Liviu Dragnea va fi candidatul PSD pentru alegerile prezidenţiale din toamna acestui an. Nu doar pentru că masele îl vor.
Dar ce şansă va avea, în condiţiile în care adversarii i-au fabricat şi proiectat imaginea de diavol? – se întreabă neduşii la secta Anticorupţie cu de toate.
Înainte de lansarea candidaturii, preşedintele Liviu Dragnea face băi de mulţime. Se întâlneşte cu liderii din filiale ai PSD. Aruncă săgeţi către cei care stau toată ziua cu statul de drept în gură şi către SRI.
Am remarcat atât furibundul atac la adresa principalului serviciu de informaţii, cât şi discursul naţionalist pe placul suveraniştilor, care au înţeles că Uniunea Europeană a ajuns mai mult un ghişeu al multinaţionalelor decât un for al Europei patriilor.
Sigur, cel poreclit „Daddy“ de către maliţioşi este motivat în principal de atacul concertat, temeinic organizat împotriva sa de instituţiile de forţă.
Dar ce şansă are? Îl poate răsturna pe Iohannis? Va reuşi să adune alte voturi decât ale PSD-ului în turul 2? ALDE îi va fi alături? Dar UDMR? Sunt întrebări legitime ale oricărui om de bun-simţ care s-a săturat de războiul hibrid româno-român, deschis şi întreţinut de doi ani de zile de cei care au cărat elefantul în guvern. Doar nu credeţi că mastodontul s-a născut acolo?
Liviu Dragnea a pornit un război frontal cu principalul serviciu de informaţii. Ca unul care am urmărit cu aten_ţie şi am disecat cu stiletul fin corpul cavernos din spatele vitrinei, numită competiţie electorală, pot spune că ultimii doi preşedinţi n-ar fi câştigat alegerile fără susţinerea principalului serviciu de informaţii.
Deschizând cutia Pandorei va reuşi Liviu Dragnea să schimbe paradigma? Cum îl va convinge pe Călin Popescu-Tăriceanu că are şanse mai mari decât el?
Cu forţa şi determinarea filialelor PSD, ale celei mai reprezentative şi bine organizate reţele electorale, clar Liviu Dragnea va ajunge în turul 2. Însă din întreaga istorie a alegerilor prezidenţiale ştim că în ultimele două săptămâni, între turul 1 şi turul 2, deciziile sunt emoţionale. Va fi în stare staff-ul de campanie al lui Liviu Dragnea să creeze o stare de spaimă colectivă? Se ştie nu numai din psihologie că frica guvernează mentalul colectiv. Emoţiile negative sunt mult mai coagulante decât cele pozitive. Va şti echipa lui Dragnea să ridice ţinta din spatele garnizoanei în văzul general?
E foarte greu de personalizat impersonalul. De descris răul care nu se vede. Statul paralel e o noţiune abstractă, sigur, ca şi statul de drept. Dar cum să aduci fantoma lui la viaţă? E practic imposibil. Dar frica de necunoscut poate fi gestionată de psihologi cu certe aptitudini practice. Liviu Dragnea are strategi capabili să influenţeze trăirile colective?
La alegerile din 2014, Ponta, prost sfătuit, nu a deschis destule secţii de vot. Pentru strategii lui Iohannis acest neajuns a căzut ca o mănuşă. Urgent s-au fabricat mesaje pentru tinerii din străinătate către cei de acasă: „Nu vă mai trimitem bani dacă votaţi cu Ponta!“. Rezultatul e cunoscut.
Sigur că Serviciile, ademenite de Băsescu şi cultivate de Iohannis, vor să controleze puterea. În condiţiile în care au parazitat total statul, numai un naiv poate crede că Dragnea va birui stârnind jihadul fără a se asigura că linia a doua, cea formată din colonei, este destul de motivată măcar pentru noncombat.
STS-ului i s-au mărit astronomic bugetele. Softul e în mâinile lor. Fără un control de autoritate, orice mişmaş este posibil la numărarea voturilor. Are Dragnea oameni din sistem? Trebuie să aibă, altfel îl fac băieţii ca la Nufărul.
Pentru a reuşi să câştige competiţia electorală trebuie să le pună masa-n cap ştabilor celor mai bine hrănite instituţii de profil din Europa, dar cu gentileţe şi un calcul chibzuit al paşilor.
Poate că niciodată adversarii PSD-ului nu au fost atât de împiedicaţi şi uşor de citit în planul tactic. Asta poate fi un atu, dar nu suficient.
Cred că am vorbit prea mult despre hiperbolanta putere a Serviciilor. Şi acolo sunt oameni, tabere şi interese. Nu e în obişnuinţa şefilor să-i mulţumească pe toţi. Linia a doua trebuie folosită în câmpul tactic electoral. Deşi nu e constituţional, dar e din clinica socială pentru o „corectă“ patologie socială, ba pe-a mă-tii.
Destul cu neconstituţionalismul unei intervenţii toxice în arealul public al unor agenţi care ar trebui să ne asigure securitatea, nu comânduirea. Demult am spus că ofiţerimea trebuie retrasă în unităţi. Dar e bine să-şi sfarme colţii acum.
Revenind la temă, există un preşedinte care şi-a anunţat intenţia de a candida. În acelaşi timp, există o mare de incertitudini privind contraoferta electorală. Mai zic una despre Servicii şi închei. Acestea au jucat mereu la două capete, pentru a ieşi victorioase în ambele situaţii. Anul acesta, în premieră, se va vedea o trilaterală: Iohannis, Cioloş, Kövesi. Ultima nu trebuie luată în seamă cu declaraţiile sale de fidelitate pentru profesia de magistrat. În cazul în care pierde la Bruxelles, va fi prezidenţiabilă. Prin aruncarea ei în luptă, agenţii umbrelor îi vor arăta colţii lui Iohannis.
Campania electorală se câştigă, de la Nixon încoace, pe televiziuni. Dar nu e suficientă expunerea media. Internetul e clar de partea globaliştilor, a adversarilor înverşunaţi ai lui Dragnea. Această lipsă poate fi suplinită de un grassroots ca la carte. Cu pupat babe, cu întins mâini, cu dansat hore. Acolo unde ayatollahii statului de drepţi nu prea au deprinderi şi nici obiceiuri. Lor plebimea le pute.
Pe cei care au citit doar cărţi de ştiinţe politice – eu am publicat deja trei ediţii ale Manualului de campanie electorală – pot să-i asigur că nu doar mesajul e cheia succesului, ci strategia şi calibrarea timpilor. În zadar te aperi, dacă nu ştii tactica victorioasă a contraatacului. Bătăliile în întreaga istorie au fost pe câmpuri de luptă, nu în spaţii virtuale. Tacticienii victorioşi sunt cei care ştiu să tempereze puseurile de revoltă feisbuciste şi să le amplifice în sensul convenit. Spin-doctoring-ul e arma letală. Dar ştiu doar patru astfel de profesionişti în lume.
Revenind la tema discuţiei, e clar că lumea e extrem de polarizată. Unii ar vota orice, dar să nu mai audă de Dragnea. Norocul sau ghinionul liderului PSD e că această grupare e minoritară, dar extrem de vocală. Mai mult ca sigur că Liviu Dragnea se bazează pe România profundă, a oamenilor simpli care ştiu că doar Dumnezeu judecă şi nu se amestecă în dreptul public. Clasa politică extrem de împiedicată a creat şansa oricărui clănţar de taste să devină peste noapte bulibaşă la staborul de zi cu zi.
Pentru o strategie victorioasă a lui Liviu Dragnea, asociaţii săi trebuie să caute aliaţi. Să cultive naţionalismul moderat. Deschiderea către UE. Aprecierea continuă a SUA în discuţiile publice. Şi, nu în ultimul rând, conturarea unei oferte serioase. Până la lansarea candidaturii, PSD-iştii trebuie să închidă subiectul Justiţie, singura temă la îndemâna adversarilor. E nevoie de o resetare a agendei publicului. Toţi s-au săturat de balamucul cu Justiţia. Mai e nevoie şi de timp. Să avem grijă şi de noi. De sufletele noastre.
Şi să nu uităm, poporul român e în profunzimea sa extrem de creştin. Iată o nouă cheie. Dar e greu la deal cu boii mici. Nu zic că Liviu Dragnea n-are şanse. Dar îi trebuie alături profesionişti, nu loialişti.