Înaintea primului meci din Campionatul European, de la München, presa din Ucraina spunea că echipa României este „foarte slabă, formată din jucători de Serie B și mercenari din Orientul Mijlociu”. Cu atât mai mare bucuria victoriei, după ce săracii șaormari i-au înțepat de trei ori. Nicolae Stanciu, Răzvan Marin și Denis Drăguș au trimis trei decisive, pentru ca trupa de stranieri ai lui Serghei Rebrov să plece la vestiare cu onoarea zdrelită.
Înaintea partidei, antrenorul albaștrilor n-a avut dispoziție să mulțumească poporului român pentru efortul susținerii armatei ucrainiene. N-a avut chef. A privit trupa lui Edi Iordănescu de sus.
Magnifica galerie română a dat o probă culturală în Marienplaz, purtând cu demnitate numele naționalei, ore-n șir pe buze, în locul unde mai mereu sfârâie Weisswurst-ul și se ridică șnapsurile în cinstea gloriei bavareze.
Pe fosta Allianz Arena (astăzi Fussball Arena), peste 30.000 de suporteri ai naționalei României, purtând tricouri galbene, au ridicat un imn de slavă săracilor lui Iordănescu.
Așa cum am spus și înaintea partidei de luni, după douăzeci de ani de la triumful Generației de Aur, trebuia să se spargă promiscuitatea, umoarea și depresia colectivă. Săracii și-au depășit condiția, intrând triumfători în scenă, uitându-și la vestiare condiția.
Dacă Stanciu, Marin sau Drăguș adună cu greu zece milioane, toți trei, ca valoare pe transfermarkt, doar Mihailo Mudrik costă 70 de milioane de euro. Avea dreptate presa hapsână din Ucraina: niște săraci. Oleksandr Zincenko (27 de ani), fundașul stânga al lui Arsenal, al doilea cel mai bine cotat jucător din lotul Ucrainei (38 de milioane de euro potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt), a fost mai temperat înainte de meci. Nu baș ne-a disprețuit ca și ceilalți.
„Săracii” lui Edi au intrat în teren fără complexe de putere, doar cu gândul de a nu fi umiliți în fața propriilor suporteri. Au arat terenul, parcă erau cablați la energie. Aveau o resursă permanentă, nevăzută, care le împrospăta apetitul de joc.
Nicușor Stanciu, starul presei occidentale de azi, parcă a fost reîncarnarea lui Gică Hagi. A tras din unghiuri imposibile, n-a lăsat balonul să se odihnească pe firul ierbii, ar fi putut da un gol de kinogramă, doar bara i s-a împotrivit.
Răzvan Marin părea un spiriduș viu, permanent în stare să-l anihileze pe Mudrik, aflat pe tot terenul. Doar pe Lunin l-a trimis după țigări, cum se spunea mai demult pe arenele de fotbal.
Curios e că jucătorii ucrainieni au avut posesia balonului în proporție de peste 66 %, dar cele trei goluri – Trei, Doamne, și toți Trei – au fost marcate de săracii lui Iordănescu. În primele douăzeci de minute, credeam că sunt împiedicați, fără nicio viziune sau vreo legătură de joc. A trebuit ca Nicușor Stanciu să-și redescopere starea de marmotă, pentru ca turbo-sistemul lui Edi Iordănescu să se agreeze.
Printr-o matematică inginerească, posedând instrumentele nevăzute ale alchimiei, antrenorul tricolorilor a scurtcircuitat câmpul tactic al adversarilor, găsind resurse nebănuite în liniile centrale și de vârf ale echipei sale, pentru a închide în necuvânt tabela și scorul final.
Măsurând valoarea simbolică a Ucrainei de azi, un stat pe care poporul român l-a ajutat, rupându-și de la gură, dar fără ca mulțumirile să se întoarcă, se pare că victoria lui Edi Iordănescu e cea mai prestigioasă din istoria Naționalei de fotbal a României, de la aventura uruguayană încoace. Cel mai categoric rezultat cu o echipă mult titrată și lăudată.
Precum un chinez bătrân, Edi Iordănescu a strâns șarpele în jurul lui și a ticluit marea ripostă a celor mai puțin laureați și mai mult însuflețiți să lupte pentru a ieși din sărăcie.
Bogații nu le cred săracilor și de aici, întreaga aroganță a stranierilor lui Rebrov, umiliți și trimiși să numere cărăbușii din calendarul gloriilor pierdute.
Pentru cei care nu mai pot de mila jucătorilor ucrainieni, trebuie să le amintim cota și echipa unde joacă vedetele plânsei Naționalei albastre: Oleksandr Zincenko (Arsenal / 38 milioane de euro), Artem Dovbik (Girona / 35 milioane de euro), Mihailo Mudrik (Chelsea / 35 milioane de euro), Gheorghii Sudakov (Șahtior Donețk / 35 milioane de euro), Ilia Zabarnîi (Bournemouth / 32 milioane de euro), Viktor Țigankov(Girona / 30 milioane de euro), Lunin (Real Madrid).
Asta ca să înțelegem cine pe cine trebuie să deplângă.
Marea cavalerie a Ucrainei n-a nimerit decât de două ori poarta amărâtului Niță, mânuța de om de altădată, rămasă fără părinți, muncind în fabrica de cozonaci să aibă și el de-ale gurii. Azi, fereacă porta de cleștar cu vână de fierar calificat.
Să știi, Edi Iordănescu, nimbul din scaieți devine cunună și apoi coroană! Cu atât mai savuroasă victoria, cu cât e modelată de săraci ce nu și-au dat nimbul de slavă prin cluburile de fițe ale bătrânului Occident, pe vreo baragladină de premianți ai lumii.
P.S. Multimilionarii din lotul Ucrainei l-ar fi scos pe Serghei Rebrov din vestiar de nervi, conform Bild.
VOCILE LUMII
“Niță (portarul naționalei de azi a României) din Chiajna să fie eroul Europei fotbalistice! Văd tot felul de povești motivaționale ale fotbaliștilor crescuți de mici la marile cluburi europene. Și-l văd pe Niță în poarta Naționalei. Florin, rămas fără părinții care i-au murit când era copil, ambala cozonaci la o fabrică din Chiajna.
“Eram o mână de om pe străzi, in frig. Mergeam cu bănuții câștigați la fabrică, să caut de mâncare. Eram singur. Mă știau toți din Chiajna,” zicea Niță într-un interviu…
Niță de România să fie speranța! Pentru că cine a văzut speranța, n-o mai uită!”
scria Dan Negru, într-o postare pe Facebook.
