7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăOp & EdNe paște un nou Război rece!

Ne paște un nou Război rece!

Ne paște un nou Război rece! Summit-ul NATO de la Bruxelles a arătat lumii cât de veseli pot fi marii bărbați ai lumii la parastasul democrației de tip liberal. Râd și se veselesc. Naivii îi admiră. Prostimea nu știe că marii lideri au decis lansarea unui nou Război rece.  

La auzul știrii că NATO nu se va implica în războiul din Ucraina, găinușele mele s-au zbârlit iute de fericire. Până și Valery Kuzmin, ambasadorul Rusiei la București, era interesat zilele trecute ce mai fac orătăniile mele. I-am spus sec: sunt protejate de umbrela NATO.

N-avem de ales! -își zic penele de lebădă. “Suntem privilegiate. De partea bună a istoriei. Avem la vârful Alianței Nord Atlantice un român, Mircea Geoană.” Președintele  Klaus Iohannis s-a întrecut cu glumele, în dialogul cu Joe Biden. “Ești tare în țara mea,” zise dulapul. Really? “Yes, Sire! Apăreți și pe pungile de napolitane Joe.” Și au râs cu lacrimi. Râsul fals al brockerilor de suflete.  

Faptul că noi, românii, suntem de partea cavaleriei care vrea să ia cu asalt Noua Ordine Mondială nu ne îngrijorează. Am fost mai mereu cu învingătorii. Dar acum, când unipolaritatea puterii globale, SUA, se clatină (la fel ca Biden la microfon), noi n-avem opinii. Nu suntem Ungaria lui Viktor Orban, nici Polonia lui Jarosław Kacziński. Ce? Noi mârâim ca ei? Stăm drepți în calea furtunii. Ca scândura, nu pe vârful picioarelor și cu genunchii îndoiți, asemenea sportivilor gata să țâșnească din pluton.

Liderii noștri au o dialectică a închinării, comparabilă cu a struților de la Zoo, când fac selfie-uri cu girafele.

Ne paște un nou Război rece! Noua Ordine Mondială, recunoscută de Biden, nu mai e conspirație

Ca unul care a evadat mai mereu din poză, pentru a vedea mai bine ansamblul, pot remarca îmbățoșarea greilor lumii, ca parii pentru arborii fără rod. Ne paște foametea. “Sătulul nu-i crede flămândului.” Vorba bunicii nu mai e de actualitate.  

O nouă ordine mondială, creată în jurul ideologiei neomarxiste, e de rău augur. Prin izolarea grânarelor lumii și stârnirea conflictelor în punctele fierbinți ale planetei, pline de petrol, sunt asigurate căile pentru o tranziție ușoară de la săracii Europei la și mai săracii ei. Dar cui îi pasă? Românii au stârnit zilele acestea o întrecere cum n-a mai fost; cine e mai zelinist decât altul. Pentru a uita de criza facturilor, cineva înțetește focul rețelelor sociale.

Americanii ne vor aduce în Europa 11 miliarde de mc de gaz lichefiat (un sfert din cât e necesar). De trei ori mai scump ca gazul rusesc. Lumea petrolieră arabă se îndepărtează de SUA.  Azerbaijanul e gata de luat pe sus Nagorno-Karabakh. Arabia Saudită a anunțat o operațiune militară în Yemen. Kurilele sunt în fierbere. China se uită câh la Taiwan. Gorilele africane ale societății în civil sunt gata să dea noile lovituri de stat.

Ne paște un nou Război rece
desen de Ștefan Popa’S

Nu-l interesează pe clămpăul singuratic din poza marilor lumii cum se-nvârte roata morii, nici că bietul român e strâns cu facturile de gât, de și-ar pune ștreangul disperării, dacă n-ar avea un optimism incorigibil.

Suntem cu învingătorii și asta ne conferă o stază ca-n “Moartea căprioarei:” “Seceta a ucis orice boare de vânt / Soarele s-a topit şi a curs pe pământ. / A rămas cerul fierbinte şi gol./ Ciuturile scot din fântână nămol.(…) tată, avem carne!” Bucuria micuțului lui Labiș anesteziază foamea pe moment.

Avem o criză de destin? Nici gând. Doar o poftă nemăsurată de a linge pantofii mai marilor lumii, prin reprezentanți. 

Săracii sărăcesc, bogații se-ndrăcesc

Un nou Război Rece duce la slăbirea democrațiilor firave. Dar ce-l mai interesează pe Iohannis? La vremea aceea va fi cu bastonul lângă șezlongul vilei sale din Florida.

Românii au simțit diferit consecințele fostului Război Rece, de aceea nu înțeleg ce-i paște. În timp ce SUA luptau fățiș contra sovietelor prin declarații războinice și atât, Washingtonul a instalat în America de sud regimuri autoritare de dreapta. Au creat insurgențe la nivel global, plătite cu milioane de vieți. Cine să mai știe cum a orchestrat CIA loviturile de stat din Iran, Guatemala și Chile? De consecințele războiul din Vietnam?

citește și: Traiane, tot securist ai rămas!

Precum azi cu Ucraina, SUA au susținut forțele proxy din Afganistan, Angola, America Centrală și Indonezia. Toate agresiunile au fost justificate de acuzații uneori inventate, de implicare sovietică în astfel de țări și de presupusa nevoie de a apăra „lumea liberă.”

Discursurile lui Biden par a fi leit asemănătoare cu ale foștilor președinți americani din timpul Războiului Rece cu URSS.

După dispariția demonului coronavirus, a apărut demonul de la Kremlin. Există o tehnică ascunsă a marilor puteri: inventarea unei ținte roșii, spre care trag toți, astfel încât afacerile ascunse să nu fie sub radarul lumii.

Loviturile de stat vor fi mai dese decât pandemiile

Acum, când se creionează o nouă reconfigurare a polilor lumii, simplele noastre priceperi geopolitice trag semnalul de alarmă. Au prosperat democrațiile apărate de SUA, în Mexic, Chile, Brazilia? Deloc.

Pentru a înțelege timpurile viitoare, trebuie mai întâi înțelese cele trecute.

O nouă cursă a înarmărilor va spori bugetele militare, iar bogații lumii vor fi și mai bogați, săracii și mai săraci.

Ce să facem noi? Să ne cerem cu demnitate rolulul invitatului de a sta la masă, nu să servim, precum chelnerii, bogații lumii!

Oare de ce niciun lider român nu cere americanilor să aducă investiții în România? Ați văzut vreun servitor care să-și înțeleagă destinul? Citiți “Suflete moarte” și veți înțelege ce vor face rușii.

Vocile lumii

Responsible Statecraft

Publicație geopolitică americană

Ne paște un nou Război rece
Revistă de geopolitică

“Retorica „noi versus ei” și manevrele militare globale care se vor desfășura în anii următori amenință să distragă atenția și resursele de la cele mai mari riscuri pentru umanitate, inclusiv amenințarea cu o nouă foamete. SUA sunt amenințate să se destrame la cusături. A lansa acum un nou Război Rece e o nebunie de prim ordin, ca să nu mai vorbim de incapacitatea de a învăța din istorie” – afirmă Responsible Statecraft.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Călin Georgescu amenință noul Guvern și pe Klaus Iohannis: Veți regreta orice decizie luată împotriva poporului

Georgescu a calificat actuala conducere drept o „haită politică” care a instaurat un guvern „ilegitim” Călin Georgescu, fost candidat la președinție, a lansat o serie...

România a acordat ajutoare de stat de 1,3 miliarde de euro, între 2019-2023, majoritatea investitorilor fiind străini

Principalele sectoare beneficiare au fost industria auto, tehnologia, industria alimentară, producția ușoară și sectorul medical O analiză publicată de EY România arată că, în perioada...

Biletul de metrou s-ar scumpi considerabil de la 1 ianuarie 2025

Metrorex intenționează să majoreze tarifele pentru călătoriile cu metroul începând cu 1 ianuarie 2025, potrivit unui proiect publicat de Ministerul Transporturilor. Această ajustare ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă