7.8 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăOp & EdNicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția de rating Fitch i-a acordat Bucureștiului “rating A,” cu peste patru puncte mai mult decât România, catalogată la  ”BBB-,” de mai mult timp.

Orice jurnalist de condiție poate accesa site-ul Agenției: https://www.fitchratings.com/entity/bucharest-city-of-83584691#ratings!

Printr-un simplu click se demonstrează cât de gogonat e anunțul primarului capitalei.

Presa obedientă a preluat pe nemestecate minciuna edilului aflat în cursă pentru un nou mandat. El poate câștiga doar pe greșelile adversarilor. Titluri de gen: «Bucureștiului este situat la patru trepte deasupra ratingului României» au invadat internetul.

Nicolae Ciucă: să fim vigilenți la dezinformare!

Recent, fostul prim ministru Nicolae Ciucă, prezent la Summitul Digitalizării, organizat de ICI, cea mai veche instituție de tehnologie a informației din România, a solicitat audienței să fie vigilentă la atacurile cibernetice, la dezinformările și manipulările de pe internet.

Anul trecut, generalul Rog, directorul Centrului Național Cyberint din cadrul Serviciului Român de Informații, a amenințat că, în anul 2024, vor fi închise site-urile care promovează mistificări. Se pare că țintele sale sunt doar publicațiile suveraniste, de cele progresiste nu se atinge, semn că factorul extern, care stipendiază partidele neomarxiste, e încă puternic în SRI.

Imensul fake-news promovat de edilul ambasadei a fost rostogolit de presa mainstream, pe nemestecate. UM-urile de presă s-au întrecut să laude victoria a la Pirus a lui Nicușor Dan.

De ce dezvoltarea Bucureștiului stagnează?

Dar pentru minima înțelegere, orice ziarist ar fi putut citi ce scrie ultimul raport al Fitch despre București sau Legea finanțelor publice, care precizează clar care e nivelul maxim de îndatorare al unei primării. Cât are Bucureștiul? De ce nu este o mamă bună pentru investitori? Din ce motiv capacitatea de dezvoltare a capitalei stagnează de patru ani? Răspunsurile se găsesc în acțiunile permanente de blocaj, instituite de edilul progresist care se laudă acum cu ce n-are.

Revenind la ultimul raport Fitch, acesta explică de ce nu s-a schimbat nimic, deși primarul general a revizuit forma, nu fondul problemei, slobozind cea mai ordinară minciună electorală.

Inquam Photos/Saul Pop

“Afirmația reflectă viziunea neschimbată a Agenției Fitch, conform căreia performanța operațională și ratele de îndatorare ale orașului vor rămâne în concordanță cu cele din ultimii ani. Acest lucru se întâmplă în ciuda presiunilor asupra bugetului său, care decurg din inflația încă ridicată și implementarea unui plan de investiții ambițios,” se scrie pe site-ul agenției.

citește și: Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Ca urmare, dobânzile la creditele și obligațiunile municipalității rămân la fel de mari. Recent, edilul a luat un nou credit de 150 de milioane de lei, pentru garanții de capital, cu maturitate la zece ani. Asta pe lângă creditul de investiții de 300 milioane de euro de la BEI. În ciuda declarațiilor sale, în motivația juriului Agenției, se spune că veniturile bugetare sunt mici, iar investițiile se fac doar dacă există bani de la guvern sau de la Uniunea Europeană. Bucureștiul se confruntă cu riscul de a nu găsi surse de refinanțare pentru rambursarea creditului de 2,22 miliarde de lei (54 % din datoria publică, la sfârșitul anului 2023), mai scrie raportul.

Cum se urcă pe scara Fitch?

Scala de rating de credit a Fitch pentru emitenții emisiunilor de obligațiuni variază de la „CCC,” “D” și “BB” (grad speculativ), la BBB – cu un +/- și ”AAA,” cel mai înalt grad.

Evaluările „BBB” indică faptul că așteptările cu privire la riscul de nerambursare a datoriilor sunt în prezent scăzute. Capacitatea de plată a angajamentelor financiare este considerată adecvată, dar este mai probabil ca – în condițiile economice sau comerciale nefavorabile – aceasta să fie afectată.

România, la fel ca Bucureștiul, stagnează la BBB-, de mai mulți ani. Indicele reprezintă un risc scăzut, până la moderat, de neplată a creditelor. Revenind la cel mai mare fake-news din anul 2024, rămâne ciudată dubla măsură a luptătorilor împotriva fake-news-urilor.

Instuții ale statului român blochează site-uri care prezintă informații neconforme establishment-ului militar euro-atlantic, dar nu descoperă minciunile cât casa, care aduc foloase (electorale) necuvenite edilului progresist.

Primarul stagnării

Mandatul lui Nicușor Dan a fost al stagnării. Bucureștiul avea înainte de a fi el primar, 36 % din PIB. După patru ani, raportul a scăzut dramatic: doar 27 %, potrivit unei analize de profil.

Conform analizelor Fitch, Bucureștiul are același rating BBB-, la fel ca Reșița, Oradea, Brașov, Mexico sau Curaçao, un stat insular mic din Marea Caraibelor. Ratingul Capitalei rămâne același de patru ani încoace, indiferent de comunicarea publică. E vorba despre cât de sigure sunt împrumuturile, fiindcă finanțatorii își doresc banii înapoi, plus dobânzile aferente, destul de mari, față de alte capitale europene, explică un analist financiar.

De ce niciunul dintre adversarii săi n-a sesizat minciuna? Să fie atât de mare batista pusă pe țambal?

VOCILE LUMII

Barikada

“În mod evident, greșeala este exclusă pentru un matematician abil ca Nicușor Dan. Edilul Capitalei avea nevoie să-și ridice la fileu un aspect pozitiv, care ar putea fi legat de administrarea Capitalei, și nu oricând, ci într-un moment greu, în care Cîrstoiu îl asaltează cu tot felul de instantanee din Metrou, iar Piedone îi poluează zen-ul cu fum de jumări trase pe grătar,” scrie Barikada, într-un articol intitulat Nicușor Dan minte de îngheață ratingul.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Soluții Eficiente pentru Managementul Deșeurilor

Într-o lume care acordă o importanță din ce în ce mai mare sustenabilității și curățeniei, alegerea corectă a coșurilor de gunoi și a pubelelor...

Soluții Eficiente pentru Managementul Deșeurilor

Într-o lume care acordă o importanță din ce în ce mai mare sustenabilității și curățeniei, alegerea corectă a coșurilor de gunoi și a pubelelor...

Germania, pregătită să devină centru logistic NATO pentru frontul de est: zeci de mii de militari și măsuri de apărare

Conform documentului „Operationsplan Deutschland”, de 1.000 de pagini, Germania ar urma să joace un rol esențial în strategia NATO, găzduind până la 800.000 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă