În timp ce euforia intrării României în NATO nu se mai oprea, o entitate guvernamentală era de acord cu un articol scandalos din contractul de privatizare al Petrom. Austriecii au impus românilor condiționarea prealabilă reciprocă a intenției listării acțiunilor românești pe bursa americană sau vânzarea părților rămase vreunei entități din SUA. Proaspăt intrați în NATO, birocrații de la București făgăduiau – scripta manent – în contractul OMV-Petrom, că statul nu-și va vinde niciodată acțiunile vreunui consorțiu american.
Cum a fost posibilă această extravaganță? SRI a tras semnalul! Dar politicienii și-au văzut de drum.
Anul 2004 era an electoral. Adrian Năstase era prim ministru. Conducea autoritar o țară. Era ca și ales președinte, doar că Traian Băsescu, primar general al Bucureștiului, la acea vreme, a știut când și unde să pună o lacrimogenă și să-i strice feng-shui-ul liderului PSD, prin înlăturarea din cursa prezidențială a lui Theodor Stolojan, un contracandidat confortabil.
Asta se întâmpla în anul de grație 2004, ultimul an al guvernării Adrian Năstase.
La trei luni de la aderare în NATO, o entitate guvernamentală e anti-americană
Actul aderării României la NATO a fost semnat în ziua de 28 martie 2004. După nici trei luni, în ziua de 2 iulie 2004, o entitate guvernamentală era de acord cu prevederea, impusă de austrieci, ca acțiunile rămase statului să nu fie vândute niciodată unei companii americane. Uluitor, ați zice.
Dar contextul era altul. Austria era un cap de pod al intereselor rusești în Europa Centrală și de Răsărit.
Cancelar al Austriei la acea vreme era Wolfgang Schüssel. Un șef de guvern conservator. Păstra relații cordiale cu Moscova. Creditele date de băncile austriece investițiilor din Rusia luau avânt. Statul austriac deținea, prin holdingul Österreichische Beteiligungs AG, 24,9 % din acțiunile OMV, 43,1 % erau la purtător – free float. Multă lume crede și acum că aici se ascundeau banii rușilor. Speculațiile nu au fost niciodată confirmate.
CITEȘTE ȘI: Privatizarea Petrom – o afacere transpartinică (I)
Originea obligativității
Cert este că Wolfgang Schüssel, după ieșirea din politică, a „eșuat,” asemenea altui cancelar german, într-un board al unei companii rusești, mai precis în Lukoil.
Din altă perspectivă, se pare că OMV ar fi luat credit pentru a achita contravaloarea celor 51 % din acțiunile Petrom de la o bancă elvețiană. Surse austriece susțin că, la acea vreme, era o cutumă impusă de bancherii din Țara Cantoanelor ca banii împrumutați să nu fie investiți în SUA. Poate fi o variantă, pe care nu o cred și nici nu o susțin.
Cu un turn-over de 853 de milioane de Euro, în anul 2003, cu greu putea achita 640 de milioane statului român (de fapt, prin compensarea cheltuielilor de mediu, n-a scos din buzunar mai mult de 300 de milioane, în vara anului 2004).
În ciuda unei propagande mincinoase, Petrom avea peste 140 de milioane de euro în cont, în ziua privatizării, susțin surse credibile. Deci, banii de acasă ai austriecilor erau tot mai mici.
Fostul manager de succes a fost înlocuit de acoperiți SIE
În 2002, când Ion Popa era manager general, Petrom avea 78.000 de angajaţi, acum sub 8.000, deh ”eficiență.”
În ciuda propagandei că societatea comercială de stat era mulsă de acoliți, fostul manager al Petrom, Ion Popa a reușit profituri uriașe: 97,467 milioane de Euro, în 2001, 65,37 mil, în 2002 și 35,03 mil, în 2013. Guvernanții l-au schimbat din funcția de manager, pentru că se opunea privatizării colosului energetic.
Pentru a-și mări capitalul provenit din tranzacțiile bursiere, OMV a anunțat cu pompă mare intenția de a privatiza Petrom, astfel că în ziua de dinaintea semnării contractului, acțiunile au crescut cu 77 %.
Penal în Austria, decorat în România
Privatizarea Petrom a fost gândită și pusă în pagină de Wolfgang Ruttenstorfer, fost secretar de stat la Ministerul finanțelor, din partea social-democraților. Din ianuarie 2002, era CEO-ul OMV. În timpul mandatului său, OMV și-a extins prospecțiunile în Rusia. Poate că buclucașa prevedere din contractul OMV-Petrom a fost impusă chiar de el.
Interesant e că Traian Băsescu era un critic dur al privatizării. Avea să-l acuze pe Adrian Năstase de lașitate, după mulți ani de la parafarea tranzacției.
citește și: Privatizarea Petrom – o afacere transpartinică (II)
Contractul a intrat în vigoare, doar după ce Parlamentul României a promovat Legea 555 din 4 decembrie 2004. Era vremea de final a mandatului PSD. Alianța DA, PNL-PD, câștigase alegerile. Se consumau ultimele zile ale vechiului Parlament. Interesant e că niciun deputat sau senator al partidului lui Traian Băsescu nu s-a abținut de la vot. Deși nu s-a întrunit quorumul, legea a fost promulgată de viitorul critic al tranzacției comerciale și politice.
Wolfgang Ruttenstorfer a ajuns un fel de Dumnezeu austriac al României. Pentru o bună cooperare cu sistemul ocult din țară, i s-au livrat directori români cumsecade: Adrian Băicuși, Mariana Gheorghe, Răzvan Niculescu, apropiați ai SIE.
Dedulcit la “dor mărunt,” Wolfgang Ruttenstorfer era să-și piardă și familia. Prea se obișnuise cu bunăciunile românești. Acoperit de băieții pădurilor lui Traian Băsescu, a creat o adevărată rețea de influență prin media, influenceri și politicieni. Practic, sub autocratica sa domnie, străjuită de discipolii pădurilor, a fost stat în stat.
Decoratul n-a știut să cânte Rapsodia maghiară
Crezând că-i merge și în Ungaria, a încercat, în anul 2009, să vândă participațiunile OMV de la Mol Ungaria. S-a trezit cu un dosar penal. Deși a declarat că OMV nu vinde cele 21 % acțiuni de la Mol, a cumpărat acțiuni OMV în valoare de 620.000 de euro, în preziua vânzării. A fost cercetat de către procurori pentru manipularea bursei.
Ca o recompensă, prin decretul prezidențial din 31 ianuarie 2013, Traian Basescu i-a conferit „penalului” Wolfgang Ruttenstorfer, fostul președinte al OMV, Ordinul Național Steaua României în grad de ofițer.
La fel ca în cazul cancelarului Wolfgang Schüssel (retras în Board-ul Lukoil, după pierderea alegerilor), decoratul Ruttenstorfer a eșuat pentru un timp în brațele Gazprom, prin coordonarea business-ului de la Niș, Serbia.
VOCILE LUMII
Grigore Vieru
Poet patriot
„Doi mari vrăjmași are românul: mila pentru străini și ura pentru ai lui,” avea să să spună poetul liric Grigore Vieru.
Grigore Vieru a fost un simbol al credinţei în matricea existenţială a unui popor român unit. Basarabia l-a venerat. Românii l-au lăudat. Toate poeziile sale rămân un imn al uniunii de suflet şi simţire.
