6.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăOp & EdNouriel Roubini prevestește venirea mamei crizelor economice

Nouriel Roubini prevestește venirea mamei crizelor economice

Niciun economist de marcă sau vreo instituție de consultanță financiară nu s-a hazardat în predicții asupra viitorului. Economistul Nouriel Roubini, supranumit “profetul crizei,” riscă o previziune: se profilează apariția “mamei crizelor economice.” El a prevăzut-o pe cea din 2008, încă din anul 2005.

După ani de politici fiscale, monetare și de credit extrem de prietenoase, asociate unor supra-producții de mărfuri, presiunile stagflaționiste pun acum apasă acum asupra unui munte masiv de datorii din sectorul public și privat. Mama tuturor crizelor economice se profilează, iar factorii de decizie politică nu pot face nimic în privința asta,” scrie Nouriel Roubini în Project-syndicate.org.

“Economia mondială se îndreaptă spre o criză fără precedent, cu mărirea datoriilor, în urma exploziei deficitelor, împrumuturilor și a efectului de levier din ultimele decenii”, mai spune profetul crizelor.

Supraplinul de datorii îneacă motorul economiei

În timp ce băncile centrale încearcă să domolească spiralele inflaționiste, sectorul privat se umple de datorii. Ipotecile, creditele de consum, leasing-urile, împrumuturile pentru studenți, creditele personale ale întreprinderilor și corporațiilor au atins un nivel fără precedent, mai spune Roubini.

“În sectorul public, obligațiuni guvernamentale, provinciale, locale și alte datorii la termen, precum și cele moștenite, cum ar fi asset-urile nefinanțate din schemele de pensii, cresc tot mai mult,” este de părere Gurul crizelor.  

citește și: Ce ascunde afacerea “Green Deal”?

Privind doar datoriile cunoscute, cifrele sunt uluitoare. La nivel global, datoria totală a sectorului privat și public – ca pondere din PIB – a crescut de la 200 % în 1999 la 350 %, în 2021. În economiile avansate, raportul este acum de 420 % și de 330 % în China. În Statele Unite, este de 420 %, mai mare decât în ​​timpul Marii Depresiuni și după cel de-al Doilea Război Mondial. Desigur, datoria poate stimula activitatea economică, dacă creditorii investesc în capital de lucru (utilaje, locuințe, infrastructură publică), surse care oferă venituri mai mari decât costul împrumutului, dar nu se întâmplă așa, mai zice Roubini.

Împrumuturile luate pentru a finanța cheltuielile sunt calea sigură spre faliment.

Roubini prevestește venirea mamei crizelor economice
Haosul de pe Wall Street și criza financiară, pictură de Tos Kostermans
 

Mai mult decât atât, investițiile în „capital” pot fi, de asemenea, riscante, indiferent dacă creditorul este o persoană fizică, ce cumpără o casă la un preț umflat artificial, o corporație care încearcă să se extindă prea repede, indiferent de profituri sau un guvern care cheltuiește banii pe „elefanți albi (proiecte de infrastructură extravagante, dar inutile)”.

Explozia ratelor de îndatorare nesustenabile a implicat că mulți debitori – gospodării, corporații, bănci, fonduri de investiții, guverne și chiar țări întregi – să se transforme în „zombi” insolvabili, care erau susținuți de rate scăzute ale dobânzilor.

Zombilicii, abramburicii minunatei lumi noi capitaliste

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu termenii, Zombii sunt acele companii care câștigă bani doar pentru a-și susține activitatea, dar nu pot să-și plătească datoriile.. Acestea nu dețin capital suficient pentru investiții, în vederea stimulării creșterii economice. De obicei, astfel de companii plătesc dobânzi mai mari decât celelalte, care s-au dovedit solvabile, de-a lungul timpurilor. „Acareturile” Zombii sunt dependente de bănci pentru finanțare, fiind principalul lor furnizor de viață. Aceste organizații lucrative mai sunt cunoscute și ca „morții vii.”

citește și: „Glorie”, Americii / Europa, pusă pe butuci la București

Atât în ​​timpul crizei financiare globale din 2008, cât și în timpul crizei COVID-19, mulți agenți insolvabili, care ar fi dat faliment, au fost salvați prin politici cu dobânzi zero sau negative, precum și prin granturi guvernamentale. „Dar acum, inflația a pus capăt acestei dimineți financiare a morților,” mai apostolează Roubini. Odată cu majorarea ratelor dobânzilor, Zombii se confruntă cu creșteri puternice ale costurilor datoriei și nu se pot redresa. Împreună cu altele, compun torentul insolvabililor, adică al celor care se lasă duși la cimitir, dar refuză să fie îngropați.  

Poarta de intrare în infernul crizei e deschisă: intră cine vrea, iese cine mai poate

Nouriel Roubini prevede revenirea stagflației (inflație ridicată, asociată unei creșteri economice slabe). Această poartă de intrare în Infernul crizei a mai apărut prin anii 1970. Dar cel puțin atunci, ratele dobânzilor erau foarte scăzute.

Astăzi, ne confruntăm cu situații comparabile anilor ‘70  (șocuri stagflaționiste), reprezintă punctul de vedere al celebrului economist american.

El mai spune: “și de data aceasta, băncile centrale nu pot reduce pur și simplu ratele dobânzilor pentru a stimula economia. La urma urmei, economia globală este lovită de șocuri negative de durată, privind aprovizionarea cu materii prime, pe termen scurt și mediu. Toate acestea reduc creșterea și ridică prețurile, precum și costurile de producție.”

Pe măsură ce bulele acțiunilor explodează, ratele datoriei cresc, iar veniturile ajustate în funcție de inflație scad, atât la nivelul angajaților, cât și al companiilor, se prefigurează o cădere a cumpenei economice.  

Băncile centrale încă mai intubează organismele pieței. Până când?

“Având în vedere că guvernele nu sunt dispuse să ridice taxele sau să-și diminueze cheltuielile publice pentru a-și reduce deficitele, pierderile băncilor centrale vor fi din nou resimțite”, mai spune economistul.

“Poți păcăli pe unii o vreme, dar nu poți păcăli oamenii tot timpul,” reprezintă și în aceast spațiu, încorsetat de cifre, dar înfundat în necunoscute, o vorbă de duh.

“Odată ce băncile nu vor mai controla puseele inflaționiste, costurile nominale și reale ale împrumuturilor vor crește” – reprezintă principala concluzie a economistului american, de origine turcă.

VOCILE LUMII

Nouriel Roubini

Economistul care a prevăzut criza din 2008

Roubini prevestește venirea mamei crizelor economice

Nouriel Roubini este profesor emerit de economie la Stern School of Business de la Universitatea din New York, fiind economist șef la Atlas Capital Team, CEO Roubini Macro Associates, co-fondator TheBoomBust.com și autor al cărții MegaThreats: Zece tendințe periculoase care ne periclitează viitorul și How to Survive Them (Little, Brown and Company, 2022). El conducea Consiliul Consilierilor Economici de la Casa Albă, în timpul administrației Clinton și a lucrat pentru Fondul Monetar Internațional, Rezerva Federală a SUA și Banca Mondială. Site-ul său este NourielRoubini.com și este gazda emisiunii NourielToday.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Spectacol cosmic: O sondă NASA va survola Soarele, în Ajun de Crăciun, la o distanță record

Această apropiere extraordinară de Soare face parte din misiunea sondei de a studia atmosfera solară Sonda spațială Parker, dezvoltată de NASA, atinge pe 24 decembrie,...

Marcel Ciolacu: Dobânzile externe la care se împrumută România au început deja să scadă

Premierul a lansat un mesaj de încredere către mediul privat românesc și investitorii străini În cadrul primei ședințe a Cabinetului, premierul a subliniat importanța stabilității...

Junior Centenar: Programul de economisire pentru copii, ocolit de români. Sub 150.000 de beneficiari în 5 ani

Valoarea medie economisită per copil este de 3.592 lei Lansat în 2019, programul de economisire Junior Centenar, destinat copiilor din România, rămâne neatractiv pentru majoritatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă