Pandemia de-abia își trage răsuflarea și are nevoie de ventilație mecanică. La căpătâiul ei, politicienii – guvernanți și opoziție – fac mizanplasul parastasului. Una mie, una ție, una lu’ popa Ilie. Pomeni au fost, pomeni sunt încă, dar doar pentru dulăi. Papagalii se mulțumesc cu firmituri conspiraționiste, răspîndite printre castroanele pline ochi de achiziții de urgență. Setea nației pentru bârfă, șușanea, apocalipsă, răstălmăciri, chipsuri și cipuri intra-vaccinale n-a fost nicicând mai bine adăpată. Ca de fiecare dată, se confundă marfa cu ambalajul. Vulnerabilitatea la dezinformare și diversiune, instilată în venele plebei odată cu teroriștii pe care, din decembrie ’89 încoace, nu i-a văzut nimeni, s-a cronicizat și iată, la 30 de ani de la marea schimbare de decor și costume, nici nu mai poate fi tratată. Poate fi doar exploatată.
Bucătărese nelegendate din Giurgiu și chiloțari botezați cu apă nesfințită apără din greu interesul național aflat la contagioasă ananghie, distribuind măști și mânuși de milioane de euro bine ascunse și reîmpărțite, în timp ce ciocli cu vechi state de serviciu în branșa cioclilor sunt numiți directori de spitale în faza terminală.
În vârf de Deal, președintele se întâlnește cu prea-fericitul Isărescu, cu prea-canonizatul Sică și cu prea-urecheatul Cîțu – de două ori într-o săptămână. Prima dată ne spune că totul va fi bine, a doua oară nu ne mai spune nimic. Băgat în oală, din nou, prea-urecheatul e lăsat acolo. N-avem lei, n-avem valută, țara-ntreagă se împrumută. Cu dobânda cea mai ridicată, potrivit Eurostat. După noi, potopul, versiune adăugită Cîțu, neremaniabil. Uneori, cât ar fi de plictisitoare, tot cifrele rămân cele mai grăitoare: Germania -0,45% ; Franța +0,06% ; Bulgaria 0,20% ; Slovacia 0,69% ; Spania 0,82% ; Portugalia 0,97%; Cehia 1,28% ; Polonia 1,40% ; Croația 1,74% ; Italia 1,80% ; Ungaria 2,49%. Și, cu voia dvs., ultima pe listă, România 4,83%. Când și cine va plăti balul? Cine mai știe? Împrumutul fiind pe termen lung, dl Orban și dl Câțu vor fi fiind de mult oale și ulcele (politice). În rest, nulla dies sine mangla.
Remaniabili se arată Anisie și Vela, dar din motive diferite. Dna Anisie, profesoară de română, fiind cam absentă, tinde s-o egaleze la dezacorduri pe dna Dăncilă, care nu era profesoară de română, ci de înfundat PSD-ul, ceea ce a și reușit. În schimb, dl Vela supără nu prin absență, ci prin prezență. Așa jovialo-parșivesc cum dă el din mânecuțe, a acumulat un rating bun (de gură) și s-a cam suit în capul dlui Orban, care poate duce multe, dar nu orice. Ministrul de Interne a lăsat impresia că păstorește bine Covidul. Ca urmare, a făcut prozeliți și în partid, pe lângă prozeliții din afara partidului, care i-au fost livrați la pachet, după acordul buclucaș de Sfintele Paști, de însuși Prea–Fericitul Daniel. (Sunt mai mulți prea-fericiți în România). Simțind pericolul, dl. Orban ar vrea să-l zboare la Primăria Bucureștilor, de unde nici chiar Gheorghe Cioară nu s-a mai întors. Cum Nicușor Dan pare că a ieșit din cărți, e posibil ca dl Barna – decât să-l andorseze pe sorbonnard și să-și sape singur groapa la șefia USR – mai bine acceptă să-i dea votul lui Vela. E posibil chiar să fie șantajat de PNL: ori votezi cu Vela, ori ți-l aruncăm în brațe pe motanul sălbatic Nicușor cu gheare cu tot, ce preferi?
Chestiunea tranșării cazului Vela nu e ușoară pentru președintele PNL din încă un alt punct de vedere. Vela, odată ajuns primar general la București, nu-l mai dă nimeni la o parte, nici cu macaraua – decât poate DNA. Iar influența lui în partid va crește exponențial – cam așa cum a crescut statura dnei Firea în PSD, după scena celor trei trandafiri care l-a lăsat pe dl Dragnea fără țepi.
Și, în sfârșit, soarta lui Vela este neclară pentru că însăși soarta premierului devine din ce în ce mai neclară. A venit momentul basculării lui Sică? Rareș Bogdan, se știe, tropăie mărunt, mai nou în surdină. Doar pentru Palatul Victoria. Bardul de la Cluj nu-și va risca gâtul la primăria București.
Dacă partida Iohannis–PNL dorește să dea impresia (ceea ce contează cel mai mult în politică) unei relansări post-covid în perspectiva alegerilor, atunci guvernul actual ar trebui să elibereze ringul. Gafele s-au adunat stivă, măsurile întârzie, executivul patinează în gol. Încă o dată se pune întrebarea: cine îl ține în brațe pe Cîțu, căci de la el pleacă toată debandada. Sau sunt legați între ei pe alte „teme indestructibile”, ca degetele unei mâini? În orice caz, erodarea va continua până în prag de scrutin. Nu se poate spune că dl Orban n-are puțin ghinion. Să reușești să smugi votul de investitură unui parlament ostil ca, apoi, să te lovească molima, după ce ești„lovit” deja de incompetența crasă a câtorva miniștri – mai rar.
Va mai înghiți Opoziția majoritară un nou candidat de prim-ministru al unui PNL minoritar? Tactica PSD–Pro-ALDE ar fi de a trage de timp cât mai mult, în așa fel încât să mențină – nu să trântească – guvernul Orban, în scopul de a-i pune în cârcă toate păcatele posible și imposibile până în buza scrutinului, discreditând astfel cât cuprinde partidul-adversar în ochii electoratului ieșit vlăguit din pandemie.
Intrând în tactica Opoziției, trecem obligat în oglinda de vis-a-vis. Quo vadis, PSD? Quo vadis, Ciolacu? Impresia e că nici el nu știe. A surprins oarecum graba cu care dna Firea și-a declarat sprijinul pentru președintele interimar la Congresul ce se va ține. „Triumviratul” – Ciolacu, Stănescu, Firea, ultima fiind cea mai „bărbată” dintre toți – rezistă. Dar cine e în spate?
Văzându-i trecutul dlui Ciolacu, nu se poate să nu te izbească legăturile cu spațiul serviciilor secrete, după unii – încă de pe vremea Miliției și a Securității. Inclusiv doctorand la Academia Națională de Informații – avându-l coordonator de lucrare chiar pe rectorul instituției – cu tema „Controlul parlamentar din perspectiva securității naționale”. Titlul pare un fel de auto-deconspirare involuntară. Adică nu controlul Parlamentului asupra Securității, ci controlul Securității asupra Parlamentului… Tatăl dlui Ciolacu a fost un important cadru militar, comandor pilot, și a deschis multe uși pentru fiul său, care și l-a ales drept naș de căsătorie pe faimosul Vasile Ion, tatăl ziaristei Marie-Jeanne, oficial răpită în Irak în 2005. Curios este că dl Ciolacu a fost cunoștință bună (prietenii se găsesc greu în ziua de azi) și cu faimosul Hayssam, alt personaj legat de sceneta Irak.
Succesiv, dl Ciolacu i-a trădat pe toți cei care l-au promovat. Vasile Ion, Ponta, Dragnea, Dăncilă sunt cei mai cunoscuți. Descoperim astfel un personaj fără prea multe scrupule, dispus să calce pe cadavre și să le agațe apoi în dulap sub formă de schelete. Care, deși mute, pot aduce probleme foarte zgomotoase. Cum-necum, Marcel a ajuns, în numai 15 ani, de la consilier local la Buzău la al treilea om în Stat la București, deși studiile sale de Drept la Facultatea Ecologică, terminate în 1995, dar cu licență în 2004, nu prevesteau o asemenea ascensiune fulminantă, parcă tractată de o locomotivă nevăzută.
Din punctul de vedere al partidului, dar și al „poporului” PSD-ist, oameni în general cu frica lui Dumnezeu, dl Ciolacu nu e ce trebuie. Un om fără rasă de lider, din același areal limitat, de joasă altitudine, ca și Dragnea, Tudose, Dăncilă. A nu se înțelege că Grindeanu o fi vreo „ușă de biserică” pentru că nu e. Rămâne o enigmă unde sunt intelectualii partidului. Unde e școala de la Cluj? Cu Ciolacu președinte, PSD nu va căpăta identitatea non-sistem de care e nevoie pe eșichierul românesc și nici relevanța pe care a avut-o sub Năstase sau Ponta, de exemplu.
Deocamdată, și PNL, și PSD fac parte din același aluat, frâmântat între oglinzi paralele. Sunt unul imaginea multiplicată la nesfârșit a celuilalt. Cea mai bună dovadă este că amândouă joacă leapșa cu impozitarea pensiilor speciale. PNL nu vrea să dea Ordonanță de urgență, deși le-a promis nătăfleților că, în 30 de zile de la venirea la putere, va anihila dIsparitatea. Iar PSD se ferește să dea lege cu același efect, aruncând pisica în curtea guvernului. Știe dl Ciolacu de ce. Dintre oglinzi paralele n-ai cum să scapi.
