Astrele se poziționează într-o anumită viață din obicei ciclic. Oamenii evoluează în raport cu noile tehnologii. Clasa politică are aceleași deprinderi, chiar dacă a trecut prin viscolul anticorupției. New entry-ul, ce s-a vopsit în partid nou, e format din fii foștilor securiști sau din indivizi eșuați din partidele tradiționale.
Cea mai mare parte din forța activă a țării e în străinătate. Exilul e o acțiune biblică. Pentru a se descoperi pe sine, Moise i-a plimbat pe sclavii evrei din Egipt prin deșert 40 de ani. La noi au trecut doar 20. Încă mai e timp pentru primenire, autocunoaștere și probare a calităților.
România a evoluat. A redus decalajele față de occident. Copiii știu cel puțin o limbă străină. Avem acces la tehnologia de vârf. Cel puțin la criteriul civilizație am urcat pe scara valorilor europene. Trebui să recunoaștem că nu mai suntem ultimii.
Ce nu s-a schimbat este elita de pradă. Acea formă anodină, incoloră, organizată în privilegii de rețea, domină la fel ca înainte de 1989 sau poate chiar mai rău.
Atunci, o castă de învârtiți ai regimului, provenită din liniile de joasă tensiune ale partidului comunist și de înaltă frecvență cu undele bătrânei securități, formau ceea ce poporul spunea simplu: nomenclatura.
Ca definiție, Dex-ul ne vorbește despre totalitatea posturilor de conducere în organele de partid și de stat din fosta URSS și țările satelite compun o nomenclatură; grup social cu prerogative excepționale în regimurile de tip sovietic sau totalitare.
În orașul meu natal, Timișoara, încă de acum un secol exista Corso, un bulevard larg în centrul orașului, cu două trotuare de circulație: corso, propriu-zis și surogat.
Dacă pe prima arteră pietonală se plimba duminică sau de sărbători high-life-ul orașului, pe surogat umblau elevii, studenţii, cătanele și servitoarele.
Cele două lumi se respectau dar nu se încrucișau. Fiecare avea rolul social bine definit. Nimeni nu era lăsat în urmă. Și nu era o epocă socialistă.
Egalitatea, adusă de revoluția franceză, cea care și-a devorat liderii, n-a ajuns pe bulevardele vechiului burg imperial.
După ce democrația a coborât steagul în bernă, în țara noastră au sosit șenilele sovietice, peste care s-au cocoțat toate damele de bulevard, pantofarii, șuții și șmenarii. Dintre ei, noul partid impus, nu ales, și-a construit structura de partid.
Cei mai perfizi, mai lacomi, mai agramați și mai dispuși compromisurilor au fost recrutați de noul serviciu secret, Securitatea, pentru a-i face fără școală procurori sau martori ai acuzării. Simplii oameni, rămași în vatra obiceiurilor, neobișnuiți cu uneltirea, au fost prigoniți sau aruncați în pușcării. Li s-a pus anatema de: dușmani ai poporului. Proscrișilor li s-au luat casele, moșiile și copiilor li s-au refuzat dreptul la învățământ, spunându-li-se că nu au origini sănătoase.
În paralel, cu lumea chinuită, se înălța semeață, precum un steag fără stema regală pe catarg, noua elită a societății: nomenclatura.
Vajnica și agresiva castă a privilegiaților nu se amesteca deloc cu lumea. Nu călătorea cu mijloacele de transport în comun, nu stătea la cozi, casa de comenzi îi livra produsele interzise celor pe care, nedușii la școala manierelor îi considerau pletora socială.
Astfel era diviziunea socială în comunism.
Înalta nomenclatură avea acces pe domeniile de vacanţă ale regilor buni sau în zonele urbane unde locuia defuncta burghezie. Spațiile erau apărate de ofițerii NKVD, apoi de cei din secţia a 9-a a KGB, pentru ca mai târziu Direcția a 5-a a Securității să aibă grijă de tihna celor cu moț în frunte. Capetele fără creier erau acoperite de băști. Vechile pălării acopereau drojdia din beciurile îmbuibatelor familii domnitoare. Fără ștaif, dar cu tupeu.
Toate privilegiile s-au dat duse în timpul revoluției din 1989. Asta doar în mintea noastră a naivilor.
Băieții comitetului para-politic s-au retras cu pași simplii pentru asaltul final.
La mine în oraș, o securistă nu ieșea din casă. L-a chemat pe un profesorul de istorie, Mircea Poiană, care făcea în timpul liber pe anticarul, să-i scoată mobila Bidermayer din casă (simțea că vine un nou regim) și a luat în schimb produse Ikea. Acum copilul ei e membru al unui partid progresist. Doar anticarul a murit. Familia securistă se lăfăie încă în palatele confiscate de la grofi.
Astăzi, mai sprintenă și mai vioaie se zbenguie în văzul lumii, prin cluburi de fițe și prin after-hours-uri, cu mașini bengoase, noua elită, formată din copiii securiștilor și ai protipendadei comuniste. Pentru a nu fi încălțați cu fesul din tunica bunicilor, aduși cu divizia Tudor Vladimirescu, au fost trimiși la studii în străinătate. Să fie și ei prima generație de intelectuali din stratosfera demonică ce a domnit regulat cinci decenii.
Repatriați la ordin, băieții s-au organizat, astfel ca nimeni să nu rămână în afara cercului. Mai întâi s-au grupat în fel de fel de asociații ce propăvăduiau salvarea națională, apoi au penetrat structurile administrative de stat, pentru ca în cele din urmă, lucru pe care l-am prevăzut încă din 2010, au format și partide.
Nimic nu e rău când răul e la vedere. Are siglă, flamuri la poartă, liderii se încalță cu ciorapi diferiți, refuză eticheta de neomarxiști, înjură precum altădată birjarii caii, dar nu spun cine le sunt patronatele din umbră.
Sigur că noua elită nu a sosit pe nepregătite. Tinerilor li s-au organizat cadre de reprezentare, servicii și structuri parastatale. Pentru că toate trebuie să aibă un naș, hai să-l pomenim pe Traian Băsescu, omul care nu s-a delimitat niciodată de structurile comuniste, a făcut mezanplatz-ul, punând batjocoritor flamurile dreptei la noua structura parastatală.
Dacă înainte de 1989, cosmopolita făptură se îmbrăca așa cum scria Komsomolskaya Pravda, un fel de Bloomberg pe invers, astăzi de la marile case de modă din Milano își fac băieții și fetele look-ul. Sigur că nu e rău, când n-ai dus niciodată în viață o roabă, să fii servit la botul calului cu șampanii la metru.
Noua elită e europenistă. Din interes, nu din vocație. Habar nu are cine a fost Robert Schumann și Konrad Adenauer. Nici nu-i pasă. Dacă ar fi fost mărci de țoale le pricepeau.
Pentru o simplificare a termenilor i-am spus eurocratura, copilul din flori ai mătușii nomenclatura.
De ce eurocratura? Pentru că la fel ca vechea nomenclatură, zdrobește tot ce e național, tot ce e tradițional. Reprezentanților noii caste, distribuite în fel de fel de rețele de interese, de la ONG-uri, la parchete și judecătorii, e europenistă până în ciorapii de două culori, pentru că de acolo vin tablele legilor și banii de brocarturi și de supăratele patru ori patru-uri.
Toarnă pe toți cei care nu se apleacă și nu le încuviințează mărirea. Ei scriu MCV-uri, rapoartele speciale ale diferitelor organisme internaționale, fiii securiștilor au infiltrat și celebrele Big 5-uri. Înainte părinții și bunicii lor ne controlau viața. Acum ei ne decid comânduirea. Sunt mai periculoși decât bunicii lor fără de carte.
Au un tupeu fantastic. Știind că rețeaua internațională merge la foc automat rad tot ce e național, independent și neatârnat. Nu neapărat din vreo poruncă de la noua stăpânire. Emulii de castă au șters de pe plicuri Moscova ș au pus Bruxelles. Aceeași mărie cu altă pălărie.
Eurocratura e periculoasă pentru că nu e la vedere. E dirijată dintr-un for ascuns și are deprinderi malefice. Ce vorbim despre empatia necesară unui lider? Priviți la comportamentul infantelui de 42 de ani, Andrei Caramitru, pentru a înțelege amploarea, malignitatea și dezastrul prognozat al fenomenului sau la spiritul de revoluționar al lu Seba Burduja care și-a lăsat copilul mort în Franța pentru a fi pe baricada zilei de 10 august, când se prognoza marea răsturnare de corali. Cineva li s-a împotrivit. Și asta nu pot ierta juveții de rețea.
Uitați-vă la paraditorii din Parchete, la tinerii acoperiți de prin ministere, la frezele de Rambo dat la câini din partidele patefoane ale sistemului, la lăncrănjanele din asociațiile ce fac liste negre, în loc de pomeni pentru victime și veți înțelege că eurucratura e mai periculoasă decât vechea nomenclatură.
Ce-mi place că refuză stigmatul pus de mine de neomarxiști. Își zic progresiști. Și brigadierii erau un altfel de progresiști, de la capra podului au ajuns în robe judecătorești și au răstignit un neam, jumătate de secol.
Am mai spus-o, pe Liviu Dragnea l-au ars între coloane și au arătat poporului o moarte ritualică cu mesajul cine va face ca el, ca el să pățească. Ce nu le convine noilor elite de pradă e spiritul național și suveranismul.
Dacă în Ungaria, Cehia, Polonia, eurocreaturilor nu le-a mers e pentru că serviciile de intelligence au ținut cu țara.
În România, țară predată la cheie, orice lider suveranist va fi paradit de sistem și lovit în moalele capului de noile țulușe organizate în rebeliunea din curtea CSM. Nici Vasile Roaită n-a fost civil. Asta o spun arhivele.
