Cu mult înaintea lui Hagi, profesorul Jackie Ionescu a deschis prima academie de fotbal, după principiul mai întâi școala și mai apoi maidanul. Se întâmpla prin 1972, când autoritățile comuniste din Timișoara l-au chemat pentru a reorganiza clubul de fotbal Poli.
Astăzi, Academie e un termen impropriu. Cluburile, organizate pe acest format, sunt mai mult școli meșteșugărești. Dai copilul la “Academie” și învață meseria de fotbalist, dobândind profesia înscrisă în nomenclator!
Personajul de legendă
Cei care n-au citit decât “Hobbitul,” cartea copilăriei noilor generații, îl pot asemui pe fostul antrenor de glorie a lui Poli Timișoara cu un gnom. Scriitorul britanic Tolkien s-a inspirat din basmele medievale. Gnomii erau bătrâni și pitici, extrem de înțelepți care trăiau în adâncuri și păzeau comori îngropate. Hobbitul ducea o viață liniștită, până ce gnomii nu l-au luat într-o aventură să-i fure bogăția uriașului dragon. Acesta este preludiul “Stâpânul inelelor.”
citește și: Neokemaliștii pregătesc ultima cruciadă
Orice asemănare cu întâmplările din viața reală sunt pur întâmplătoare. Dacă Jackie Ionescu nu deschidea și la Corvinul Hunedoara o academie, Il Luce era azi doar un milițian ieșit la pensie, bucurându-se de pensia specială.
Un grup inimos de profesori de la Politehnică a iniţiat, în vara anului 1972, un nou concept de conducere. “Poli” nu avea rezultate. Se prefigura o nouă toamnă a disperării. “B”-ul părea un obstacol de netrecut. Suporterii nu mai veneau la stadion. După încercări succesive de aducere a unor antrenori consacrați, Jackie Ionescu prelua timona echipei, la doar 36 de ani. Îi apăruse deja prima carte “Fotbal – Metode și mijloace de antrenament,” scrisă împreună cu Angelo Niculescu, laureatul român de la Guadalajara.
De la Minerul Anina, la Celticul rebelului Billy McNeill
Timişoreanul pleşuv, cu ştiinţă de fotbal cât o academie, se înhămase la jug, aveam să scriu în romanul meu „Furia.” Până la Celtic-ul rebelului Billy McNeill şi echipa docherilor de la West Ham United, a fost mai întâi Minerul Anina. Profesorul avea doar 36 de ani şi sânge bănăţean. Ştia să lucreze bine cu băieţii. Avea simţul orientării şi al poziţionării grupului. Anonimii au găsit în el un şlefuitor de talente. Un instinct formidabil, ambiţie şi mult fler l-au recomandat de tânăr pentru performanţă. Fire rebelă, abil mânuitor al limbii, ştia să zăpăcească. Era un om născut pentru a conduce. Iubea aventura. Mânuia uşor pânzele corăbiilor moarte. Putea să se aşeze la catedră, să fie un lector pe cinste sau un filosof al jocului, dar a preferat să simtă, să trăiască şi să provoace firul ierbii. Acolo simţea că îi e locul. A dăruit fotbalului şi fotbalul i-a dăruit onoare.
Gnomul din Rudna și lupta sa imaginară cu Alex Fergusson
Gnomul din Rudna a devenit rapid dintr-un individ un personaj, pe care odată ce-l vezi, nu-l vei uita niciodată. Ferească Dumnezeu să-i fi adversar! Dacă ursitoarele ar fi fost din alte zări şi cu alte misiuni, Jackie s-ar fi bătut cu Jose Mourinho, la clasa meticulozitate şi perfecţionism şi nu i-ar mai fi trimis scrisori imaginare lui Alex Fergusson. Cu vreo şcoală la Coverciano, Köln, Lielenthall, dacă nu îl concura pe Cappelo la Juve, măcar o Brescie sau vreo Reggiană îi erau rezervate, înaintea altui român care s-a bucurat de privilegiile apartenenţei la unele structuri, altele decât cele profesionale.
Jackie Ionescu a înțeles, înainte de mulți laureați ai arenelor, că fotbalul e o știință. Și nu merge cu o fi și o păți. Trebuie să ai inteligență nativă pentru a face marea performanță! Rămâne în istoria fotbalului românesc, nu doar cu cele patru finale de Cupă ale României, jucate de Poli Timișoara, una câștigată împotriva Stelei, ci și ca singurul antrenor român care a evoluat în toate diviziile, de la Campionatele sătești, până la prima ligă.
Descoperitor de mari talente
Înainte de a fi un erou de legendă, a fost și el fotbalist. S-a născut în comuna Crai Nou, aparținând Rudnei, o comună din județul Timiș, în mai 1936. Se apropie de nouăzeci de ani cu figura altetului antic, nu ca al soldatului roman, întors pe scut și care a răcnit înainte de a muri: “Veni, vidi, vici.”
În toată cariera sa, a îmbunătățit dictonul roman: Mens sana in corpore sano.
Așa cum am mai spus, Jackie Ionescu poate fi un Aristotel al clubului de gândire, mare cât o arenă. A deschis prima academie de fotbal, fiindcă a simțit că un jucător educat și instruit poate fi mai bun decât un nativ pur sânge. De la Dan Păltinișanu, Marcel Coraș, Helmuth Ducadam, Mișa Klein, Stelian Anghel, până la Varga, Vlaicu, Timofte, Alexa, Contra, emeritul gnom din Crai Nou a lansat multe talente pe orbita balonului rotund. Anonimii se încălțau cu fesul, înainte de a face cunoștință cu dom’ profesor. Au învățat de la dascălul lor, că până și legatul șiretelor de la ghete se face cu inteligență și spirit practic, înainte de a învăța cum să driblezi și să te poziționezi în teren.
Jackie Ionescu este azi un om împlinit. Un Socrate, rătăcit prin studiourile televiziunilor. Poate da ore de dicție limbutelor personaje ce sparg ecranele, dar nu mai are chef. E sătul de impostură, ca mațul de pește de momeală.
Momentul de triumf al vieții sale a fost victoria lui Poli cu Dinamo: 2-1, meci disputat în 1987, în ciuda presiunilor sistemului. Mircea Lucescu și generalii săi s-au răzbunat.s-a răzbunat. Au retrogradat-o, în acel an, pe Poli din Prima Divizie.
În memoria betoanelor tunelului ce duce la vestiare se mai aude încă vocea: “Azi, te bat ți…n de București!”
P.S. La ora lecturii editorialului meu, sunt pe gazonul din curtea sa și realizez un interviu de poveste. Despicăm, împreună, firele de tort din cultura fotbalului. Voi încerca să-i smulg gnomului marele secret: unde a ascuns comoara.
VOCILE LUMII
Jackie Ionescu
Profesor și antrenor
“Când am preluat frâiele era o înapoiere maladivă a clubului. S-au creat rapid premisele performanţei. În douăsprezece zile totul era pus la punct. Energiile oraşului au fost canalizate către echipă. Spiritualitatea urbei era angajată. Accederea în Divizia A devenise politică de club. Am pornit o acţiune de comando prelungit. Fiecare jucător avea un profesor. S-au reparat vestiarele şi s-a amenajat Cantina studenţească. Prima galerie la standarde occidentale a apărut ca din senin. Publicul a intrat rapid în simbioză cu echipa. Securizarea echipei a fost asigurată. Promovarea era matematizată,”avea să spună Jackie Ionescu.
