Auzim de la decidenții politici tot soiul de aserțiuni legate de importanța transparenței în elaborarea unor legi vitale pentru o societate sănătoasă, așa cum sunt cele din Educație.
Discursurile sună bine, dar realitatea arată total opus.
De la cele două proiecte puse în dezbatere publică de precedentul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, nu se mai știe practic nimic despre forma pe care le au în prezent legile pregătite pentru a transforma învățământul românesc.
Avem doar informații pe surse, zvonuri, mai mult sau mai puțin credibile.
Partenerii de dialog social cunosc ce au depus drept propuneri – dacă și le mai amintesc pe toate, după atât de mult timp – dar nu au idee ce acceptă conducerea Ministerului Educației.
Vedem ce transmite PSD că ar dori să impună în legile Educației, iar de la PNL, nu știm nimic.
E firesc să nu aflăm nimic de la liberali, cât timp legile sunt gândite strict de la Cotroceni.
Mai știm că “famiglia” din sistemul universitar și-a pierdut semnificativ din sprijin, după îndepărtarea lui Sorin Cîmpeanu de la conducerea ministerului.
De doamna Ligia Deca mai auzim doar câte un “o să fie bine”, când îi este mai greu să evite jurnaliștii care o trag de mânecă.
Iar toate acestea sunt rezumate prin doi termeni: “dezbatere” și “transparență”.
În cele din urmă, mai devreme sau mai târziu, mascarada trebuie să ia sfârșit și vom ajunge să fim puși în fața faptului împlinit.
Conform afirmațiilor din spațiul public ale reprezentanților partidelor aflate la putere, săptămâna viitoare ar trebui să fie predate formele dorite de “specialiștii” formațiunilor politice, pentru noile legi.
Parcă am o senzație de déjà vu și îmi cam miroase a amânare.
Pe asumare a mers guvernarea Emil Boc cu Legea 1/2011.
Apoi, legea a fost masacrată cu amendamente pe bunul plac al reprezentanților mafiei universitare și al altor grupuri de interese din Parlament.
O luăm din nou de la capăt?!
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!