Printre multele exagerări cu har ale lui Petre Ţuţea o găsim şi pe aceea că America e un fel de Ghana din punct de vedere spiritual, în raport cu India. Greu de contrazis, mai ales dacă ne uităm la revoluţia psihiatrico-psihologică pornită în SUA cu multe decenii în urmă.
Tot aşa cum apar iPhone-uri îmbunătăţite şi noi gadget-uri, trebuie ameliorat şi aparatul uman. Aşa că s-a descoperit sindromul tempoului cognitiv lent. Sună destul de opulent ştiinţific, în orice caz mult mai intelectual decât banala şi populara lene. Lenea, adică sindromul tempoului cognitiv lent, este o afecţiune psihică ce se doreşte a fi tratată. Pentru asta va fi nevoie de psihologi, psihiatri, farmacii cu produse şi o întreagă modă isterică.
Dacă aveţi stări de reverie şi de lentoare, să ştiţi că suferiţi de simptomele noii boli. Daţi fuguţa la nenea psihiatrul să-i plătiţi consultaţia, iar apoi în farmacie să luaţi substanţa agitatoare, după care veţi fi nişte oameni perfect sănătoşi. După lene se pregăteşte un alt diagnostic. Psihiatrii americani vorbesc şi despre pesimism ca afecţiune psihică. Noul manual de psihiatrie va trata boli precum lenea şi pesimismul. Ce păcat pentru psihiatrii americani că nu-l pot rezolva retroactiv pe Schopenhauer. Au măcar şansa să se ocupe de cititorii lui.
Dincolo de manipularea întru profit a psihiatriei, psihologiei şi a farmaciilor, vedem cum obsesia omului nou bântuie orice orânduire. Acest om nou al societăţii de consum trebuie îmbunătăţit mereu. Viaţa interioară, profunzimea, reflecţia stau la baza actului cultural-artistic de mare adâncime. Lumea de azi trebuie să devină tot mai străină de aceste simptome.
Era firesc ca tonul să fie dat de ţara unde simptomul tempoului cognitiv lent este vindecat din faşă. Ţara în care te naşti de mic doar cu dihotomia winner/loser, ţara unde totul e să dai lovitura, să faci primul milion, ca apoi să le spui tuturor că n-ar fi bine să te întrebe cum l-ai făcut, ţara în care, la sfârşitul anului, valoarea ta ca om e dictată de răspunsul la întrebarea: how much money did you make this year?
Ei bine, mai departe, întreaga lume are permanent nevoie de injecţii şi vaccinuri împotriva sindromului tempoului cognitiv lent. Cum poţi să fii un winner şi nu un loser, un milionar şi nu un pârlit, dacă nu alergi de dimineaţa până seara într-un dinamism nevrotic. Sigur că şi workaholismul este considerat a fi un simptom cu potenţial patologic, dar nu-i văd pe americani pornind o campanie puternică de injectare contra ei, nu de alta, dar s-ar putea să dea-n simptomul tempoului cognitiv lent şi asta cu siguranţă că e o boală mult mai periculoasă pentru ei. Acolo unde nivelul de reverie şi de meditaţie creşte, scade consumul. Prin urmare, trebuie luate măsuri.
În ritmul acesta, ne vom apropia tot mai mult de o lume care nu l-ar mai putea găzdui pe un Cioran suferind de pesimism şi de sindromul tempoului cognitiv lent, în mansarda sa din Cartierul Latin, de unde a înţeles şi-a scris mai bine ca nimeni altul despre nimicnicia umană. O lume care nu-l va mai naşte pe Alexis Zorba, zurbagiul grec care râde-n hohote și dansează jubilatoriu când vede cum afacerea o ia la vale într-o „prăbușire măreață”. Bătrânul grec, falit și vesel, n-ar fi putut deveni un afacerist nevrotic dependent de Prozac. Într-o lume ca aceasta, Don Quijote ar risca mai degrabă o afacere cu eoliene, decât să ia la bătaie morile, cu vântul lor cu tot. Şi probabil va fi o lume în care romanul lui Milan Kundera, ”Lentoarea”, se va vinde la pachet doar alături de un medicament antilentoare.
O lume pe cât de dinamică şi optimistă, pe atât de săracă.
Vocile Rațiunii:
”Când lucrurile se petrec prea repede, nimeni nu poate fi sigur de nimic, de absolut nimic, nici măcar de el însuși.” – Milan Kundera.
„Dacă atitudinea egocentrică caută schimbarea și perfecționarea, prin depășirea obstacolelor naturale, atitudinea centrată în ”noi” caută stagnarea și acomodarea, în armonie cu celălalt și cu lumea înconjurătoare. În mod cu totul diferit, atitudinea centrată în ”noi” este circumspectă. Ea vede deciziile oamenilor ca fiind situate, constrânse de spațiu, timp, comunitate, constrânse de tradiție și de lege. Ea ne îndeamnă să nu ne avântăm în vâltoarea lucrurilor, ci să rămânem deoparte și să reflectăm asupra lor. Evidențiază constrângerile, granițele și ne amintește de imperfecțiunea omenirii și de fragilitatea comunităților reale. Deciziile ei țin seama de alți oameni, dar și de alte timpuri. Pentru ea, vocea celor morți sau nenăscuți este egală cu vocea celor vii. Iar celor care spun, ”nu vă opriți!” și ”tot înainte!” ea le răspunde ”ajunge zilei răutatea ei”. Această atitudine nu îmbrățișează un pesimism generalizat, ci doar doza ocazională de pesimism care temperează speranțele ce, altfel, ne-ar putea distruge. Este vocea înțelepciunii într-o lume a zgomotului. Și, din acest motiv, nu o aude nimeni. – Sir Roger Scruton, filozof.
