful noii guvernări. Au ales iluzii, acum culeg disperări. Mai mult nici că s-a putut.
Ne-au îngropat aurul, ne-au dus fiii în bejanie, ne închid minele, în numele victoriei programate a pământului asupra oamenilor.
E adevărat că unii dintre semeni și-ar vinde și țarina strămoșească, dacă ar veni vreun investitor imobiliar.
citește și: Freza TikTok – inspirată de la împărații antici
O mână de țară. Atat a mai rămas din binele, neamul și patria.
Un artist din Brașov trimite de ani de zile elitelor cutiuțe mici, în care – precum o taină – cuibărește, cu tot sufletul, un lut modelat de degetele sale, învelit în tricolor.
Horia Țigănuș, pentru că despre el e vorba, și-a educat fiul în dragostea de neam, Rege și țară. Pentru el, simplitatea e suprema ofrandă adusă eroilor.
Ar fi putut să picteze luna, caii verzi pe pereți, să pună tușe grele pe realitățile imunde, să sculpteze nuri sau să deseneze gâturi înhermine, dudui galante sau feciori simandicoși, dar a ales simplitatea “în semnul Crucii.”
“Mâna de țară” a artistului brașovean a ajuns la mulți. Tare ar mai fi vrut să i-o înmâneze și Regelui, pe care l-a considerat cel mai bun și cu har conducător român, dar n-a fost să fie.
Pictează cu lumină pentru a nu mai fi beznă în mințile unora.
Cât valorează o mână de țară?
“Mâna de țară” are o imensă încărcătură energetică. Mulți sunt obișnuiti să joace între degete talismane, să plimbe-n palme pietre vrăjite, să strângă magneți chinezești, dar nu au încercat niciodată să strângă mâna artistului, să-i citească în ochi credința și să-i mărturisească păcatul că nu l-au cunoscut. Însă, niciodată să nu spunem niciodată.
Un interviu cu autorulO mână de țară ar putea compune soldații de teracotă
În inima Ardealului, o mână de om coexistă cu ființa. Brașovul nu e o stație de tranzit. Poate fi o destinație pentru cei care mai cred că nu e totul pierdut.
Operele sale de sub “semnul Crucii” sunt în galerii și în colecții private de pe două continente. Lucrările sale zboară, la fel ca înălțările-i inițiatice, dar el a rămas la Brașov, pentru că niciunde nu poate fi acasă.
Cum ar putea modela lutul altor țări? Modelul său ar putea compune soldații de teracotă ai unor învingători, simbrii de luptă.
Pentru Horia Țigănuș, patria e în ciobul unui artefact, în zorii dimineților și în mâna care-și bate cu credință crucea.
Întotdeauna de ziua de 11 noiembrie, aprindeam un Kent la mormântul Seniorului Coposu. Fiindcă nu m-am învrednicit să purced la drum singur, am zis să reîmpărtășesc crâmpeiul de credință al celui plecat la Domnul. “Nu resemnaţii scriu istoria, ci cutezătorii ei. Prin aceştia, neamurile sunt veşnice,” avea să ne spună mereu Corneliu Coposu.
Horia Țigănuș e cutezătorul. Prin artă, el are ținte, nu semnificații. Zborul e figurativul înălțării, în operele sale. Casele sunt nimbul veșniciei, păsările – sufletele colindătoare.
Poate vă întrebați de ce nu pictează figuri? Doar Regele s-a bucurat de acest privilegiu.
Căutați artistul! Strângeți “mâna de țară.” Ca să nu mai rătăciți!
Vocile lumii
Horia Țigănuș
Artist
“Am venit pe lume în Brașov, în anul în care alții se străduiau să ajungă pe Lună. Încă pretind că nu am înțeles “mersul lumii”. Expun în colecții particulare pe două continente. Într-o lume ca asta, am închipuit un ansamblu de lucrări numit “În semnul Crucii”. Încerc și eu, ca voi, să facem ceva plăcut lui Dumnezeu. Odată, la slujbă, am văzut o femeie care-și făcea cruce cu mâna stângă… pentru că doar pe aia o avea”, a spus artistul Horia Țigănuș.
