S-a aflat ieri, protocoalele dintre serviciile secrete şi instituţiile reprezentative ale Justiţiei datau încă de pe vremea înfiinţării Consiliului Naţional de Acţiune Împotriva Corupţiei şi Crimei Organizate, celebrul CNAICCO, organism instituit încă de pe vremea lui Emil Constantinescu, în subordinea sa.
Nu e un fapt neobişnuit pentru Administraţia americană. Zeci de ani, SUA au controlat ţări din America Latină prin structuri de forţă, impunând, la nevoie, un guvern sau altul. Neexistând democraţii funcţionale, strategii americani au preferat să susţină tensiunea între diverse facţiuni militare. Au pus la putere vasali, pe care i-au ţinut o vreme în funcţii şi apoi le-au făcut vânt.
Este celebru în istorie „experimentul Panama“. Pe vremea când toată presa mondială era preocupată de Revoluţia română, la 20 decembrie 1989, trupele americane intrau în Panama, anunţul fiind făcut chiar de către preşedintele George Bush senior. Acesta a justificat invazia prin necesitatea protejării cetăţenilor americani din Panama, apărarea democraţiei în această ţară, stoparea traficului de droguri şi prin obligaţia de a proteja tratatele semnate de Jimmy Carter şi Martin Torrijos. Rapid, generalul Noriega, acuzat că patronează o reţea de droguri, a fost ridicat. La proces, conform anumitor surse, acesta ar fi spus: „George, alta ne era înţelegerea“.
Din 1950 până la îndepărtarea sa tot de către americani, Noriega a lucrat îndeaproape cu Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) din SUA, fiind una dintre cele mai apreciate surse de informaţii, precum şi unul dintre principalele canale de export ilicit de arme, de echipament militar şi de fonduri destinate sprijinirii de către SUA a forţelor contrainsurgenţă în America Centrală şi de Sud. Când a spus „George, alta ne era înţelegerea“ se referea la perioada în care George W. Bush era director al CIA şi pregătea ascensiunea la putere a lui Noriega şi a Juntei sale. În 1983 a reuşit să dea lovitura militară cu sprijin american. Când a devenit indezirabil, a fost alungat de la putere tot prin forţă. Noriega a murit anul trecut. A fost doar o unealtă într-un război de ocupaţie fără prea mari cheltuieli militare din partea Pentagonului.
Noriega a fost un agent CIA şi a plecat ca un criminal economic. S-au folosit de el şi doar atât.
În oglindă, ceea ce s-a întâmplat în România după semnarea Parteneriatului Strategic seamănă în modul de acţiune. Doar că în locul unei junte militare s-au folosit reţelele serviciilor de informaţii care să controleze statul şi puterea. Să nu vă imaginaţi că varsă vreo lacrimă Agenţia Federală de Informaţii că a pierdut o serie de combatanţi. Inventează şi pregăteşte alţii.
Acum, când Europa e tot mai divizată, din cauza ambiţiilor lui Merkel şi ale lui Macron de a crea o supraputere în care statele să aibă ranguri diferite, singura soluţie viabilă şi pe termen lung este crearea unui HUB american în România.
Modul în care acţionează junta kövesistă şi lăzăristă e de toată mila. Îşi dă seama că, în concernul noilor relaţii care se impun între noua Administraţie de la Washington şi cea de la Bucureşti, ei nu mai reprezintă decât file din istorie.
După 28 de ani de la zdrobirea dictaturii, SUA realizează că nu mai pot fi duse acţiuni coloniale acolo unde vor să-şi mute cea mai profesionistă bază militară, mă refer la Incirlik, spaima teroriştilor. Au nevoie de un stat puternic, funcţional şi o putere legitimă.
Timpul juntelor a trecut. Nici în Albania nu ar mai avea sens să susţină entităţi parastatale. E limpede că, în locul ocupaţiei militare, cineva a gândit că e mai ieftină şi mai de impact o luptă internă pe o temă impusă, nu liber aleasă, verificată ani de zile în Italia şi America Latină, a anticorupţiei. Clasa politică era controlată de o reţea care îi oferea Marelui Licurici cheile Sistemului.
Acum, când marile companii americane de armament vor să producă în ţara noastră, când un gigant de talia lui ExxonMobil vrea să exploateze gazul din Marea Neagră, nu mai merge prin agenţi de control care azi sunt şi mâine dispar în neant.
Administraţia americană are nevoie de un partener reprezentativ, nu cu o juntă covăsită, cum zicem noi în Banat la laptele lăsat de bunica pe laviţă la prins, ci cu o putere democratică şi un stat de drept funcţional, fără imixtiuni din partea serviciilor secrete.
Nimeni de la Washington nu mai doreşte să impună vechiul statu-quo, doar o serie de nostalgici ai vremurilor apuse, când Microsoft şi alte firme erau scutite de dosare penale.
E timpul recalibrării. Al impunerii din partea Bucureştiului a unei foi de parcurs a relaţiei româno-americane în care şi România să aibă un câştig. Win-win e un principiu american.
Pentru a fi modelat noul proiect comun, coaliţia de guvernare de la Bucureşti trebuie să cureţe rapid Executivul, Legislativul şi puterea judecătorească de influenţa toxică a servicilor de informaţii. Se face simplu, printr-un pachet de modificare a legilor siguranţei. Cât despre retragerea ofiţerilor acoperiţi din media, calea de acţiune e simplă. Se ia una bucată lege germană, se traduce şi se adaptează legilor româneşti, şi afară cu agenţii tensiunii din spaţiul public! Serviciile de informaţii trebuie să se reîntoarcă în cazarmă, nu să controleze statul, cum susţin imberbii tefelişti.
Faptul că Augustin Lazăr, unul dintre fondatorii relaţiei cancerigene de control al serviciilor asupra magistraturii, pleacă nu e nicio pagubă. Tot s-a vorbit că nimeni dintre victimele protocoalelor secrete nu se adresează Justiţiei. Ieri, grupul Mediafax a făcut o plângere penală în acest sens, pentru tragerea la răspundere a celor care în numele Justiţiei au făcut abuzuri. Bulgărele e prăvălit. The show must go on!
E timpul curăţeniei administrative. Al încheierii tensiunii pe legile Justiţiei. S-a ajuns la paroxismul loviturilor în cap, administrate unui om al ordinii publice, în numele apărării Justiţiei. De către cine? De unul care trăgea cabluri RCS & RDS în casele românilor. Gata cu jucăria. Mai e şi altceva de făcut. Vorba americanului: „Make business, not war“. Şi tot mai aştept pancarta aia: „Jos Securitatea!“ din Piaţă, ca să mă conving că protestele n-au fost mânuite de mâna lungă a pădurarului, patria pe buze şi cu ţara în cătuşe.
