„Sicriele zburătoare“, cum numesc piloţii români MIG-urile aduse în ţara noastră în anii ’60 din URSS, rămân la sol. Poate că pentru totdeauna. 20 de astfel de aparate s-au prăbuşit în ultimii zeci de ani. Românii aveau să facă haz de necaz. Pe câmpuri, chipurile, n-ar mai fi necesare combine de treierat, seceră MIG-urile cu aripile.
Lăsând gluma la o parte, decizia de la sfârşitul săptămânii trecute a Ministerului Apărării Naţionale de a mai cumpăra încă 5 avioane de vânătoare F-16 din Portugalia e salutară.
Ce e îngrijorător sunt cel puţin trei aspecte ale problemei achiziţiei.
Primul – că ştirea provine de la Ministerul Apărării din Lisabona; al doilea – că luăm tot un lot vechi, pe motiv că Portugalia îşi reînnoieşte flotila aeriană; al treilea – că decizia de înzestrare se ia doar în lipsă de avioane, nu din nevoia dată de o strategie de apărare.
În majoritatea ţărilor, planurile de achiziţie şi de înzestrare militară ocupă spaţii largi în dezbaterile publice. De ce fel de armament este nevoie, de ce bani dispunem, ce e necesar pentru asigurarea securităţii ţării. Cam aşa se întâmplă în Polonia, o ţară secularistă. Modul de orientare a rachetelor Patriot, cum să se facă achiziţia, cu offset, de ce fel, a ocupat mai mult timp agenda publică. La noi totul s-a făcut discret, după vizite oficiale ale reprezentanţilor Administraţiei americane şi atât.
În urmă cu opt ani, premierul lusitan de atunci şi de acum, António Costa, zicea ironic că-i aşteaptă pe români să mai vină şi după alte F-16. Iată că oficialii Armatei Române au zis da. S-au prezentat la raportul de vânzare.
Avem alocaţia de 2% din PIB pentru înzestrare. Nimeni nu a văzut vreo strategie de apărare, n-a auzit vreun oficial calificat să explice de ce optăm pentru o variantă sau alta, de ce nu aplicăm offset-ul la majoritatea achiziţiilor, de ce nu producem mai mult în ţară.
Firave mişcări se aud despre intenţiile de investiţii la Bucureşti, Braşov, Săcele etc.
Am senzaţia că ieşim cu plasa la cumpărături, nu în funcţie de necesităţi, ci de cum ne dictează fantoma să executăm târguiala. Fără şubler, doar cu cravată, parcă oficialii noştri sunt păpuşi trase de iţele necunoscutului păpuşar.
Sau ieşim în iarmaroc şi ne trag negustorii de mânecă şi ne spun ameninţător că dacă nu târguim cu ei vine taifunul peste noi?
Totul pare dintr-un film cu Kunta-Kinte. Sigur că, acum, oficialul cu paporniţa nu mai e pus în lanțuri și azvârlit în cala navei „Lord Liooner“, nici marcat pe viață cu fierul roșu cu inițialele acesteia. „Make peace, not war“. Diplomatul delegat să semneze ca primarul nu mai e dus spre o călătorie a suferințelor de nedescris, a umilințelor și disperării. Acum, omul e pus în lojă, e omenit de stăpâni. I se laudă purtarea de târgoveţ ascultător, de om care a trecut prin greutăţi şi acum s-a dat pe brazda bunei judecăţi, întocmai cu Planul Aliatului strategic.
Sigur că drepţi am stat, ca naţiune, în faţa furtunilor doar pe timpul regilor noştri faimoşi.
Chiar şi pe timpul lui Ceauşescu, pentru nişte motoare de duzină ale BAC-urilor engleze, pentru care Regina s-a milostivit chiar cu o caleaşcă regală, Armata a dat ultimu’ sfanţ. Cu Nixon a cam fost la fel.
Pare un blestem. De mai bine de jumătate de secol târguim ce ni se dă, nu ceea ce ne este necesar.
Privind la zâmbetul ironic al premierului lusitan, nu putem să nu citim – vorba lui Churchill – mai adânc în istorie. Portugalia a primit bani de la americani pentru a cumpăra F-16. Pe vremea când Poli Timişoara o lua pe cocoaşă cu Sporting Lisabona şi eu descopeream Estoril-ul de Formula 1, nu cel regal, adică prin 1991, deşi nu erau aliaţi strategic, americanii s-au gândit să le ofere gratis o serie de avioane de vânătoare.
În programul „Peace Atlantis I“, semnat în august 1990, Portugalia a primit fondurile pentru achiziţie prin programul de Vânzări Militare Străine al SUA (Foreign Military Sales) şi prin punerea la dispoziţie a unei baze aeriene portugheze din Azore către aviaţia americană.
În 1998 a fost semnat programul „Peace Atlantis II“. Portugalia a primit gratis 25 de F-16 Block 15 second-hand, care fuseseră folosite de Garda Naţională a SUA. Guvernul de la Lisabona era responsabil pentru transportul în Europa şi pentru modernizarea lor. Cinci dintre aeronave au fost folosite doar pentru piese, restul de 20 fiind repuse pe cer.
În 2001 a început modernizarea avioanelor din „Peace Atlantis II“ cu pachetul MLU. Primele două aeronave au fost modificate în SUA, restul de 18 au fost modernizate în Portugalia, în atelierele aviaţiei de la baza aeriană Monte Real şi la uzina OGMA, deţinută de Guvernul portughez. Aceste avioane au fost repartizate Escadrilei 301 „Jaguarii“. Avioanele mai vechi din „Peace Atlantis I“ au fost date Escadrilei 201 „Şoimii“ şi au fost aduse la standardul MLU abia în 2011.
Lumea se înnoieşte. Câte state dau 2% din buget pentru apărare?
Mama mea avea o vorbă: „Sunt prea săracă pentru a-mi permite să-mi cumpăr lucruri ieftine“. Noi cumpărăm scump şi ne vindem pe nimic. Pentru că ne lipseşte un Rege, apărător de ţară.
