Rezultatele sondajului, am constatat, sunt influenţate de mentalitatea şi modul de viaţă al ultimei generaţii motrice. Generaţia Z. Când vorbesc despre generaţii, trebuie să intru puţin în profunzime. Lucrurile trebuie analizate raţional, factual, altfel nu pricepem ce ni se întâmplă.
Generaţia Baby Boom e definită ca aceea a oamenilor născuţi între anii 1946 şi 1964. În Europa de Vest și America de Nord, boomerii sunt asociați, pe scară largă, cu privilegiul, deoarece s-au fomat într-o perioadă de mărire a prosperităţii, parţial datorită subvențiilor guvernamentale post-război, răspândite în domeniul Locuirii și Educației.
Evident că segmentarea e puţin diferită în România, dar în principiu la noi este vorba despre generaţia post-război, până la momentul morţii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (19 martie 1965), după care, volens-nolens, România, împinsă cumva de plăcile tectonice ale istoriei, a intrat în altă paradigmă.
În logica occidentală, după boomers, a urmat Generaţia X, între anii 1965 şi 1980. Generaţia Xers-ilor a fost cea formată într-o perioadă de schimbare a valorilor societății. Copiii au crescut sub influenţa reducerii supravegherii adulților, în comparație cu generațiile anterioare, ca urmare a creșterii ratelor de divorț și a participării materne sporite la forța de muncă.
Milenariştii (1980 – 2000, copiii născuţi la graniţa Mileniului III – aici folosesc termenul fără a fi încărcat cu semnificaţiile apocaliptice tipice sectelor numite la fel), supranumiţi şi Generaţia Y, sunt uneori denumiţi echo-boomers, din cauza creșterii majore a natalității în anii ’80 -’90 și pentru că adesea sunt copii de baby boomers. Grupul experimentează o varietate de condiții sociale și economice, dar e marcat, în general, de epoca informațională și e confortabil cu utilizarea tehnologiilor digitale și a social media.
Ciudat este cum se împleteşte această poveste, cu Generaţia X şi Generaţia Y, cu aceea a „ceauşeilor” de la noi, ori „decreţeilor”. Prin Decretul – Lege 770 din anul 1966, erau interzise avorturile. Impactul a fost covârşitor. În 23 de ani, în România s-au născut peste două milioane şi jumătate de „ceauşei”, ori „decreţei”.
Caracteristicile acestei generaţii a decreţeilor sunt – ciudat, dar adevărat – impregnate cu o combinaţie între ingredientele din reţeta Generaţiei X şi Generaţiei Milenariştilor. În pofida dopului pus de comuniştii lui Ceauşescu, după Tezele din 6 iulie 1971, ţara s-a dezvoltat. Paradoxal, prin politica interzicerii avorturilor, dictatorul a ajutat enorm la formarea unei mase critice substanţiale, care l-a înlăturat de la putere şi a schimbat radical România, după decembrie 1989.
„Ceauşeii”, „decreţeii” au experimentat, nu-i aşa, o diversitate de condiţii economice şi sociale, ca şi Generaţia X, chiar dacă rata divorţurilor a crescut după dislocarea socială masivă din deceniul 1990 – 2000, când românii au scăpat de chingile regimului comunist, în condiţiile în care oricum emanciparea femeii s-a produs mult mai rapid, încă din Obsedantul Deceniu (1950 – 1960).
Ca şi Generaţia Y, dar din alte motive (de ucaz politic), „decreţeii” sunt actanţii unei explozii demografice consistente şi experimentează, la rândul lor, o varietate de condiții sociale și economice. Noi toţi am trecut şi trecem prin asta. „Decreţeii” sunt puternic marcaţi de epoca IT&C, de tehnologiile digitale și de social media.
Ei, şi astfel trecem la sincronizarea României cu lumea de tip Occidental, pentru că Generaţia Z, ultima apărută, este aceeaşi şi are aceleaşi caracteristici şi ingrediente şi la noi, şi la ei, în lumea occidentală, de care suntem oricum, structural, foarte legaţi „şi aia e” – cum se spune acum.
Intenţionat am introdus sintagma „şi aia e”. Generaţia Z este cea care, în sondajul eJobs de la care am pornit, dă pasul noii schimbări, de tip „şi aia e”. Formată pe valurile schimbărilor sociale de după 1990, cu un substrat familial în curs de transformare, dacă nu adeseori de dezintegrare, membrii acestei generaţii au resimţit puternic, de la bun început, impactul unei epoci în care singurul lucru cert este incertitudinea.
Reprezentantul tipic al Generaţiei Z s-a format din copilărie, pubertate şi, apoi, adolescenţă sub impactul acestei continue schimbări a realităţii în care trăieşte. Lumea este o iluzie continuă. Trăim în epoca post-adevăr. „Şi aia e”. Trebuie să iei lucrurile cum sunt şi să te adaptezi mereu.
Să ne imaginăm că intrarea într-o astfel de lume (în care, pe diferite secţiuni ale existenţei, paradigma se schimbă permanent, rapid, haotic) te prinde la o vârstă la care nu eşti matur, ci te maturizezi, creşti sub impactul acestor lucruri. Cum te influenţează aceasta? Simplu: te schimbi, eşti un reprezentant al Generaţiei Z.
Noii tineri intraţi în muncă influenţează pasul populaţiei active, evoluţia demografiei, politica, cultura, artele, limbajul folosit, comunicarea interumană şi, în general, tot. Pentru că societatea s-a schimbat, oamenii se schimbă, sub impactul ei, iar pentru că se schimbă ei, la rândul lor, continuă să schimbe societatea.
Ceea ce e formidabil este că această schimbare are loc tot mai rapid. Uneori, mă întreb foarte serios unde vom ajunge, unde va duce acest ritm tot mai îndrăcit al schimbării. Să luăm planul politic. Victoria zdrobitoare a PSD-ALDE, în decembrie 2016, părea ceva imuabil, ce va dura un ciclu electoral.
Nu a fost deloc aşa. Paradigmele schimbării s-au succedat rapid, de la protestele din februarie 2017, continuând cu referendumul din toamna anului 2018, apoi cu europarlamentarele şi cu referendumul din 26 mai şi, în fine, cu prezidenţialele de luna trecută. Anul viitor, pasul schimbării paradigmelor politice va continua să se succeadă cu rapiditate.
La fel, Generaţia Z, ce determină aceste schimbări rapide, influenţează tot. Tânărul activ e pragmatic, orientat spre formarea profesională continuă. Se duce în sus ca o rachetă. Cu cât este mai responsabil, cu atât mai rapid. Îl angajezi, stă o vreme, nu-i convine ceva, pleacă. E rece, funcţional şi, simultan, agitat. Aşa s-a adaptat el la lumea asta.
Caută ceva, dar nici el nu ştie ce anume. La o vârstă la care cei din generaţia noastră vieţuiau studenţeşte şi nu aveau un serviciu, pregătindu-se „la vestiare” pentru a intra în muncă, timp de patru până la şase ani, membrul Generaţiei Z îşi face studiile şi, simultan, e pe cont propriu, cu serviciu, germeni de proprietăţi şi familie proprie, datorii, responsabilitate socială.
Reversul medaliei este că Gen Z-ul, la 50 de ani, dacă va continua în acest ritm, va fi extrem de obosit şi consumat, aşa cum s-a maturizat şi a avansat social precoce. Cum va evolua deci în continuare societatea noastră? Ca el. Şi deja gândiţi-vă la următoarea generaţie care va apărea. Şi mai turbulentă.
