În viziunea mea, ce trebuie să facă el acum seamănă cu muncile lui Hercules. Nu ştiu dacă sunt tot 12, ca ale eroului mitologic. Nici nu contează aşa de mult asta. Nici nu cred că Ludovic Orban e un Hercules al timpurilor moderne.
Cred că până acum a fost cel mai potrivit să facă ceea ce a făcut. A fost în elementul lui, cum va fi şi în continuare, câtă vreme este vorba despre negocieri de culise, la care e foarte performant.
Nu ştim însă cât de bun va fi ca premier în funcţie, dacă va trece de furcile caudine ale votului din Legislativ. Misiunea sa este mai dificilă decât a lui Ciorbea, în 1997, ori Boc, în 2009 – 2011. Cert e că tot ce va face va genera un puternic decont electoral. Din acest motiv, va fi obligat să îmbine cu prudenţă scopurile sale electorale cu interesele României.
Închiderea bugetului pe anul acesta cu maximum 3% din PIB şi proiectele Legii bugetului de stat şi Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 vor fi prima misiune foarte dificilă.
Nu ştim în acest moment ce lasă PSD în vistieria statului. Pot fi acolo sirene dând din coadă, ori şobârlani cu ochii roşii, injectaţi de foame, ca în distopia lui Orwell, „1984”.
Îmi e imposibil să-mi dau seama cum şi de unde va scoate oricine 2,99% din PIB, anul acesta. Execuţia bugetară la nouă luni a dat un deficit de 16,8 miliarde de lei, reprezentând 1,77% din PIB. De obicei, ultimele trei luni din an sunt caracterizate prin deficit bugetar mare.
Cred că Orban va fi obligat să facă exact ceea ce el şi Florin Cîţu au criticat la PSD: să amâne formal, pentru debutul anului viitor, marile plăţi ale ultimei părţi a acestui an. Altfel, deficitul bugetar va sări spre 4%, iar decontul politic va fi imediat. Şi dur.
Mă îndoiesc că are timp să elaboreze ca lumea proiectele bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2020 până la finalul anului.
Oricum, sunt convins că noul guvern – dacă va intra în pâine anul acesta, ceea ce oricum e foarte problematic – va lucra la cele două proiecte până în ultima zi a anului şi probabil că legile vor ieşi (dacă vor ieşi) la începutul anului 2020.
După cum acţionează majorităţile relative, conjuncturale din actualul legislativ, e posibil ca aceste proiecte să fie puternic modificate (ca să nu spun mutilate) de Parlament şi Orban să se trezească, în alt fel, cu o nouă „servită” de la Palatul Parlamentului, cum i s-a întâmplat în anul 2016 şi lui Dacian Cioloş.
OUG 114 (dacă noul cabinet trece de învestitură, închide acest an şi întocmeşte legile bugetului pe 2020) va fi a doua încercare. Nu poţi să abrogi, pur şi simplu, OUG 114, şi gata, pentru că îţi cad o serie întreagă de încasări la buget şi nu mai ai bani să te încadrezi în ţinta de deficit pe anul 2020.
La fel stau lucrurile şi cu supraacciza la carburanţi, oricât de mult şi-ar dori unii să se acţioneze repede. Tot la fel şi cu reversarea aşa-zisei mari revoluţii fiscale (n.n.: OG 79, trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, o aberaţie fiscală).
Motivul – acelaşi: veniturile la buget scad şi la anularea supraaccizei, şi la revenirea contribuţiilor, de la angajat, la angajator.
Ironia face că, la fiecare măsură pompieristică luată de cabinetele Grindeanu, Tudose şi Dăncilă, un cabinet responsabil nu poate reacţiona, pentru a reversa aceste grave erori de politică economică şi fiscală, tot cu măsuri pompieristice.
Dacă este să-l credem pe Ludovic Orban, de fiecare dată, înainte să facă ceva, va discuta cu factorii implicaţi din mediul de business, cu actorii fiscali reprezentativi, va face un studiu de caz, apoi un studiu de impact, va lucra la reglajele fine, apoi va acţiona. Tot acest proces mănâncă timp.
Mai apoi, la lege scrie că măsurile fiscale luate peste noapte sunt derogări şi ele trebuie luate cu un decalaj de şase luni, când modifici Codul Fiscal. Ce va face Cabinetul Orban? Va continua cu derogările, pentru că se grăbeşte, ori va fi acuzat că nu schimbă repede enormităţile ticluite de Teodorovici & Co.?
În fine, în toamnă, urmează altă vamă, cea mai grea: plata pensiilor mărite. Punctul de pensie se majorează enorm, cu 40,3%. 130,64 miliarde de lei, pentru tot anul. Enorm. Pensiile acestea trebuie să fie şi actualizate cu rata inflaţiei, lucru care se face sub efectul legii. Deci… cel puţin 27,79 miliarde de euro numai pentru pensii!
De unde scoate România aceşti bani? Experţii şi-au stors minţile anul acesta să găsească un răspuns şi nu au reuşit. Nici unul nu ştie cum se va proceda. Iar dacă totuşi se vor găsi resurse, se pune problema dacă vor mai rămâne şi bani pentru investiţii.
Dacă Ludovic Orban decide să amâne pentru 2021 mărirea cu 40,3% a punctului de pensie, va deconta politic. Dacă măreşte punctul de pensie, trebuie cumva să scoată cămaşa prin altă parte.
Cred că auditul iniţial (pe naraţiunea „ce am moştenit de la Cabinetul Dăncilă”) trebuie continuat, de la începutul anului viitor, cu un audit instituţional, pe toată instituţia guvernamentală. Pe verticala şi pe orizontala acesteia, de la cancelaria premierului, până la ultima deconcentrată din Vaslui.
Am afirmat acest lucru şi prin 2006, despre Cabinetul Tăriceanu de atunci. Nu s-a făcut. Rezultatul s-a văzut în anii 2009 – 2010, când s-a tăiat cu halebarda, pentru că nu se ştia ce este în vascularizaţia instituţiei guvernamentale.
Dacă s-ar fi ştiut, s-ar fi putut face o restructurare microinstituţională inteligentă, cumpănită, treptată, fără dureri sociale majore, directe, fertile propagandistic. Acum, un astfel de audit e obligatoriu, cred eu. Altfel, va ieşi un scandal de zece ori mai mare decât cel din anul 2010.
Este clar că sunt prea mulţi proptiţi prin ministere, agenţii, direcţii, autorităţi ş.a.m.d.. Mă îndoiesc că totul va merge uns dacă vor fi daţi afară proptiţii PSD. Lucrurile sunt mult mai profunde.
Mai ţinem minte ce s-a întâmplat acum vreo 10 ani, când ministrul Finanţelor a încercat să desfiinţeze cooperativa de prime ilegale din ministerul său? Toţi funcţionarii MFP au fost în stradă a doua zi.
Una dintre cele mai complexe misiuni va fi informatizarea sistemului şi cartea de căpătâi a lui Florin Cîţu, dacă va fi ministrul Finanţelor, va fi informatizarea ANAF. Printre alte cauze, să dau exemplul cel mai simplu şi poate cel mai important: ţinta de TVA încasat.
Aceasta poate reprezenta cea mai importantă sursă de încasări suplimentare a Cabinetului Orban. Polonia a avut rezultate spectaculoase implementând sistemul informatizat SAF-T.
Întrebarea este dacă noi avem capacitatea de implementare remarcabilă demonstrată de Polonia, pentru că noi va trebui să implementăm simultan şi mediul informatizat în care să funcţioneze ca ceasul elveţian acest SAF-T.
Fără nici o glumă, situaţia în care sunt acum Ludovic Orban şi echipa lui îmi aduce aminte de romanele de capă şi spadă financiară ale scriitorului american Paul Erdman. Vor fi momente extrem de grele şi tensionate.
Evident, dacă asimilăm faptul că mediul politic va fi liniar, în trendul de acum. Ceea ce ar putea fi, desigur, o copilărie.
