În condiţiile aspririi relaţiilor diplomatice dintre SUA şi principalii lideri ai UE, din cauza viziunilor diferite privind criza iraniană şi mutarea Ambasadei americane la Ierusalim, în dezacord cu principalii şefi de state europene, Ludovic Orban vine de la mama Merkel cu foaia de parcurs, în cheie penală. Face ce nu face tizul său de la Budapesta, se pune preş faţă de cancelarul german şi acţionează după dictare. Profund iritată de decizia Guvernului român de a fi alături de partenerul strategic, doamna de fier a politicii germane nu l-a învăţat pe preşedintele Partidului Naţional Liberal că politica se face în Parlament, -printr-o opoziţie dură, ci s-a folosit de el punându-l în postura jenantă de denunţător.
Probabil că Angela Merkel cunoaşte apetitul românilor pentru denunţuri. Pe timpul ocupației Puterilor Centrale, între 1916-1918, bucureștenii s-au întrecut în a-şi turna vecinii sau colegii că ascundeau provizii supuse rechiziţionării sau îi vorbeau urât pe nemţi. Erau delațiuni voluntare, nu obținute cu forța sau prin șantaj, ca în perioada comunismului. Poate că liderul liberal l-a citit mult pe Tudor Arghezi, omul care prin germanofilia sa şi-a construit moşia şi a înfiinţat tipografia pe banii nemţilor. Mai mult decât simplii delatori de pe Uranus sau Dămăroaia, poetul le-a semnalizat cu focuri avioanelor germane unde să bombardeze Bucureştiul.
Friptă cu ciorba de la 23 august 1944, când Regele Mihai I a dat lovitura de stat întorcând armele contra Germaniei, de l-a făcut pe Killinger, aflat la 150 de metri de Palat, să se sinucidă, pentru că nici după şase ore nu aflase că România nu mai era ţară aliată, Frau Merkel i-a impus atacarea Guvernului prin mijloacele slujirii pure.
Sigur că liderul liberal nu a întrebat-o, asemenea lui Ion I.C. Brătianu în trecut, „Cine ne asigură independenţa faţă de Rusia?“. Ce pune la cale la Kremlin? Când se duce?
O fi citit Ludovic Orban „Germanofilii“, cartea lui Lucian Boia pentru coafeze, unde istoricul notează zicerea pe şleau a lui Tudor Arghezi: „Până ce Europa nu va cuprinde și duce în sclavie Balcanii, aceștia vor rămâne cuibul în care se vor organiza asasinatele din Europa“. S-a predat, cum se traduce în dogma slujirii fără condiţii. A capitulat.
Orbanul românesc e altfel decât cel unguresc. N-are nimic din spiritul de frondă al lui I.G. Duca, nici naivitatea lui Marghiloman, care era convins că decizia de neutralitate a ţării noastre din primul război mondial, în prima fază, ar fi avut acceptul Germaniei. Poate nici nu deţine din „eul detestabil“ al lui Octavian Paler în pirueta de după 1898. Are vreun plan, vreo strategie, în condiţiile în care PNL e un partid pe un butoi de pulbere? Încercuit de analiştii „Mării Negre“, pare a fi doar un lider strâns cu decaparea de asfalt sau de alte iarmaroace.
Ludovic Orban nu e nici Martha Bibescu, care să salveze Parisul doar prin imaginarul colectiv al iubirii dintre ea şi Kronenprintz-ul german, fiul lui Wilhelm al II-lea. Nici nu a băgat de seamă aroganţa lui Macron când afirma, recent, că „extinderea spre Est a Uniunii Europene a fost o greşeală“.
Crede că va fi pus în poziţia de obermeister-ul politicii dâmboviţene prin „Entscheidung“-ul german, fără a cunoaşte că celălalt lider jobless e pregătit de luni bune în Franţa să fie en-marche-istul de serviciu.
„America, mai întâi!“ Iată un slogan devenit realitate. Donald Trump sfidează liderii europeni în criza iraniană. Guvernul român este acuzat că a pus la dispoziţie unei puteri străine documente clasificate. Iată crima de uneltire. E şucăr la Bruxelles şi reprezentantul popularilor a sărit în ajutorul lor, nu pe căi parlamentare, cum ar fi obiceiul de la Roma antică încoace, ci prin denunţ.
De la marea speranţă a liberalilor, Ludovic Orban a ajuns un contratenor în „corul sclavilor“.
Pentru că nu-l putea trosni direct pe Trump în creştet, Merkel a scos orbanul, acel vânt care face prăpăd în pustă. Aduce caldul nem-ţesc.
