Noua Comisie Europeană și-a propus ca una dintre prioritățile mandatului său să fie lupta împotriva schimbărilor climatice și a degradării mediului, Pactul ecologic european (The European Green Deal) stabilind acțiunile menite să transforme Europa în primul continent neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050.
Totuși, faptul că din acest an, noua strategia economică la nivel comunitar se subordonează direcțiilor călăuzitoare ale Green Deal-ului, coroborat cu ascensiunea incontestabilă a partidelor politice ”verzi” în majoritatea statelor puternice Europene, dovedește faptul că Bătrânul Continent a cedat acțiunii ideologice a noii stângi, la nici jumătate de secol după crearea fronturilor politice ecologiste ca arme ascunse împotriva capitalismului.
Prin Pactul Ecologic (total impropriu denumit în acest fel), Europa se predă practic generației actuale de activiști neo-marxiști care solicită urgent și vocal o acțiune radicală pentru stoparea schimbărilor climatice, ascunzând sub vehemența ultimativă a îndemnurilor lor la acțiune faptul că Green Deal-ul nu reprezintă de fapt un plan de salvare a sistemului, ci unul de schimbare fundamentală a acestuia.
Deloc întâmplător, însăși denumirea pactului european aproape că se confundă cu conceptul de Green New Deal, forța motrice a creșterii stângii americane care, în urmă cu doi ani, își trimitea în Congres campionul exprimărilor publice, Alexandria Ocasio-Cortez (AOC), un lider important al socialiștilor din Statele Unite, ales pe listele Partidului Democrat. Dincolo de revendicările referitoare la mediu, cum ar fi asigurarea de apă curată, aer curat, alimente sănătoase pentru americani și stimularea industriilor curate de producție internă, Green New Deal-ul democrat impunea o serie de obiective ce țin de programatica fundamentală a socialiștilor: garantarea locurilor de muncă membrilor de sindicate care susțin familii, stoparea inegalităților sociale, egalitate în drepturi, repararea nedreptăților istorice față de etniile sau minoritățile discriminate etc.
Este evident, în aceste condiții, că după ani de zile de criză, austeritate și măsuri economice menite să țină pe șine capitalismul, noua generație mondială de politicieni s-a radicalizat și, ieșind în față cu coperta verde, vie, a salvării mediului, încearcă să impună soluții economice, politice și sociale atrăgătoare utopic, împrumutate din manualele ideologice ale lui Marx.
Conchizând, putem spune că, sub stindardul verde și ”curat” al Green Deal-ului, Europa capitalistă a prezentului se îndreaptă cu pași repezi spre un eco-socialism radical reformator, care a poluat chiar și perspectivele altădată lucide ale dreptei politice comunitare.