Înștiințându-ne gongoric din rotonda Romexpo – pe care Caragiale, din fericire, n-a apucat-o – că „ultima încercare a turcilor de a ocupa Viena a fost zădărnicită de o şarjă de cavalerie care a fost condusă de husari înaripaţi polonezi“ (??!! – n.n.), dl Orban (sau, mai bine zis, ce-a mai rămas din domnia sa) ne-a trâmbițat apoi, drept firesc corolar al înaripaților din 1683, lista PNL pentru europarlamentarele din 2019.
E puțin probabil ca profesorul Vlad Nistor să-i fi dat acceptul de a debita această gogomănie istorică, total inadecvată momentului, drept pentru care, probabil ca pedeapsă, iată că se regăsește de-abia pe locul 11 – adică sigur non-eligibil. Cum gura slobodă a lumii spune că dl Nistor ar fi „omul“ dlui Orban, rezultă, încă o dată, că persoana cu mandolina este o marionetă, trasă de sfori din toate părțile, din moment ce nu-și poate impune propriul om – de departe o autentică eminență cenușie – pe un loc eligibil. De ani de zile Nistor se bate, pe la televiziuni, ca la Oituz, cu adversarii partidului și – în pofida pozițiilor absolut ingrate pe care a fost pus să le apere (gen cum că Viorica ar trebui să meargă la pușcărie pentru că s-ar fi pupat cu Bibi) – reușește de cele mai multe ori să iasă deasupra. Defectul lui principal este știința de carte, care nu-i poate fi iertată (Nu e singurul, uitați-vă la restul României).
Nistor a adus servicii de idei și de imagine partidului mai mult decât toți Motrenii și Bușoii la un loc. Cu toate acestea, Motreanu, omul fără față, este pe 7, iar Bușoi, care are față, dar e șters ca și cum n-ar avea-o, este pe 9. Nu-i mai puțin adevărat că nu-i va folosi la nimic, întrucât linia se va trage maximum-maximorum la dl Falcă, cel care, contrar aparențelor, nu are ciocu’ mare. Din contră, cei cu ciocu’ mic au șanse să pape lăptic.
Morala nu funcționează însă orbește. Dl Rareș Bogdan, bunăoară, numai ciocu’ mic nu se poate spune că are și iată-l totuși, în halat de molton, venit direct din budoarul gândirii în capul listei. Deci se poate și pe invers, spre bucuria dlui Gușă, care se vede astfel scăpat, în sfârșit, de piticul frenetic. Însă micul megaloman cu aere de Napoleon fără cal va regreta cât de curând ieșirea din presă. De Turcescu, de exemplu (care, spre deosebire de Bogdan, a avut totuși bunul simț să recunoască), nu mai aude nici dracu’.
Prefiguram, acum două săptămâni, în articolul „Despre bruxelezi și alte cozi de topor“, toate aceste măști de bal mascat; necunoscuta era pe ce loc se va așeza fiecare la ultima strigare, la drum de seară, la scoici și bere Fantôme Saison. Acum, odată bătută în cuie, lista dezvăluie, dincolo de nume, și un alt gen de simbolistică. Astfel, se observă că locurile impare 1 și 3 au fost atribuite unor „externi“ – number one Rareș Bogdan și Siegfried Mureșan; doar locurile 5, 7, 9 și 11 au revenit unor membri ai vechiului PNL (dinainte de marea transvazare PDL) – Vălean, Motreanu, Bușoi, Nistor. În același timp, toate locurile pare (2, 4, 6, 8 și 10) au fost atribuite membrilor fostului PDL – Hava, Blaga, Buda, Falcă, Marinescu. Primul lucru întristător este că – la 5 ani de la marea transvazare – marele PNL continuă să funcționeze în logica a două partide diferite. Mai mult, apare că fostul PDL a dat noului PNL nu numai imnul, ci continuă să dea și prioritățile – din moment ce doar două locuri eligibile (5 și 7 în cel mai bun caz) revin unor membri ai vechiului PNL, restul de 5 (cele mai sigure) revenind fostului PDL și altora. Halal negociere, coane Orban!
Și-atunci, se pune întrebarea: cine sau ce mai este astăzi PNL? O structură politică bună de căpușat, la remorca diverselor interese electorale care nu dau doi bani pe doctrina partidului și pe electorii lui? Cine este, de exemplu, fantomatica Acțiune Civică a Tinerilor, cu 600 (șase sute) de voturi la nivel național, condusă de Sebastian Burduja, prieten cu Dide #Rezist, înghițită deunăzi de dl Orban (la ordinul cui?) pe nemestecate? Ce va spune electoratul tradițional al PNL despre noul vicepreședinte Burduja? Să fie frica de ciolaniada USR-istă atât de mare? În termeni aritmetici, achiziționarea de fermenți progresisto-neomarxiști, catalizați din umbră, aduce ea mai mulți alegători decât se pierd prin aspirarea lor? Și se mai miră liberalii din PNL de unde crește ALDE? Dar mai sunt liberali în PNL? Poate că da. Din jale se-ntrupă Electra. Dna Gorghiu – neîmbrățișând referendumul agățat de alegerile europarlamentare – e posibil să-l fi șocat pe dl Iohannis. Unde sunt femeile de altădată, în care puteai să ai încredere? Mai rar în politică. Mai ales dacă nu prind un loc pe listă.
Partidul acesta a avut (sau i s-a indus?) totdeauna o problemă în a-și găsi lideri interni. A crezut totdeauna (sau a fost împins să creadă) că are nevoie de figuri noi. Stolojan (adus de Valerică Stoica), Iohannis (adus de Crin Antonescu), Rareș Bogdan (adus de Iohannis, cu mâna lui Orban, care-și sapă singur groapa) fac parte din această linie, a salvatorilor parașutați. Se pune întrebarea de ce lideri proprii, care s-au afirmat după 1990 în lupta cu criptocomunismul iliescian (gen Tăriceanu sau Antonescu), au dispărut din PNL, iar Orban (aflat și el în pictură încă de la început) a ajuns ca și cum n-ar fi (făcând compromisuri care pur și simplu îl aneantizează politic)! Cum se face, iarăși, că un Siegfried Mureșan, venit pe filiera Băsescu, se află acum cocoțat pe locul 3 la PNL?! Ce pile are acest om? Știu numai el și Orban – care însă, nota bene, nu e lăsat să atingă capătul lanțului, ci doar prima verigă.
Tabloul jalnic, de varză de Bruxelles, din interiorul PNL, ne este relevat nu numai de husari, ci și de alte două apariții neașteptate. Poate cel mai mare traseist din istoria democrației noastre de mucava, dl Stolojan, vorbind recent pe un canal TV, a desemnat insistent regimul Ceaușescu cu sintagma „perioada socialistă“! Te-ai fi așteptat la așa ceva de la un liberal, adică om de dreapta – și încă un comunicator al partidului?! Nici vorbă de dictatură, nici vorbă de ceaușism, nici vorbă de totalitarism, nici vorbă de neo-stalinism, nici vorbă de comunism! Perioada socialistă, domnilor, ce-i așa o problemă?!
Situația ne obligă să-l desemnăm și noi, pentru serviciul de cadre al PNL. Cine este, în definitiv, acest specimen ciudat, aducând de departe a Frankenstein de Obor, care de 30 de ani hipnotizează pe toată lumea cu un rictus de speriat noaptea copiii? Este un fost economist de eră ceaușistă în Industria alimentară, ajuns, pe filiera clasică, până înspre 1989, director al Departamentului Relații Valutare și Financiare Internaționale (care nicidecum nu era supervizat de Securitate). După 1990, aflat în barca dlui Iliescu, este cunoscut ca premierul care a naționalizat valuta, forțând întreprinderile, societăţile comerciale şi populaţia să-și schimbe resursele în lei, la un curs fixat administrativ. Este același care s-a urcat pe scenă și ni l-a recomandat cu căldură pe același Iliescu, apoi s-a dat peste cap și, ca prin minune, a devenit președinte PNL, apoi membru PD, poziție din care – pretinzând că e bolnav, dar fără picior în gips – ne-a potcovit cu Băsescu-dragă Stolo, apoi i-a dat și acestuia cu tifla, refuzând postul de prim-ministru pentru o porție de scoici în Grand-Place, apoi s-a trezit din nou în PNL, de unde continuă, fără rușine, să facă pe lupul moralist și nimeni nu-i bate obrazul. Cât mai căpușează mentalul public acest periodnik socialist? Chiar ne ia pe toți de proști? Oare crede că am murit cu toții (în afară de Burduja)?
O să întrebați ce legătură are Stolojan cu Burduja. Niciuna în afară de faptul că tânărul Sebastian este fiul bancherului Marinel Burduja, fost vicepreședinte postdecembrist al falimentarei Bancorex, anterior fost Inspector al Băncii de Investiții ceaușiste chiar pe vremea când dl Stolojan era mai-marele peste valuta țării. Mai are cineva vreo îndoială că politica în România este monopolizată și strivită între „foștii“ care nu se dau duși și copiii lor care tocmai vin din străinătățuri, școliți pe banii amărăștenilor din „perioada socialistă“, strânși în pușculițele statului și transvazați, după ’90, în pușculițele personale?
E mai clar acum de ce se zbate PNL într-o prelungită criză de identitate? Parcă-l văd pe Diogene, cel cu lampa ziua-n amiaza mare, traversând, în loc de Atena, partidul și exclamând la fiece pas: „Arătați-mi un liberal!“. Și răspunsul: „N-avem liberali, doar husari înaripați“.
