Agențiile occidentale de presă anunță dezastrul electoral din Franța. Progresiștii se dau de ceasul morții că partida Macron e cam feștelită, dar e încă nedistrusă și dusă la crematoriu. Deși intubată, gruparea neomarxistă “Împreună” (formațiunea prezidențială și-a schimbat de trei ori numele) mai respiră. A reușit să strângă douăzeci de procente în coșul electoral. Marine le Pen l-a zdrobit pe Emmanuel Macron, este titlul Bloomberg.
Mult lăudatul fenomen, macronismul, și al său en marche se vor transforma în mersul șchiop al rațelor prea îmbuibate, oricâte frecții de sistem ar mai avea labele globoporizate.
Conform primelor date exit-poll, Partidul Adunarea Națională și aliații săi ocupă primul loc în preferințele electoratului francez cu 34 % din voturi. Pe pozițiile următoare, se plasează Noul Front Popular (NFP, alianța stângii) cu 28,1 % și Ensemble (Împreună, alianța centristă pro-prezidențială) cu 20,3%, potrivit estimării firmei de sondaj Ipsos-Talan. Pe locul 4, se plasează partidul Republicanii (LR, centru dreapta) cu 10,6% din voturi.
Marine le Pen, liderul Partidului Reuniunea Națională cheamă toate forțele de dreapta să se unească pentru a forma guvernul. Ea l-a creat, nășit și împins în marele ring politic pe tânărul Jordan Bardella, pe care-l propune prim ministru.
O parte dintre republicani (foști gaulliști) și-au anunțat intenția de a forma guvernul cu grupul din jurul Partidului lui Le Pen, dar nu e suficient.
În ziua de 7 iulie, este programat al doilea tur de scrutin al alegerilor parlamentare anticipate. După cum se știe, Emmanuel Macron, supărat pe dezastrul electoral suferit în alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024, a decis dizolvarea Parlamentului și organizarea de alegeri legislative anticipate. Anul viitor, vine scadența mandatului său prezidențial. Nu se știe ce a fost în capul său. Probabil a mizat pe o ieșire masivă la vot a francezilor progresiști, speriați de mesajele că revine regimul radical de la Vichy a mareșalului Pétain.
Spiritul francez al momentului e altul decât în anul 1944, mult mai dezastruos. Spectrul șomajului, al sărăciei, al lipsei perspective majorității lucrătorilor din Hexagon duc la opțiunea de vot radicală.
Progresismul nu mai e o zână bună. În cei opt ani de domnie macronistă, visul de aur al neomarxismului s-a zdrelit, nu doar pe la genunchi, ci și prin părțile esențiale. Omul nou nu mai e o perspectivă pentru tânărul francez. Văduvit de șansa unui trai mai bun, dat de-o parte de imigranți, nu mai are azimut. Povestea eco-marxistă nu mai are putere de seducție, oricâte terapii de șoc ar impune guvernanța mondială, mai precis șefii lui Macron de pe Wall Street.
Hidra neomarxistă nu e ucisă încă. În Franța, se va desfășura al doilea tur de scrutin pentru alegerile parlamentare. Sistemul electoral francez e astfel compus, încât formațiunile anti-sistem să ajungă greu la putere, în stare să formeze guvernul.
Din punctul nostru de vedere, victoria dreptei e doar de etapă. Cu siguranță, diviziile societății deschise vor scoate imberbii în stradă, în mitinguri salvaționiste, cu mesajul că vine ciuma bubonică a dreptei.
Partidul lui Marine le Pen a câștigat prima rundă a alegerilor parlamentare pe mesajul anti-imigraționist și prosuveranist. Se știe că francezii au o genă de dreapta în identitatea lor națională, chiar dacă prima revoluție socialistă s-a petrecut cu dubla ghilotinare a lui Danton și Robespierre.
Mesajul establishmentului este că dacă stați în casă, după cel de-al doilea tur al alegerilor parlamentare va veni la putere “primul guvern de extremă-dreapta de la ocupația nazistă din cel de-al Doilea Război Mondial”.
Cele trei blocuri – Adunarea Națională, alianța progresistă (botezată centristă) a președintelui Emmanuel Macron și coaliția Noul Front Popular care include forțe de centru-stânga, verzii și stânga radicală – se vor bate pentru a forma guvernul.
Sistemul francez este complex și nu este proporțional pe listă. Un candidat este ales direct de district, fără ca centrul să aducă voturi în sac, zis așa, lapidar. Pentru a deveni parlamentar din primul tur de scrutin, ai nevoie de peste 50 % din voturi.
În caz că niciunul din circumscripția electorală n-a dobândit 50 %, primii doi concurenți, alături de oricine altcineva care a acumulat peste 12,5% dintre voturile alegătorilor înregistrați, trec la un al doilea tur.
În unele cazuri, trei sau patru persoane ajung în turul al doilea, deși unii se pot retrage pentru a îmbunătăți șansele unui alt concurent – o tactică folosită adesea în trecut pentru a bloca candidații de extremă dreapta.
Marine le Pen speră să câștige majoritatea absolută sau cel puțin 289 din cele 577 de locuri ale Adunării Naționale, camera inferioară cu rol determinant în făurirea politicilor naționale.
Emmanuel Macron se încăpățânează să-și ducă până la final – adică 2027 – mandatul de președinte.
În cazul unei coabitări, poziția sa de lider intern se slăbește, rămânând doar cu politica externă. În istoria modernă a Franței, au mai existat trei coabitări, ultima Jacques Chirac (dreapta) – Lionel Jospin (socialist).
Vocile Lumii
“Era o liniște de moarte în afara Palatului Élysée. De obicei, extrem de vorbăreț, președintele francez, Emmanuel Macron, a rămas în spatele ușilor închise, lingându-și fără îndoială rănile, în timp ce amploarea triumfului lui Marine Le Pen era maximă.
Mulți consideră decizia lui de a organiza alegeri anticipate, drept nesăbuită.
Macron a transmis doar un mesaj scris, extrem de scurt: este nevoie de o alianță mare, clar democratică și republicană pentru turul doi,” a scris Bloomberg, în articolul “Le Pen l-a zdrobit pe Macron.”
