ASU Poli Timișoara s-a retras de pe terenul din Șiria în min. 62, la derby-ul cu UTA, în semn de solidaritate cu cei 350 de suporteri care, deși aveau bilet, nu au fost lăsați de Jandarmerie să intre pe stadion.
Contrar trăirilor războinice ale unui ev aprins, galeria UTA și-a oferit propriile locuri.
ASU pierde, astfel, cu 3-0 la „masa verde“ și va fi penalizată cu trei puncte, plus o amendă.
Jurnalistul „Gazetei Sporturilor“ n-a scăpat nici el de furia bodyguarzilor. Asta s-a întâmplat zilele trecute în Liga a II-a.
Conducerea clubului de fotbal, susținut doar de suporteri, și-a asumat aceste pierderi, doar din solidaritate cu membrii galeriei. E vorba de un principiu. Pe care ei îl apără. Și funcționează ca un legământ, în singurul club de fotbal din România în care jucătorii știu să cânte toate melodiile fanilor.
Chiar dacă fotbalul are propriile regulamente, extrem de stricte și de precise, revine din nou în discuție libertatea suporterilor. Dreptul oricărui spectator de a fi prezent în tribune e clar legiferat. Omul și-a cumpărat bilet. Dar n-a fost lăsat de organele de ordine să intre pe stadion. Nu i s-a interzis doar unuia. Ci pentru 350. Plătitori. Cam câți are Chiajna în jumătate de secol. Unde e hiba?
Organizatorul competiției nu a fost în stare să asigure securitatea suporterilor. Jandarmeria a făcut un abuz. Eu, dacă aș fi fost printre ultrași, dădeam în judecată instituțiile de forță. Cine îți permite ție, chiar ciomăgar cu pulan, să-mi interzici mie, drucker de-o viață, să fiu alături de colegi pe stadion? O lege șchioapă și o serie de cadre imbecile produc tensiuni și acolo unde n-ar fi loc decât de cântec.
Nu e prima oară când Jandarmeria face abuz de autoritate. Legea lui Mitică provoacă și incită. Și totuși, singurii vinovați vor fi doar conducătorii clubului, care au retras echipa de pe teren?
Când va înțelege și Federația Română de Fotbal că dacă vrea să aibă o echipă națională competitivă va trebui să organizeze competiții reale în campionat, nu transmisii TV HD? Are cineva acces la ratinguri? Doar Steaua-Dinamo mai depășesc milionul de telespectatori. Restul, blană, darabană.
Viața suporterilor arde în tribune, nu în fața televizoarelor sau pe terasele crâșmelor cu ecrane cât Tabloul lui Mendeleev.
Odată cu ascensiunea Adunaților Târlungeni, a Chiliei Port, a Alunișurilor din -Deal și a Prăvălirilor din Vale, numite echipe de club divizionare, s-a stins iureșul competițional. Și interesul fanilor pentru fotbal.
38.000 n-a fost o cifră care să cutremure oficialii fotbalului românesc. S-a întâmplat la un meci de Liga a IV-a pe Arena Națională, dintre Steaua și Rapid (cele considerate de suporteri cluburile veritabile). În același timp, la Chitila, Berevoiești, Colentina, nici o sută de amețiți nu compun peisajul uman numit colocvial spectatori.
Ăsta e blestemul fotbalului. Vestul nu mai are echipe. Pe vremea când se juca fotbal la Arad și la Timișoara, la Chitila nu ajunsese încă pâinea dospită, darmite balonul rotund.
Ne plângem că nu avem fotbal, dar prețurile biletelor sunt de multe ori mai mici decât al unui pachet de țigări. Un muncitor din Liverpool trage tare o săptămână pentru a da 100 de pounds pentru meciul din weekend. Și are ce vedea.
Fotbalul e știința organizării spectacolului. De la Nero arenele erau pline; acum, când echipele sunt mono-politico-parentale, când legea ajută primăriile să-și distribuie 5% din venituri către sport, fel de fel de șușanele se cheamă cluburi sportive.
Ageamii, mirosind a dihor, îmbracă haine de președinți. Duhnesc a matrafox și a golăneală. Nu există un registru și nici o meserie a președinților de club. Și de aici întreg dezastrul.
Veșnicii anonimi ai marilor birturi comunale au -ACS-uri și daravane fotbalistice, unde primarii își mai scurg îngăduințe printre degetele clisoase și arse de șpăgi.
Pentru ce se mai rediscută în Parlament o nouă Lege a sporturilor, când organizațiile suporterilor nu sunt consultate?
Spectacol prin ordonanță se face doar la sindrofiile de partid sau la Chilia-n port, cu gradați pe post de fumigene.
Ars, tăcut, fotbalul-spectacol își trage obștescul sfârșit în România, în țara în care Generația de Aur a făcut istorie.
Bindea–Bodola–Schwarz–Dobay–Kotormany au umplut arenele din București prin anii 1938, deși veneau de la Timișoara. Pe Unirea Tricolor, Ripensia bătea Milan-ul. Dar nici Ripensia de azi nu îmbracă decât falnica armură a trecutului.
E timpul legiferării unui act prin care nu poți fi președinte de club dacă ai absolvit doar școala maidanului, ai scăpat din lesa primarului sau ai sărit șotronul cămătăriilor din sat. Asta se întâmplă când văcarii au ajuns președinți.
Fotbalul-spectacol are nevoie de manageri, nu de cimpanzeii șpagatului la bani, numite batjocoritor ACS-uri, cu firman, dar fără combatanți.
Fotbalul fără spectatori e ca nunta fără lăutari.