Dacă tot e la modă rescrierea și reinterpretarea operelor literare clasice, parte a campaniei de demolare a valorilor tradiționale, ne-am putea ocupa și noi de răstălmăcirea baladei populare Miorița. E ruginită deja cheia interpretării fataliste, așa că am putea introduce șperaclul conspiraționismului.
O bună parte din baladă abundă în virtuale fake news-uri și-n posibil conspiraționism. În primul rând că miorița poate fi suspectată ca fiind o agentă transmițătoare de fake news. Poate că-n realitate nu se pune nimic la cale împotriva ciobanului moldovean și avem de-a face doar cu o intoxicare informațională. Astfel ajungem la planul conspiraționist. Dacă mioriticul cioban ar refuza informația s-ar situa de partea celor pentru care orice rău premeditat ține de teoria conspirației. Acceptând scenariul complotului, ciobanul devine conspiraționist, conform etichetărilor actuale. Apoi se resemnează. Într-un fel e tipic pentru cei care intuiesc răul preparat în culise să cadă într-o resemnare depresivă, pentru că se simt mici și neputincioși în fața ghearelor istoriei. Cei care absorb nefiltrat variantele adevărurilor oficiale se îmbibă de naivitate, dar și de confort psihic.
Din păcate, în realitatea în care trăim se face deseori confuzia între verbele a conspira și a acționa. Conspirația nu înseamnă acțiune, ci un plan de acțiune știut doar de un grup restrâns. Acel plan poate fi pus în aplicare și să rezulte un eșec, poate fi modificat și abandonat pe parcurs sau chiar din fașă. În ceea ce privește agenda neomarxistă nu mai stă nimeni în spate, cam toți se înghesuie să iasă în față și să devină apostolii marii resetări.
Concomitent cu propaganda mediatică sunt adoptate legi care instituie fățiș o tiranie progresivă și progresistă. E suficient să citești cărțile unor mari eseiști occidentali, care nici măcar nu pot fi categorisiți drept reacționari, cel mult, liberali – conservatori, gen Pascal Bruckner, care fac portretul societății neomarxiste plecând de la legi, fapte, acțiuni, nu de la speculații fanteziste. În societatea așa-zis deschisă se închid multe culoare ale normalității umane. Se legiferează o grămadă de interdicții paranoide, în care gesturi, comportamente până nu demult firești sunt taxate pe baza prezumției de vinovăție, ținta fiind albul, heterosexual, creștin, care dacă mai e și bărbat pe deasupra deține întreg cumulul de stigmate. Galanteria poate fi percepută oricând ca hărțuire sexuală, iar victimizarea devine conduită comportamentală definitorie. Nivelul de alertă socială este ridicat până la punctul în care apare fobia relațională. Nu-i nimic, pentru asta există un furnicar de terapii. Secretul murdar al societății de consum constă în a genera deliberat probleme pentru a vinde apoi soluții, în acest caz, farmacii, terapii. Văzând această hidoasă construcție a unui lagăr sumbru pe dinăuntru și vesel pe dinafară devine ridicolă acuzația de conspiraționism la adresa celor care combat neomarxismul globalist.
Multe dintre aceste măsuri au ca justificare artificială repararea nedreptăților trecutului și prepararea unui viitor utopic luminos. Una dintre soluțiile propagandei culturale e aceea de-a îmbrăca în costumul de epocă pe toți dezbrăcații istoriei. Sunt produse seriale la modă în care printre aristocrații vremii apar multe figuri de culoare. Astfel sunt recreate epoci vechi după mode ideologice actuale, profitându-se și de nivelul scăzut de cultură al celor care uită să mai verifice prin gândire critică, aberația logică. Contradicția flagrantă aruncă în aer întreg demersul păstorilor neomarxismului, care pe de o parte înfierează trecutul pentru discriminările de rasă, iar pe de alta ne prezintă cât de privilegiate erau victimele de odinioară. Ce să mai înțelegem atunci, negri au fost sclavi sau aristocrați? Au fost privilegiați sau năpăstuiți? Cum se mai susține atunci o asemenea victimizare retrospectivă, când în aceste așa-zise filme de epocă vedem printre privilegiați taman pe năpăstuiții în numele cărora trebuie să ne simțim vinovați toți cei din rasa albă, până la capătul lumii. Lăcomia minciunii duce negreșit și la prostie, iar propaganda neomarxistă suferă din plin de ambele metehne.
Aceasta e capcana în care cade propaganda deșănțată, dispusă să falsifice fără cel mai mic scrupul față de adevăr, realitatea istorică. Întâi sunt cenzurați cei care nu sunt pe linia corectitudinii politice neomarxiste, apoi se trece la rescrierea operelor, evenimentelor și a trăsăturilor unei epoci, ca în final să se umple de ridicol, apostolii neomarxismului, atunci când clamează victimizarea istorică.
Mergând pe același joc al răstălmăcirii operelor de care abuzează tirania progresistă, am putea vedea și alte semnificații în balada populară folosită mereu de-a lungul timpului pentru operațiunea de genotipare etnică. Am putea remarca alături de Eliade, cum asupra ciobanului mioritic se abate ”teroarea istoriei”. În cazul baladei, teroarea reprezentată de cei doi ciobani uneltitori aduce a violență progresistă, așa cum definea ideologia unul din teoreticienii ei de bază, Herbert Croly: „Progresismul este neapărat agresiv.” Nici n-ar putea fi altfel, atunci când aplică metoda ”patul lui procust” întru inginerie socială. Ciobanul mioritic prin atitudinea sa metafizică pare a fi mai degrabă conservator. Interesant este că intelectualii români care au extras sâmburele fatalismului românesc din această baladă i-au ignorat mereu pe cei doi ciobani agresivi. Toți militau pentru deșteptarea din somnul cel de moarte a ciobanului mioritic. Al celui bun și drept care trebuie să se apere. Îndemn valabil și astăzi, când elitele globaliste trăiesc cu iluzia că vor crea o pastă umană uniformă și controlabilă, iar pentru asta nu mai conspiră de mult, ci acționează agresiv. Din păcate, ca și în fața altor invazii istorice, atitudinea noastră nu tinde să fie nici mioritică prin resemnare filozofică, nici opozantă, ci de cedare lingușitoare. Ne dăm oile că să devenim slugi la stăpân.
