11 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăOp & EdGorbaciov, Perestroika și libertatea noastră

Gorbaciov, Perestroika și libertatea noastră

A murit Mihail Gorbaciov, la vârsta de 91 de ani. Lui îi datorăm o parte din Revoluția română. Nu e o glumă. El a deschis Cutia Pandorei. Și, noi am tras lozul câștigător spre libertate. De zeci de ani, ne întrebăm dacă el a vrut destrămarea imperiului sovietic?

Margareth Thatcher, poreclită “Doamna de Fier,” l-a convins pe Ronald Reagan, prin 1986, să dea o atenție sporită liderului URSS de atunci și să urmărească încercările sale de reformă, zise glasnost. Un fel de transparență publică, avant la lettre.  Ulterior, s-a instituit un trio Kohl, Ronald Reagan și Margareth Thatcher de dialog cu Gorbaciov.

Președintele american l-a chemat la Casa Albă în 1987, dar momentul crucial pentru istoria noastră, a fost întâlnirea de la Malta, din zilele de 2-3 decembrie 1989, când  Mihail Gorbaciov s-a întâlni cu noul președinte al SUA, la acea vreme, George W. Bush și a negociat încheirea Războiului Rece.

La Malta, despre România lui Ceaușescu s-a discutat printre altele

Stenograma discuțiilor din acele zile sunt încă secrete. Sursele mele, cele care au lecturat documentul, spun că nu s-a dezbătut tema unei reîmpărțiri a lumii și trecerea țărilor din est dintr-un bloc în altul. Adică, mai pe șleau lărgirea NATO. Despre România lui Nicolae Ceaușescu s-a discutat “printre altele,” conform informațiilor clasificate.

Reuniunea la vârf dintre cei doi titani ai lumii, despărțite de Cortina de Fier, a fost organizată la câteva săptămâni după căderea zidului Berlinului.

Pe nemți, reunificarea Germaniei i-a costat peste 1.000 de mld de mărci germane

Ceea ce știu sigur, direct din sursele administrației Kohl, Cancelarul a oferit URSS peste 1.100 de miliarde de mărci pentru reunificare Germaniei, în schimbul retragerii trupelor sovietice. Că generalii n-au vrut să plece, asta e altă discuție. În schimbul a 50.000 de DM cash pentru fiecare, și-au luat tălpășița. De fapt, căderea cancelarului de glorie a Germaniei a fost legată și de aceste sume negre de bani, doar că pe Kohl justiția nu l-a trimis la pușcărie.

Ce s-a întâmplat în ziua de 4 decembrie 1989 este importantă pentru noi. Mihail Gorbaciov a chemat la Moscova pe toți liderii Tratatului de la Varșovia. S-a dus și Nicolae Ceaușescu!

Gorbaciov
desen de Ștefan Popa Popa’S

Gorbaciov către Ceaușescu: “…dacă vei mai fi la putere în ianuarie 1990”

Potrivit stenogramei discuțiilor dintre Gorbaciov și Ceaușescu,  publicată în exclusivitate de “România liberă” în anul 1992, devenită sursă pentru mii de lucrări de istorie recentă, dictatorul român ar fi invitat țările membre ale Pactului de la Varșovia pentru sfârșitul primei săptămâni din ianuarie 1990, la București, pentru discuțiile legate de CAER și de organizare a unei bănci internaționale. Ceaușescu voia să facă cea mai mare bancă din spațiul sovietic al acelor vremi. Doar că liderul de la București trăia pe altă planetă. Fie nu i se raporta, fie că nu dorea să știe despre revoluțiile de catifea din celelalte state din Europa de Est. Gorbaciov i-ar fi spus doar atât: “dacă vei mai fi la putere în ianuarie 1990.” Ceaușescu se pare, conform documentului, că s-a făcut că plouă. Am reușit – în anii ulterior revoluției – să-l achiziționăm, contra unei sume uluitoare a acelelor vremi. Astăzi, este citat în mari lucrări academice. Prețul a meritat, zicem noi, cei care l-am dezvăluit atunci.

Gorby a despicat apele. Rămâne un personaj cheie în roata lumii

Marea întrebare rămâne? Mai ales, acum, în noua conflagrație SUA-Rusia. S-a negociat, la acea vreme, trecerea țărilor din Estul Europei din blocul comunist în cel al NATO? Din sursele mele, nu. Doar s-au oferit bani serioși pentru susținerea reformelor din URSS.

Mihail Gorbaciov rămâne un om care a despărțit apele prin distrugerea negociată – “bani contra ridicarea jugului” – a Cortinei de Fier.

citește și: Test de corigență la geografia spiritului

La scurt timp, după eliberarea Estului European, Mihail Gorbaciov n-a mai putut conduce corabia în derivă a URSS și a demisionat în 1991. A fost primit cu glorie de către civilizația europeană. A încercat să revină democratic, în 1996, dar n-a adunat decât 0,56 % din voturile rușilor. Ce s-a întâmplat? Popoarele din fostul URSS nu au reușit să se bucure de perestroika sa.  Doar, noi, esticii! De aceea trebuie să-i oferim lui Gorbaciov prinosul nostru de recunoștință.

Aveam să-l întâlnesc la Universitatea din Maryland, Washington D.C. În scurtele politețuri, n-am reușit să discutăm nimic important. Când i-am spus că am participat la revoluția din Timișoara, a zâmbit cu superioritate. N-am îndrăznit să-i destăinui despre figurile luptătorilor sovietici, prezenți în zilele revoluției pe străzile de lângă Parohia lui Tokes.

Avertisment: „occidentul vrea să construiască un nou imperiu”

Revenind la extinderea NATO din Europa de Est, anul trecut, Mihail Gorbaciov a precizat că tabăra occidentală dorește „să construiască un nou imperiu, astfel s-a născut ideea extinderii NATO.”

Extinderea Alianţei Nord-Atlantice cu ţări din fostul bloc comunist în anii 1990 era, potrivit preşedintelui rus Vladimir Putin, cauza profundei crizei dintre Rusia şi Occident, pentru că, în opinia Kremlinului, NATO este principala ameninţare la adresa securităţii strategice a Federaţiei Ruse, potrivit Hot news.

Preşedintele rus a cerut în toamna anului trecut SUA şi aliaţilor lor să semneze tratate care interzic în special orice extindere viitoare a Alianţei, precum şi orice cooperare militară în ceea ce Rusia consideră a fi zona sa de influenţă.

Avea o premoniție că Vladimir Putin va invada Crimeea peste câteva luni? Mihail Gorbaciov, conform flașnetarilor propagandei NATO, ar fi fost putinist. Despre Realpolitik, n-ai cui să explici. Idioții utili nu înțeleg.

Mihail Gorbaciov merită recunoștința noastră.

Vocile lumii

BBC

Gorbaciov
Mihail Gorbaciov a condus URSS din 1985 până în 1991. Prin înțelegerea de la Malta, a eliberat peste o sută de milioane de oameni din lagărul comunist.

“Mihail Gorbaciov nu a fost perfect. Niciun lider nu este. Din punctul meu de vedere era un om căruia îi păsa profund să evite un al treilea război mondial. Și îi păsa profund de familia lui. Pentru ambele lucruri îmi voi aminti de el cu căldură,” a recunoscut ieri Steve Rosenberg, corespondentul BBC de la Moscova, care a mărturisit publicului britanic că a participat la campania sa electorală din 1996.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...

Vladimir Putin este deschis să discute despre un acord de încetare a focului, dar fără concesii teritoriale

Putin insistă ca Ucraina să renunțe la ambițiile de a adera la NATO, au declarat surse pentru Reuters Vladimir Putin este deschis să discute cu...

Ucraina va pierde războiul fără ajutorul militar al SUA, spune Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că țara sa nu va putea câștiga războiul dacă Statele Unite își reduc sprijinul militar. Declarația a fost făcută...
Ultima oră
Pe aceeași temă