Păcatul lăcomiei e poate cel mai distructiv dintre toate, pentru că generează și alte vinovății,precum, hoția, minciuna, depravarea și nu înultimul rând, păcatul prostiei. E greu să te păzești de lăcomie când ai la dispoziție mijloacele de a-ți satisface până la regurgitarepoftele.
Așa sunt beizadelele la nivelul vieții individuale, dar pofta nemăsurată de putere creează monștri la orice nivel. Putem vedea asta și în plan colectiv, observând lăcomia elitelor globaliste care au la dispoziție cea mai mare armată mediatică din istoria umanității, divizii uriașe cu o forță nucleară de propagandă. Pot mătura adevărul din calea lor cât ar da un click. Adevărul a fost întotdeauna silit să doarmă pe podele reci la periferia vieții și a societății, dar niciodată n-a fost atât de vulnerabil în fața monstrului tehnologic care șterge tot fără teamă de blestemul palimpsestului.
Lăcomia mediatică prin care se creează demoni și sfinți online, de către acești antreprenori de emoții tari nu mai are limite. Asta se și dorește, de teama că dacă trece vremea emoției vine vremea judecății raționale, care trebuie întârziată cu orice preț. În acest sens, rețelele sunt încinse fără grija siguranței. Conform istoricului, Niall Ferguson, nu există rețele fără Turn, iar mai tot timpul în istorie, Turnul a folosit rețelele pentru a distruge un alt Turn.
O mostră din această minunată lume în continuă resetare o reprezintă cenzurarea unor intelectuali sceptici sau de formație clasică europeană pe rețelele de socializare. Timp în care pe aceleași rețele sau pe altele, interlopi cu pușcărie la activ își numără banii sau își deapănă infracțiunile cu haz și glorie în aprobarea și like-urile prostimii care e dornică să le suplimenteze veniturile. Cămătarii pușcăriași au succes de librărie, beizadelele comunisteajunse la stadiul de golani bătrâni evocă cu mândrie delictele comise înainte și după 1989.Nimeni nu se sesizează, nimeni nu cenzurează, important e să nu intri în colimatorul corectitudinii politice, a agendei lgbtq, a rasismului inventat, în rest totul este permis în minunata lume nouă.
Recent, guvernul spaniol a aprobat un decret regal în materie de educație pentru elevii cu vârste între 12 – 16 ani. Iată câteva din efectele acestei decizii. O serie de discipline importante precum fizica, matematica, limba engleză, trebuie să aibă inserții ale ideologiei de gen. Pe unde se vor strecura ele, prin ce acolade, paranteze, cum se vor împăca cu epsilon despre care se spunea în ghicitorile profesorilor de matematici, că e mai mică decât p.. de furnică. Sau probabil epsilon va si simbolul transgenderismului, pentru a nu crea discriminare de gen. Evident că nu puteau lipsi de pe masa măcelarului, părțile cele mai cărnoase ale culturii umaniste, numai bune de tranșat, filozofia și istoria. Partea de filozofie clasică bazată pe logica aristotelică va fi îndepărtată, rămânând doar un soi de cultură civică inspirată de ideologia neomarxistă.
Aici merită să ne oprim un pic și să-i privim în ochi pe maimuțoii neomarxiști care urlă și acum împotriva ciumei roșii. În perioada comunistă au existat la Facultatea de Filozofie, materiile, ”Socialism științific” și ”Marxism”, dar în rest, Platon, Aristotel, Descartes, Kant, Hegel au fost lăsați la locul lor. Doar de aici putem trage concluzia că neomarxismul globalist este la ora aceasta cel mai periculos atac la adevăratele valori liberale și democratice, care sunt întemeiate pe principiile gândirii raționale, nu pe afecte și hormoni. De altfel, în planul curicular alguvernului spaniol se menționează ca recomandare în studiul principalelor discipline, introducerea dimensiunii afectiv – sexuale.
Istoria este la rândul ei masacrată, fiind interzise referirile la trecutul medieval al Spaniei și perioada colonială, care a fost și perioada de glorie. Totul limitându-se mai degrabă la o istorie contemporană și la tratarea trecutului glorios cultural – științific, fără de care progresul tehnologic de astăzi n-ar fi posibil, ca o epocăde întuneric a grotelor. Asistăm astfel la ștergerea trecutului istoric sau la falsificarea lui. În ritmul acesta, generațiile care vor veni vor crede că sunt o nouă specie de maimuțe care a apărut recent. Într-un fel, vor avea dreptate să creadă asta.
Numărul groparilor neomarxiști care sunt pe poziție cu lopețile pentru a înmormânta fără cruce trecutul crește vertiginos. În cotidianul ”Le Monde” scriitoarea Geneviève Brisac e deranjată de conflictul din Ucraina pentru că acesta „readuce vechile stereotipuri:” în speță cele de gen, desigur. „Bărbați curajoși, femei care plâng.” De asta sunt deranjați neomarxiștii, pentru că în războaie nu se mai vede genul X,proaspăt legiferat în America, prin urmare pentru respectiva autoare, „războaiele mătură progresul și ne duc înapoi în lumea de altădată”.
Aceste poziții editoriale oferă poate cheiaprincipală pentru a deschide seiful planului globalist. Societatea neomarxistă nu poate exista în condiții naturale, de aceea trebuie creată o lume artificială. Asta înseamnă marea resetare neomarxisto – globalistă, uciderea naturalului din om prin extragerea lui din contextul vieții reale în care omul își manifestă natura sa plenară, cu virtuțile și viciile unei ființe căzute în păcat. De aici și dușmănia de moarte pentru tot ce înseamnă dragostea de patrie, familia tradițională sau natura care te apropie mai mult de misterul divin decât de haosul virtual. Morala, gândirea profundă favorizează și ele manifestarea identității profunde a naturii umane. La rândul lor trebuie atacate, pentru că artificialul este indisolubil legat de superficial. Sunt bombardate mediatic fără încetare locurile în care tiparul naturii umane originare își lasă amprenta. Îndepărtarea omului de natură prin viețuirea în labirinturi urbane tehnologizate, lagăre vesele unde totul devine indistinct,asigură implicit și înstrăinarea omului de propria sa natură. Nu mai e clar cine e bărbat și cine e femeie, identitățile culturale se șterg. Un adevărat laborator urban de inginerie socială.
Dacă neomarxismul este arma cu care vrea să lupte Occidentul împotriva autocrațiilor orientale, înseamnă că secolul XXI nu va fi altceva decât teatrul luptelor între diferite forme de tiranie.
Citește și: Sânge și propagandă